Social

Încep examenele pentru profesori. Promovează doar cei care iau minim 8

Un număr de 177 de cadre didactice din județul Bistrița-Năsăud susțin astăzi, 14 iulie 2026, proba scrisă a examenului național de definitivare în învățământ, organizată la Școala Gimnazială Nr. 4 Bistrița.

În total sunt 29 de discipline de concurs, cele mai multe înscrieri fiind înregistrate în domeniul educației timpurii și al învățământului primar.

Astfel, 55 de candidați susțin examenul la disciplina ”Limba română și literatura pentru copii și metodica activităților instructiv-educative în grădinița de copii”, alți 43 de candidați la disciplina destinată învățământului primar în limba română, iar 23 de candidați la specializarea privind activitățile instructiv-educative desfășurate în creșă.

La celelalte discipline sunt înscriși un număr mai redus de candidați, respectiv șase la psihopedagogie specială, câte cinci la educație muzicală specializată și câte patru la chimie, educație fizică și sport, mecanică și religie ortodoxă.

Discipline precum istoria și limba și literatura franceză au câte trei candidați, iar biologia, consilierea psihopedagogică, artele vizuale, limba și literatura română și religia penticostală au câte doi candidați înscriși.

La alte 13 discipline examenul este susținut de câte un singur candidat, printre acestea regăsindu-se agricultura-horticultura, arhitectura, comerțul, farmacia, fizica, informatica și tehnologia informației, limba și literatura engleză, limba și literatura germană, silvicultura sau medicina veterinară.

Examenul național de definitivare în învățământ reprezintă etapa prin care cadrele didactice dobândesc dreptul de practică în învățământul preuniversitar și se desfășoară în două etape. Prima etapă, eliminatorie, a inclus două inspecții de specialitate și evaluarea portofoliului profesional, iar etapa finală constă în susținerea probei scrise.

Pentru a putea participa la examenul scris, candidații au trebuit să obțină calificativul „Bine” sau „Foarte bine” pentru activitatea desfășurată în anul școlar curent, să realizeze o medie de minimum 8 la inspecțiile de specialitate și la portofoliu, fără note sub 7 la fiecare dintre aceste probe, precum și să îndeplinească stagiul practic obligatoriu la catedră.

Examenul este promovat de candidații care obțin media finală minimum 8 și cel puțin nota 7 la fiecare probă din cadrul evaluării.

Definitivatul reprezintă și o condiție pentru continuarea parcursului profesional în cariera didactică. După obținerea acestuia, profesorii pot participa ulterior la examenele pentru obținerea gradelor didactice (gradul didactic II și gradul didactic I).

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.