Social

Incendiu violent la Șanț. Săteni, voluntari și pompieri au luptat cu flăcările

Garda de Intervenţie Sîngeorz-Băi şi pompierii voluntari din Şanţ şi Rodna au acţionat, preţ de aproximativ două ore, pentru localizarea şi lichidarea unui incendiu violent ce a cuprins mai multe imobile din aceeaşi curte, informează ISU Bistrița.

Incendiul a izbucnit la o anexă gospodărească, cel mai probabil, din cauza unui scurtcircuit electric (redresor lăsat sub tensiune) şi s-a extins la acoperişul unei case de locuit în care locuiau două familii şi ameninţa să cuprindă un alt imobil, situat foarte aproape de casa afectată.

 

Suprafaţa afectată de incendiu: 180 mp acoperiş şi o anexă pe o suprafaţă de aproximativ 90 mp.

Echipajele de intervenţie şi voluntarii au reuşit să salveze mai multe animale (bovine şi porcine), dar trei porcine nu au putut fi evacuate din zona în care incendiul se manifesta violent.

Mobilizarea a fost exemplară, voluntarii şi sătenii au asigurat prima intervenţie şi pompierii militari acţionat pentru lichidarea incendiului şi protejarea vecinătăţilor. Acestora li s-au alăturat şi trei colegi, aflaţi în afara programului, pentru a spijini operaţiunile de stingere şi evacuare a animalelor şi bunurilor.

Foto: Facebook ISU Bistrița

Etichete

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.