Social

Incendiu la Bistrița Bârgăului. Au ars o casă și trei anexe

Marți 3 noiembrie, la ora 00.31, dispeceratul comun ISU-SAJ a fost informat despre faptul că pe raza localității Bistrița Bârgăului a izbucnit un incendiu care a cuprins acoperișul unei case de locuit și ale anexelor gospodărești aferente.

Trei echipaje din cadrul Gărzii de Intervenție Prundu Bârgăului, cu două autospeciale de lucru cu apă și spumă și un echipaj de prim ajutor SMURD, sprijiniți de voluntarii din zonă, au fost trimise de urgență în zona indicată, informează ISU Bistrița.

Incendiul a fost anunțat în momentul în care acesta se manifesta generalizat în partea superioară a imobilelor. Din fericire, nu au fost înregistrate victime omenești.

Autospecialele de intervenție au fost alimentate cu ajutorul motopompelor din râul Bistrița.

Incendiul a fost localizat în scurt timp după sosirea pompierilor la locul solicitării. Au fost cuprinse de incendiu acoperișurile a patru imobile (o casă de locuit și trei anexe gospodărești), pe o suprafața de circa 250 mp. Intervenția a fost finalizată la ora 04.00.

Evenimentul a fost provocat, cel mai probabil, de efectul termic la un coș de fum amplasat ori neprotejat termic față de materiale combustibile.

Foto: arhivă

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS