Actualitate

În noiembrie, cei mai mulţi inculpaţi au fost trimişi în judecată pentru violenţă, evaziune fiscală şi infracţiuni silvice

În unităţile de parchet de pe lângă instanţele judecătoreşti din judeţul Bistriţa-Năsăud, au fost soluţionate în luna noiembrie 526 de cauze penale.

În unităţile de parchet de pe lângă instanţele judecătoreşti din judeţul Bistriţa-Năsăud, au fost soluţionate în luna noiembrie 526 de cauze penale, după cum urmează: Parchetul de pe lângă Tribunalul Bistriţa-Năsăud – 50 de cauze; Parchetul de pe lângă Judecătoria Bistriţa – 281 cauze; Parchetul de pe lângă Judecătoria Năsăud – 117 cauze; Parchetul de pe lângă Judecătoria Beclean – 78 de cauze.

Dintre acestea, într-un număr de 36 cauze s-a dispus trimiterea în judecată prin rechizitorii, a unui număr de 41 inculpaţi.

Purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistriţa-Năsăud, procurorul Angela Sîngeorzan (foto), a informat printr-un comunicat că cei mai mulţi inculpaţi au fost trimişi în judecată pentru infracţiuni de violenţă, infracţiuni contra patrimoniului, infracţiuni silvice şi de evaziune fiscală, precum şi infracţiuni prin care se încalcă normele legale vizând circulaţia autovehiculelor pe drumurile publice.

Kovacs Buian Ioan a fost arestat pentru comiterea unei infracţiuni de viol în formă continuată, constând  în faptul că în perioada mai-septembrie 2011 a întreţinut în mai multe rânduri relaţii sexuale cu victima B.G. (în vârstă de 9 ani), care era fiica concubinei sale şi căreia îi asigura creşterea.

Oniga Nicolae Gheorghe a fost arestat pentru comiterea infracţiunilor de viol şi corupţie sexuală în formă continuată, constând în faptul că în octombrie 2010 a întreţinut în mai multe rânduri, relaţii sexuale cu victima O.M.N. (fiică în vârstă de 11 ani), în prezenţa celorlalţi copii minori, respectiv a victimelor O.R.R. (fiică în vârstă de 10 ani) şi O.R.I.(fiu în vârstă de 7 ani).

Bilegan Cristian Daniel a fost arestat pentru comiterea unei infracţiuni de viol, constând în faptul că în data de 14/15 octombrie 2011, fiind sub influenţa băuturilor alcoolice, şi aflându-se într-un local public, într-un grup sanitar, la sfârşitul programului de lucru, a obligat-o pe partea vătămată M.G.I., să întreţină cu acesta un act sexual oral.

Moldovan Doina Lucreţia – pentru comiterea unei infracţiuni de evaziune fiscală, constând în faptul că în calitate de administrator al unei intreprinderi familiale, nu a înregistrat în perioada 2008-2009, veniturile obţinute sau a înregistrat cheltuieli fictive, cauzând în dauna Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Bistriţa-Năsăud, o pagubă de 7.180 lei.

Cherecheş Ovidiu Ciprian, Câmpian Vasile Titel şi Vartolomei Ioan – pentru comiterea unor infracţiuni de purtare abuzivă şi respectiv de vătămare corporală, constând în faptul că la data de 18/19 septembrie 2010, primii doi având calitatea de agenţi de pază, cu ocazia unui scandal de la o discotecă, şi-au aplicat lovituri reciproce şi respectiv părţilor vătămate T.L.I., D.O.L, M.F.I.

S-a aplicat amenda administrativă urmare neînceperii urmăririi penale sau scoaterii de sub urmărire penală, pentru fapte care nu prezintă gradul de pericol social al unor infracţiuni în 112 cauze, faţă de 124 învinuiţi/făptuitori.

În celelalte cauze s-au dispus soluţii de scoatere de sub urmărire penală, de încetare a urmăririi penale sau de neîncepere a urmăririi penale.

În perioada arătată nu s-a solicitat instanţelor de judecată aprobarea unor cereri de luare a măsurii arestării preventive, dar s-a solicitat autorizarea efectuării unor percheziţii domiciliare în 4 cauze, cererile fiind admise, precum şi autorizarea unor interceptări ori înregistrări a unor convorbiri telefonice sau comunicări în 2 cauze, cererile fiind  admise.

Etichete

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS