Actualitate Recomandări

În județ, numărul salariaților este aproape egal cu cel al oamenilor care nu muncesc

În județul Bistrița-Năsăud lucrau, la sfârșitul lunii mai, ca salariați 69775 persoane, cu 182 persoane mai multe față de luna anterioară şi cu 1262 persoane peste nivelul lunii corespunzătoare a anului anterior. Ponderea salariaţilor judeţului în efectivul de salariaţi la nivel naţional la sfârşitul lunii era de 1,3%.

Câştigul salarial mediu brut pe judeţ a fost în luna mai 2021 de 4249 lei, cu 0,2% mai mare comparativ cu luna precedentă și cu 4,2% mai mare față de luna corespunzătoare a anului trecut.

Câştigul salarial mediu net înregistrat la nivelul judeţului a fost de 2658 lei cu 0,3% mai mare faţă de luna anterioară şi cu 4,4% peste nivelul lunii corespunzătoare din anul precedent.

Câştigurile salariale medii lunare brute şi nete pe judeţ s-au situat cu 25,4%, respectiv 23,9% sub nivelul mediu al acestor indicatori la nivel naţional.

În județ avem totodată 60347 de pensionari, în creștere cu 457 comparativ cu trimestrul corespunzător al anului 2020. Faţă de trimestrul anterior numărul pensionarilor a scăzut cu 121 persoane.

Pensia medie lunară de asigurări sociale de stat a fost în trimestrul I 2021 de 1332 lei, situându-se cu 0,5% peste nivelul trimestrului anterior și cu 16,3% peste nivelul trimestrului corespunzător din anul precedent.

Comparativ cu pensia medie lunară la nivel naţional, în trimestrul I al anului 2021 pensia medie lunară de asigurări sociale de stat la nivelul judeţului a fost cu 16,6% mai mică.

Numărul şomerilor aflaţi în evidenţele AJOFM Bistriţa-Năsăud la sfârşitul lunii mai 2021 era de 4307 persoane, în scădere cu 49 persoane faţă de luna anterioară şi cu 1283 mai multe faţă de acelaşi moment al anului 2020. Din numărul total al şomerilor 50,9% erau femei.

Rata şomajului a fost de 3,4% la același nivel din luna anterioară, cu 1,1 puncte procentuale peste nivelul lunii corespunzătoare din anul precedent și cu 0,3 puncte procentuale peste nivelul naţiona

În luna mai 2021, la nivelul judeţului s-au înregistrat: 245 născuţi vii – în creștere cu 30 faţă de luna precedentă și cu 5 mai puțini față de luna corespunzătoare a anului anterior; 345 decese – cu 110 mai puține faţă de luna anterioară şi cu 52 mai multe față de luna mai a anului precedent; sporul natural a fost negativ; 156 căsătorii – cu 119 mai multe decât în luna precedentă şi cu 116 mai multe față de luna corespunzătoare a anului trecut; 23 divorţuri – cu 20 mai multe decât luna corespunzătoare din anul trecut și cu 12 mai multe față de luna anterioară; s-a înregistrat 1 decedat cu vârstă de sub 1 an.

Foto cu caracter ilustrativ

4 comentarii

  • Pana nu intelegem ca Bistrita trebuie sa evolueze si dpdv economic tot saraci suntem.
    Drumuri catre civilizatie 0, 0 investitori.
    Cate firme noi vin?
    Ce facem sa atragem tinerii sa deschide firme in Bistrita?

  • Intreb si io ca vreu un loc de munca. In administratie cam cum stam cu personalul angajat asa ca sa facem o comparatie fata de perioadele trecute?

  • Statistica asta, probabil de la AJOFM, este praf in ochii oamenilor creduli! 134.000 de oameni sunt angajati, pensionari si someri la un loc dar diferenta pana la 277.000 cat este totalul populatiei judetului ce face? 143.000 de oameni lipsesc din socoteala! Numarul celor care muncesc nu este egal cu al celor care nu muncesc, asa cum zice titlul articolului, nici vorba, angajatii reprezinta numai 26% din populatie!!! A fost ignorata in mod pervers informatia referitoare la numarul angajatilor la stat tocmai ca noi sa nu avem reprezentarea jafului ordinar la care sunt supusi cei care lucreaza cu adevarat! Si sa nu stim cati primesc ajutoare sociale cu scopul josnic de a fi tinuti ca masa de manevra electorala, adica sa voteze PSD-ul o data la patru an.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.