Recomandări Social

Începe marea asfaltare a străzilor din Feldru. Grigore Ţiolan: Întreaga comună se va schimba la faţă

„Nu am pus carul înaintea boilor. Chiar dacă am amânat începerea lucrărilor de asfaltare, nu am vrut să facem asfaltare pentru ca apoi să venim cu reţeaua de canalizare”, a declarat primarul comunei Feldru, Grigore Ţiolan, potrivit căruia, anul acesta, sunt şanse mari ca 90% din străzile comunei să fie asfaltate.

„Cred că, de când e Primăria Feldru, nu a avut un an mai bun decât cel de acum, 2018. După cum bine se ştie, între 2012 şi 2016 au fost foarte multe şantiere. Au fost investiţi în Feldru peste 8 milioane de euro, bani europeni, guvernamentali şi locali. Doar din acest an, 2018 şi până în 2020, se preconizează a fi investiţi în Feldru – dacă luăm valoarea proiectelor nelicitate, ci cea din proiectul tehnic – peste 13 milioane de euro. Majoritatea proiectelor vor începe în 2018, unele vor fi şi finalizate, iar restul vor continua în anii următori”, a spus primarul comunei Feldru, Grigore Ţiolan, pentru Timp Online.

El a explicat că administraţia locală nu a asfaltat până acum străzile din sat şi uliţele pentru că a dorit să rezolve mai întâi problema canalizării ca să nu mai fie obligată să spargă asfaltul. „Nu am pus carul înaintea boilor. Chiar dacă am amânat începerea lucrărilor de asfaltare, nu am vrut să facem asfaltare pentru ca apoi să venim cu reţeaua de canalizare. Din acest punct de vedere, toate lucrurile din localitate au luat-o pe un făgaş normal. Am făcut lucrările mari de infrastructură, începând cu apă şi canalizare, infrastructura şcolară şi alte investiţii. În final, vom derula şi programul de asfaltare”, a adăugat el.

Din bugetul local, se derulează opt proiecte. Cea mai mare investiţie este de 1,8 milioane de lei în modernizarea lotului II de străzi din Feldru, în anii precedenţi fiind executate lucrări de 1,1 milioane de lei. Tot din banii comunei se va face reabilitarea cu 510.000 de lei a Liceului Tehnologic Feldru, modernizarea drumului Valea Târgului, mai precis legătura între drumul forestier şi stradă, investiţie de 524.000 de lei, un pod peste Valea Feldrieşelului în Văleni – 250.000 de lei, un teren de sport cu gazon sintetic şi nocturnă la şcoala V-VIII Feldru cu 200.000 de lei. De asemenea, se vor mai face lucrări suplimentare la trotuarele din Feldru în valoare de 553.000 de lei, reţea de apă şi canal la blourile ANL – 100.000 de lei şi o cortină pentru sala de spectacole de la Feldru cu 15.000 de lei. Se vor mai face şi studii de fezabilitate pentru amenajarea de trotuare la Nepos, o clădire pentru călători pentru halta comercială Feldru unde opresc trenurile, dar călătorii nu au unde să se adăpostească.

„Sunt cel puţin 10 proiecte finanţate din bugetul local. Dacă ne lăsam doar în baza fondurilor alocate de Guvern era o problemă. Am avut excedent din anii anteriori fiindcă am ştiut că urmează să înceapă PNDL şi nu am cheltuit bani cu orice preţ. Când a fost sesiunea de depunere a proiectelor prin PNDL, am depus opt proiecte. Patru au fost finanţate. Dacă investeam bani de la bugetul local în proiectele pentru care mi s-a aprobat finanţarea prin PNDL, acei bani nu îi mai recuperam niciodată. Atunci, am preferat să stau cu ei în excedent bugetar, iar acum să îi investesc în proiectele care nu au fost aprobate prin PNDL. Am vrut să văd mai întâi strategia lor şi, în funcţie de asta, să-mi fac strategia mea astfel încât banii pe care îi am în bugetul local să-i folosesc cu prioritate în ceea ce am stabilit noi”, a spus Ţiolan.

Primarul a precizat că trotuarele de pe lângă DN 17 D au costat 3 milioane de lei, în 2016 fiind alocată de la buget suma de 1 milion de lei. „Din nefericire, acei bani nu i-am mai putut recupera. În 2017, am făcut lucrări, iar în ianuarie 2018 ne-a fost virată prin PNDL suma de 1 milion de lei”, a spus el.

Din fonduri guvernamentale – 1,3 milioane de lei prin CNI – se face căminul cultural din Feldru, aşa numita Casă a Tineretului. „Din păcate, finalizarea lucrărilor se tot amână. Acum avem promisiuni aproape ferme că, la sfârşitul lunii mai vor fi finalizate, deşi mare încredere nu pot avea fiindcă firma de construcţii nu ar fi meritat să câştige licitaţia”, a spus Ţiolan.

Pentru amenajarea de trotuare, rigole de scurgere şi amplasament conducte de racord, branşament şi de protecţie în Feldru s-au obţinut bani prin PNDL 2, de la bugetul local fiind suportate doar taxele, avizele, dirigenţia de şantier şi licitaţia de servicii şi lucrări în valoare de 30.000 de lei, restul până la 1,8 milioane de lei fiind bani de la Guvernul României.

Tot prin acelaşi program PNDL 2 s-a obţinut finanţare pentru reabilitarea, modernizarea şi extinderea Şcolii I-IV Feldru, suma totală fiind de 2,8 milioane de lei cu aportul a 191.000 de lei de la bugetul local pentru aceleaşi gen de documente. Pentru lucrări la Şcoala cu clasele V-VIII din Nepos s-a obţinut o finanţare de 2,2 milioane de lei cu o contribuţie locală de 179.000 de lei. În construirea unui pod peste râul Someşul Mare se vor investi 1,1 milioane de lei.

„Pentru aceste proiecte aprobate prin PNDL în 2017 au fost semnate contractele de finanţare, urmează restul procedurilor care, din păcate, durează foarte mult. Şi tot prin PNDL, însă 1, adică sesiunea anterioară, s-au obţinut 5,4 milioane de lei pentru modernizarea de străzi în comuna Feldru. A fost organizată licitaţia, contestată, acum suntem la Curtea de Apel Cluj. Sperăm să ne dea câştig de cauză, iar în martie-aprilie să avem rezultatele, iar în momentul în care s-a terminat contestarea licitaţiei se poate da ordinul de începere a lucrărilor, autorizaţia de construire şi alţi 5 km de străzi din localitatea Feldru vor fi asfaltaţi”, a mai spus primarul.

Dea semenea, din fonduri europene vor fi realizate şapte proiecte gestionate de Primăria Feldru şi unul de apă-canal pentru Nepos, gestionat de la nivel judeţean prin Masterplan.

„Pentru reabilitarea de drumuri în comuna Feldru, proiect de 6,1 milioane de lei, licitaţia s-a terminat în decembrie 2017, s-a dat ordinul de începere a lucrărilor. În perioada rece se pot face arocamente, tuburi, podeţe. Mai avem un proiect de extindere a reţelei de apă şi canal în zona Feldru-Ilva Mică în valoare de peste 7 milioane de lei. Această zonă aparţine Feldrului, iar în partea Văii Secerului avem aglomerare de case care trebuie alimentate cu apă şi deservite cu canal. Zona dintre Valea Secerului şi localitatea Feldru este singura din Feldru unde se mai poate construi fiindcă, în rest, e o aglomerare foarte mare de locuinţe”, a explicat primarul, potrivit căruia nu s-a găsit niciun loc liber în care să fie amenajat un supermarket în comună, cu toate că au existat cereri în acest sens.

Pentru drumuri forestiere etapa a doua s-au alocat 8,7 milioane de lei, pentru modernizarea şi dotarea căminului cultural în satul Nepos 2,8 milioane de lei, iar pentru construirea unei grădiniţe cu trei grupe în satul Nepos suma de 2,4 milioane de lei. Pentru realizarea infrastructurii fenerare la Nepos s-au dat peste 500.000 de lei, iar pentru extinderea reţelei de apă şi canalizare la Nepos alţi 11,9 milioane de lei.

„În 2018, constructorul care lucrează la trotuare, având finanţarea asigurată, ar trebui să finalizeze lucrările pe ambele părţi ale drumului naţional, cu rigole de scurgere a apelor, cu lucrări de artă care sunt prevăzute acolo şi chiar câteva parcări în centrul localităţii. Avem 15 km de străzi laterale în Feldru şi pe fiecare avem proiect de asfaltare, dar, întrucât pe fonduri europene şi guvernamentale e greu de obţinut pe un proiect o valoare finanţată mai mare de 1 milion de euro, am împărţit cei 15 km în trei loturi. Unul e finanţat prin Satu Mare şi sunt începute lucrările. Pentru lotul doi e finalizată licitaţia, iar din bugetul local asigurăm 1,8 milioane de lei anul acesta şi se vor asfalta peste 4 km, iar cu lotul 1 suntem în licitaţie. Dacă va fi finalizată până în martie e posibil să terminăm lucrările şi acolo până în decembrie. Iată că din 15 km de străzi în Feldru, dacă se finalizează licitaţia, subliniez încă o dată, ar trebui să avem asfaltat undeva 13-14 km”, a spus Grigore Ţiolan.

Întrucât anul acesta va fi reabilitat şi DN 17 D, primarul se aşteaptă ca întreaga comună să se schimbe la faţă. „Făcându-se racordul între trotuarele modernizate şi drumul naţional, fiind asfaltate drumurile laterale, fiind finalizate lucrările la Casa Tineretului, începându-se lucrările pentru reabilitarea Liceului Tehnologic, bani separat pentru o sală de gimnastică, teren de sport cu gazon sintetic de asemenea în curtea şcolii, făcându-se podul, se va schimba la faţă întreaga comună. Nu putem spune 100% că va fi aşa fiindcă nu ştim cum vor decurge procedurile de achiziţie publică”, a completat Grigore Ţiolan.

În ce priveşte migraţia în şi dinspre străinătate, primarul spune că aceasta continuă: „Sunt unii care au ieşit la pensie şi se vor întoarce acasă, dar sunt şi care pleacă, atât sezonier, cât şi definitiv. Toţi cei cu care am vorbit îşi doresc o schimbare şi eu spun că se va întâmpla lucrul acesta. Sigur că am mulţi prieteni şi în străinătate, şi aici, care sunt nemulţumiţi de noroiul de pe străzile laterale. Ce-i drept, în urma lucrărilor de canalizare a rămas noroi cu prisosinţă şi acest lucru sperăm să se schimbe în 2018”.

6 comentarii

  • Adevarul este ca cea mai mare comuna din judet, din pacate a ramas printre cele mai putin dezvoltate,fara sala de nunti,cu trotuare vai mama lor,ulitele pline de noroi in schimb multa ura si dezbinare.De sase ani doar promisiuni,minciuni.Apa era introdusa de multi ani,de canalizare se ocupa Aquabis si e finalizata de doi ani,asa ca nimeni nu va oprea anul trecut sa asfaltati macar doua trei strazii,de doi ani de zile nu sunteti capabili sa puneti dale de la primarie pana la biserica penticostala.Faceti ceva pentru comunitate si nu doar pentru voi si neamurile voastre.

  • Foarte transparent pe intelesul tuturor care nu inteleg si vad numai gropile fara sa vada si realizarile. Va recomand dl Tiolan sa veniti mai des in mediul online si sa prezentati mai multe detali si cum se folosesc banii publici

  • Felicitari Dle primar! Omul sfinteste locul. Vin cu drag la Feldru si ma bucur ca vad realizari frumoase. Daca se continua cu asfaltarea drumului national de catre ,,Santierul de Drumuri nationale,, (Dl. director Slavita), ar fi ok. In rest… Spor in implementarea proiectelor Dle primar Tiolan!

  • Sa sperăm că se vor face canalizari la Nepos ,pentru ca sa dispară șanțul din fata casei mele care este dezastruos si urat mirositor …..asa o sa pot si ieu lasa geamul deschis ca sa mai intre aer ..!!! ..sanatate domn primar !!.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.