Social

Încă un focar de pestă porcină africană confirmat în comuna Nușeni. Există riscul ca boala să se extindă

Un nou focar de pestă porcină africană a fost confirmat pe raza comunei Nușeni, motiv de îngrijorare pentru autorități care au decis să fie vigilente pentru ca boala să nu se extindă și în comuna Chiochiș, unde sunt mulți crescători de porci care efectiv trăiesc din această îndeletnicire.

Potrivit unui comunicat al Instituției Prefectului Bistrița-Năsăud, prefectul Stelian Dolha și directorul Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor, dr. Romulus Bița, au mers marți la Primăria Nușeni și la Primăria Chiochiș unde au discutat cu primarii celor două comune, cu medicii veterinari, șefii de post și reprezentanții fondurilor de vânătoare cărora le-au cerut să aplice măsurile de prevenție și de combatere a bolii și să se asigure că acestea sunt respectate de localnici.

Printre acestea se numără utilizarea tăvițelor dezinfectante, limitarea circulației persoanelor în zonele afectate sau suspicionate cu PPA, interzicerea vânzării și cumpărării porcilor astfel ca, în cazul apariției PPA, în 45 de zile, DSVSA să poată stinge focarele.

În cazul în care măsurile nu sunt respectate, riscul este foarte mare ca pesta să se răspândească este foarte mare, virusul fiind extrem de contagios.

În prezent sunt focare de pestă porcină africană în localitățile Vița, Beudiu și Nușeni.

Directorul DSVSA, Romulus Bița, a expus importanța declarării din partea crescătorilor de suine a numărului real de porci crescuți în gospodării și a identificării lor prin crotal pentru ca, în cazul în care aceștia sunt afectați de apariția pestei porcine africane, crescătorii să poată fi despăgubiți.

”În continuare, se va insista pe campaniile de informare a măsurilor de prevenție, precum și de conștientizare a contagiozității pestei porcine africane, intensificate de medicii veterinari, urmând ca autoritățile din zonă, precum și membrii Unității Locale de Sprijin, să monitorizeze respectarea acestora. De asemenea, vor continua patrulările zilnice pe raza fondurilor de vânătoare pentru a depista eventualele animale bolnave sau moarte din cauza pestei porcine și a limita răspândirea”, a transmis Instituția Prefectului Bistrița-Năsăud.

https://www.facebook.com/PrefecturaBN/posts/3442604262535706

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS