Concursul pentru inspectori școlari generali și inspectori generali adjuncți va avea loc în primăvara aceasta, anunță ministrul Educației, iar cel pentru directori de școli va fi în vară.
În 9 ianuarie, pentru peste 4.250 de directori și directori adjuncți de școli, inclusiv din județul nostru, s-au terminat mandatele. Dintre aceștia, pentru circa 600 de directori inspectoratele nu au mai prelungit contractele, directorii fiind schimbați.
Ministrul Educației a spus, la Hotnews, că vor fi organizate în primăvară concursuri pentru inspectori, iar în vară pentru directori.
”Ele trebuie să fie relevante. Pentru directori, ca să vă răspund la această întrebare cu ce știu până acum, știu foarte clar că vor trebui să fie examene în care să-și demonstreze competența din perspectiva legislației, a cunoașterii legislației Educației, a cunoașterii legislației economice și toate celelalte lucruri pe care un manager trebuie să le cunoască. Dacă vor avea un cuvânt de spus, într-un procent de 5-10 la sută și cadre didactice titulare cu normă întreaga din acele școli, vom vedea. Dar baza va fi verificarea acestor cunoștințe într-o manieră cât mai relevantă, cât mai sigură și aproape de adevăr”, a spus Sorin Cîmpeanu.
El a menționat că varianta originală de organizare a concursurilor de directori pentru școli, promovată în Legea 1/2011 de către fostul ministru Daniel Funeriu era o variantă bună, ”mai bună decât cele care au urmat”.
Totodată, Cîmpeanu a mai spus că le-a cerut inspectoratelor școlare să spună care au fost motivele pentru care au schimbat apoape 800 de directori și directori adjuncți: ”În data de 9 ianuarie au expirat mandatele pentru număr de 4.250 de directori și directori adjuncți. Între cele 4.250 de numiri, 796 au fost persoane noi, care nu au asigurat continuitatea la conducerea școlii, fie director, fie director adjunct. Am solicitat inspectoratelor motivele pentru care au renunțat la directorul în funcție și au numit într-un număr de 796 de cazuri directori noi. Motivele au fost diverse, de la lipsa de dorința de a continua, adică nu s-au mai înscris, până la deficiențe de management și spectrul explicațiilor e foarte larg. Dincolo de aceste explicații știm cu toții că prin Legea Educației Naționale, articolul 258, în alineatul 7, e dreptul inspectorului general, cu avizul Consiliului de Administrație, se numească directori sau directori adjuncți până la organizarea concursului, dar nu mai târziu de începerea anului școlar următor 2021-2022.
Pentru pentru a organiza concursurile de director, trebuie mai întâi să avem organizate concursurile la nivelul inspectoratelor școlare. Seria seria trecută de concursuri a început prin concursul pentru inspectori generali și inspector generali adjuncți în anul 2015. A fost continuată cu concursul de directori în anul 2016.
O serie de directori au avut mandatul expirat după cinci ani, în luna ianuarie, în data de 9 ianuarie, alții vor avea, peste 4500 vor avea mandatul expirat în luna august. În luna august când expiră și cei numiți acum, în ianuarie, expiră și celelalte mandate, deci vom avea în luna august 9771 de directori și directori adjunct. Cifra este exactă.
Deci, în mod clar, concursurile vor trebui organizate, pentru că dacă nu se vor organiza vom ajunge într-o situație mult mai rea decât cea din luna ianuarie 2021. Pentru asta este nevoie să avem concursul pentru inspectorate”, a mai spus Cîmpeanu.
Funcția de inspector școlar general este ocupată, la Bistrița, de Mihai Mureșan (PNL), iar cea de inspector general adjunct de Deak Zoltan (UDMR), aflat din 2015 în funcția respectivă după ce înainte fusese inspector școlar pentru minorități.
D-lor profesori , mai aveti putin timp sa va „orientati”…Dar , atentie , nu mult! Trebuie sa va demonstrati competenta din perspectiva legislatiei , a cunoasterii legislatiei Educatiei , a cunoasterii legislatiei economice si toate celelalte lucruri pe care un manager trebuie sa le cunoasca.In ce priveste „celelalte lucruri pe care un manager trebuie sa le cunoasca” , d-l ministru Sorin a pastrat discretia…Totusi eu am inteles asa printre randuri ca dansul ar agrea din inima varianta „originala” de organizare a concursurilor de directori pentru scoli promovata in Legea 1/2011de catre fostul ministru PDL-ist Daniel Funeriu , care era o varianta buna , „mai buna decat cele care au urmat”. INCA O DATA , PENTRU SUCCES AVETI NEVOIE DE „CUNOSTINT SI ORIENTARE !” DARUIND VETI DOBANDI !
Tot județul o așteaptă pe Camelia Tabăra! Impecabila! Doamna!
Ai vrut să spui: tot PSD-ul?
Da Camelia Tabara chiar daca face parte din PSD a condus ISJ cel mai bine de dupa 1989! Oricat de mult ati incerca sa o denigrati a dat dovada ca poate si ca este o femeie capabila! daca ne-am lua dupa partide si dupa activitatea profesionala am observa ca este cu muuuult peste toata lumea care ar vrea sa conduca ISJ. Deci impotriva ei nu aveti argumente negative!
Atat doar că și ea tăia clase
Waw ce examene dificile vor fi.Participă cine vrea,dar câștigă cine hotărăște partidul,că așa-i tradiția.Dacă totuși se întâmplă,că alesul partidului să fie chiar prost,atunci rămâne cu delegație.Tăt așa o făcut șî alțî.
PĂREREA MEA !
De acord! Cel mai bun inspector scolar general Camelia Tabara! Cel mai prost cine imi da un raspuns?
Greu de ales între Marcu și Negrușier..
PĂREREA MEA !
cei mai slabi generali
1 Marc
2 Totir
3 Romocea
cei mai buni
1 Tabara
2 Stefanescu
3 Muresan
Da de departe ceam mai buna!!!!!
Halal reforma în învățământ!!!! Reforma ar trebui sa înceapă exact cu eliminare acestor ispectorate și înființarea unor centre regionale de supraveghere și control vreo 8 maxim. Și casele corpului didactic ar trebui eliminate. Ambele în prezent sunt doar bani pt partide și interese politice locale. USR – ce părere aveți?
USR – partid in care apar cei mai multi fara familie, fara oameni competenti niste adunaturi care bat din gura sa prinda ciolanul! PNL a fost si va ramane un partid cu oameni profesionisti! PSD trebuie restructurat de la 0
Oare va da concurs pe post si Dan Aurelia, inspectoarea de dirigenție, de loc din „orașul academicienilor”? Să-i dorim mulți ani in „ISEJĂU”, pentru binele elevilor ce nu vor trebui să aibă de a face cu o astfel de „somitate”.
In România educata se desființează clase de la liceul de arta! Nu-i nimic, copii vor merge sa studieze in alte părți de unde probabil nu se vor msi întoarce! Deci aceia care msi doresc sa studieze arta… pa… o sa rămână iubitorii de cocălărisme și prost gust’! Felicitari penele!!!!!! Felicitari!!!!!
D-na Camelia Tabara este aleasa publicului in functia de inspector general , inca inainte de concurs.Opinia publica nu stie daca dansa doreste sau nu s-a participe la concurs , dar nici nu-i pasa. Eu zic ca doamna poate pasi pe acest val de simpatie si sa se prezinte la concursul din vara.ORICUM N-ARE NIMIC DE PIERDUT. Daca va ocupa postul se va spune ca a fost pe merit , daca nu , se va spune ca a fost un concurs aranjat politic…Dansa oricum „va castiga” !