Politică

În timp ce manifestanţii l-au strigat, prefectul s-a bronzat!

Că tot trăim nişte vremuri în care rimele par să fie la modă, atât pe pancarte, cât şi în lozinci strigate în piaţă, ne-am gândit să inventăm şi noi nişte rime ca să vă prezentăm noul look al prefectului Cristian Florian care s-a întors în ţară dintr-un concediu petrecut în Cuba, precum zice USL.

Prefectul Cristian Florian şi-a făcut apariţia la manifestările ocazionate de Ziua Unirii Principatele cu un ten ceva mai închis la culoare decât în mod normal, dovadă că, pe unde a fost, s-a cam bronzat. Unii cunoscători au început să discute pe marginea bronzului său care nu pare nici din saloane, nici de la schi. Aşadar pare valabilă informaţia vehiculată de USL potrivit căreia prefectul s-a distrat în Cuba în timp ce manifestanţii i-au strigat degeaba pe la ferestre diverse lozinci.

Acum că s-a întors, relaxat, bronzat, cu amintiri plăcute, ne aşteptăm să-l vedem la discuţii cu manifestanţii, aşa cum a mai procedat şi în alte dăţi.

E posibil însă ca sfătuitorii din PDL să-i atragă atenţia că mai bine şi-ar vedea de treabă ca să nu incite spiritele precum a făcut-o „curajosul” Botiş, „fost ministru în ţara asta”.

Vom trăi şi vom vedea. Până una alta, în caz că prefectul nu ştie, astăzi la 5, manifestanţii şi-au dat din nou întâlnire sub geamurile biroului său.

Pe pagina noastră de facebook puteţi vedea mai multe imagini de la festivitatea care a avut loc la Bistriţa cu prilejul Zilei Unirii.

   

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS