Actualitate

Incubator de afaceri în Parcul Industrial

Pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Local din 13 august se află și un proiect privind aprobarea dezmembrării terenului proprietatea privată a municipiului Bistriţa, în suprafaţă de 39.704 mp, şi constituirea unui drept de superficie asupra terenului in suprafaţă de 1.400 mp în favoarea societăţii Business Park Bistriţa Sud SRL, în vederea realizării  proiectului ”Incubator de afaceri“.

Reprezentanții munciipalității și managerul Business Park Bistriţa Sud SRL au discutat despre posibilitatea realizării proiectului “Incubator de afaceri” pe o suprafaţă de 1.400 mp. Astfel, s-a convenit de comun acord ca acest proiect să se realizeze pe lotul nr. 9, parcela 34, situată la intrarea  dinspre localitatea componentă Sărata.

Pentru realizarea incubatorului de afaceri pe o suprafaţă de 1.400 mp din totalul de 39.704 mp, terenul va fi dezmembrat în două loturi: a) parcela cu nr. cadastral nou care va fi atribuit de către Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară, în baza documentaţiei depuse, în suprafaţă de 1.400 mp, se  înscrie în proprietatea privată a municipiului Bistriţa, cu drept de superficie în favoarea societăţii Business Park Bistriţa Sud SRL; b) parcela cu nr.cadastral nou care va fi atribuit de către Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară, în baza documentaţiei depuse, în suprafaţă de 38.304 mp, se înscrie în proprietatea privată a municipiului Bistriţa.

Societății Business Park Bistriţa Sud SRL i se conferă dreptul de a realiza şi menţine investiţia pentru o perioadă de cel puţin 3 ani de la finalizarea proiectului.

În următoarea ședință de Consiliu Local va fi dezbătut și Regulamentul Parcului Industrial Bistrița Sud.

Lucrările în Parcul Industrial din Sărata, care vor fi recepționate luna aceasta, sunt realizate de asocierea SC Antrepriza Reparaţii şi Lucrări ARL SA Cluj – SC Serbis SRL Bistriţa. Valoarea contractului de execuţie este de 24.223.601,86 lei, valoarea totală a proiectului fiind de 35.170.442,56 lei. Jumătate din costurile proiectului sunt suportate de municipalitate, din creditul de 40 de milioane lei contractat de la bancă.

La final, vor fi 1.900 m străzi de incintă, 1.116 m drum de acces, 1.900 m pistă pentru ciclişti, 14.286 mp spaţiu verde, 2.160 m reţea distribuţie apă, 1.600 m reţea distribuţie gaze naturale, 1.550 m reţea electrică de joasă tensiune, 5.460 m reţea pentru iluminatul public şi o staţie de epurare independentă. Structura parcului: suprafaţă totală – 30 ha, spaţii logistică – 12 %, spaţii industrie – 38%, spaţii servicii administraţie – 5%, spaţii verzi – 15%, drumuri şi tehnico-edilitare – 30%. Toate spaţiile vor fi prevăzute cu parcări (peste 1.700 de locuri).

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS