Cultură

Încep înscrierile la a şaptea ediţie a Cursurilor de vară pentru flaut, organizate de Ana Oltean

Asociaţia MuziCult anunţă organizarea celei de-a şaptea ediţii a Cursurilor de vară pentru flaut care vor avea loc la Bistriţa în perioada 9-19 iulie 2011. Aceste cursuri sunt iniţiate şi coordonate de Ana Ioana Oltean. În cele ce urmează găsiţi programul cursului şi date importante privind înscrierea care începe în câteva zile.

Potrivit programului anunţat de organizatori, Ana Oltean, Dalma Szekely, Vasile Gocan şi Dan Costin, invitaţii şi patricipanţii vor sosi la Bistriţa luni, 9 iulie, ora 15.00.

Ei vor ţine cursuri comune între orele 10.00-12.00, cursuri la care se vor discuta aspecte generale sau teme ce pot fi abordate de toţi cursanţii. De asemenea, vor fi ore individuale şi/sau de muzică de cameră zilnic între 10.00-12.00 şi 15.00-18.00 în zilele fără concerte sau 14.00-17.00 în zilele de concerte. Tot în cadrul cursurilor de vară va fi şi o expoziţie de instrumente, iar pe durata lor vor fi reparate instrumentele. Zilnic vor avea loc şi exerciţii de TAI-QI, QI-GONG.

Toate concertele se vor desfăşura la Sinagoga Centrul Multicultural Bistriţa, str. General Grigore Bălan nr. 10

Luni, 9 iulie, orele 19.30 va fi concertul de deschidere « Classic goes Jazz », iar vineri, 13 iulie, orele 19.30, concertul profesorilor invitaţi. Concertul final al cursanţilor va avea loc joi, 19 iulie, orele 19.30.

Cursurile sunt deschise instrumentiştilor de toate vârstele, după anul trei de studiu. Maxim 20 de flautişti se pot înscrie pentru participarea activă la cursuri. Peste acest numar, doritorii pot opta pentru participarea pasivă. Flautiştii care doresc să participe la cursuri într-o formaţie de muzică de cameră incluzând alte instrumente decât flautul, pot să se înscrie cu acea formaţie (exceptând formaţiile cu pian), cu condiţia ca toţi instrumentiştii să accepte şi să respecte conditiile impuse de organizatori.

Înscrierile se trimit între 15 mai – 15 iunie 2012 la adresa de mai jos. Înscrierile trimise înainte de 15 mai sau după 15 iunie nu sunt luate în considerare. 

Locurile se ocupă în ordinea înscrierilor. Împreună cu fişa de înscriere se va trimite o copie a mandatului/ordinului de plată care să ateste plata sumei de 100 RON (taxa de înscriere) în contul Asocaţiei MuziCult. Taxa de înscriere se poate achita şi personal, sau trimite prin mandat poştal d-lui Gocan Vasile. Datele contului apar pe fişa de înscriere. Înscrierea este definitivă în momentul în care suma a fost transferată. După data de 15 iunie, în cazul renunţării la înscriere, suma nu se mai returnează.

Cazarea şi masa se asigură contra cost (cămin/cantină). Vă rugăm să specificati cerinţele pe fişa de înscriere. Costurile de cazare şi masă se achită după sosire. Costurile totale ale unui participant activ (incl.taxa de inscriere, cazare, masă, concerte, excursie) sunt de 600 de lei ale unui participant pasiv 500 de lei.

Persoanelor care doresc să participe la curs pentru o perioadă mai scurta de timp, le vor fi calculate costurile în funcţie de perioadă (cazare, masă, etc.).

Informaţii privind locul de cazare/masă, precum şi alte informaţii privind organizarea vor fi trimise cursanţilor prin mail (vă rugăm să scrieţi adresa de mail pe fişa de înscriere) după încheierea perioadei de înscriere.

Cei interesaţi de participarea pasivă la cursuri sunt bineveniţi. Ei pot asista la cursurile de flaut şi pot activa în formaţii camerale. Ore individuale pot avea loc la cerere, în funcţie de posibilităţile fiecărui profesor. Completarea şi trimiterea unei “Fişe de înscriere” este necesară şi pentru participanţii pasivi, pentru a le fi rezervate locurile de cazare/masă. Aceştia nu achită  taxa de înscriere, decât în cazul în care primesc loc ca participanţi activi.

Cei ce doresc să se înscrie la acest curs, însă nu au posibilitatea de a achita costurile, sunt rugaţi să specifice în locul destinat acestei informaţii pe fişa de înscriere. Ulterior, aceştia vor aduce o cerere scrisă şi semnată de un părinte şi documentele oficiale care să susţină legal cererea (dovada situaţiei financiare familiare).

Participantii din Bistriţa, precum şi cei care nu solicită cazare şi masă achită suma de o sută de lei.

Înscrieri: GOCAN VASILE DOREL, Liceul de Muzică Cluj, tel. mobil 0729107892, fax: 0264599919 cu precizarea: “in atenţia d-lui V. Gocan”, e-mail: vasilegocan@yahoo.fr, adresa poştală: str. Maramureşului, nr. 44, Cluj-Napoca, Cod 400246

Pentru intrebari, informatii: Ana Oltean, e-mail: anyoltean@netscape.net, tel. 0722 813624 (după 14 iulie), http://anaoltean.wordpress.com

Marius Popescu (acompaniament): tel. 0742 812040

Parteneri: Liceul de Muzică “Tudor Jarda”, Fundaţia Societatea de Concerte Bistriţa, Asociaţia MuziCult, Centrul Judeţean pentru Cultură Bistriţa-Năsăud, Centrul Şcolar pentru Educaţie Incluzivă Nr. 2 Bistriţa, Fundaţia Ernst von Siemens (D/CH), Rotary Club Bistriţa Nosa.

Profesori: Ana Ioana Oltean, Matei Ioachimescu, Mihaela Anica, Vasile Gocan, acompaniament: Marius Popescu.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS