Actualitate Recomandări

Bacalaureat: Încep înscrierile pentru a doua sesiune

Hand writing

Astăzi încep înscrierile pentru etapa august-septembrie a examenului de bacalaureat. Înscrierea candidaţilor se face până în 24 iulie. A doua sesiune a examenului naţional de Bacalaureat se va desfăşura în perioada 24 august – 5 septembrie.

Înscrierile încep luni, 13 iulie şi se încheie, vineri, 24 iulie.

Documentele-tip de înscriere – completate şi semnate – pot fi depuse la secretariatele unităţilor de învăţământ-centre de examen sau pot fi transmise prin mijloace electronice/poştă, folosindu-se coordonatele indicate de secretariatele unităţilor de învăţământ.

Probele scrise sunt programate în săptămâna 24-27 august, astfel:

• 24 august: Limba şi literatura română – E.a)
• 25 august: proba obligatorie a profilului – E.c)
• 26 august: proba la alegere a profilului şi specializării – E.d)
• 27 august: Limba şi literatura maternă –  proba E.b)

Primele rezultate la probele scrise vor fi afișate în 2 septembrie (până la ora 12.00). În aceeași zi pot fi depuse contestații, în intervalul orar 14.00 – 20.00.
Rezultatele finale, după soluționarea contestațiilor, vor fi comunicate în 5 septembrie.

La examenul de Bacalaureat – prima sesiune, în Bistrița-Năsăud au promovat 1.502 de candidați, dintr-un total de 2.319 candidați prezenți. Dintre aceștia, 1.390 de candidați sunt din promoția curentă, iar 112 sunt din promoțiile anterioare. 81 de candidați au absentat, iar 5 candidați au fost eliminați pentru fraudă sau tentativă de fraudă. Aceștia nu se vor putea înscrie la următoarele două sesiuni ale examenului de Bacalaureat.