Actualitate

Înfrăţire Bistriţa – Wels. Creţu şi Koits: ”O piatră de temelie, un angajament pentru viitor” (FOTO)

Primarii din Bistriţa şi Wels (Austria), Ovidiu Creţu respectiv Peter Koits, au semnat acordul de înfrăţire între cele două oraşe. ”În urmă cu 70 de ani, cu ocazia unui eveniment trist, s-a creat o punte de legătură între Bistriţa şi Wels”, a spus Creţu. La finalul festivităţii, cei prezenţi au ciocnit o cupă de şampanie.

Festivitatea a cuprins intonarea Imnurilor Naţionale ale Austriei şi României, salutul primarului Ovidiu Creţu, cuvântul preşedintelui de şedinţă al Consiliului Local, Alexandru Bria, cuvântul primarilor Peter Koits şi Ovidiu Creţu, semnarea acordului de parteneriat, cuvântul preşedintelui Asociaţiei HOG Bistritz-Nosen, Hans Franchy, cuvântul preşedintelui de onoare al Asociaţiei Federale a Saşilor Transilvăneni, Fritz Frank, şi intonarea Imnului Europei. La final, Ovidiu Creţu i-a invitat pe participanţi la o cupă de şampanie.

Koits i-a oferit lui Creţu o pictură reprezentând oraşul Wels şi, simbolic, o desagă cu merinde ”ca să aibă călătorie plăcută oriunde merge”. La rândul său, edilul Bistriţei i-a înmânat o plachetă şi a cerut apoi Episcopului Reinhart Guib binecuvântarea pentru această înfrăţire.

Documentul de înfrăţire a fost semnat în două exemplare originale, în limbile română şi germană. Wels a devenit astfel al şaselea oraş înfrăţit cu Bistriţa, după Besancon (Franţa), Zielona Gora (Polonia), Columbus (SUA), Herzogenrath (Germania) şi L’Aquila (Italia).

La momentul festiv din sala de şedinţe a Primăriei Bistriţa au mai fost prezenţi consilierii municipali Constantin Rus, Camelia Tabără, Gheorghe Tuţă, Alin Seserman, Alexandru Toniuc, secretarul municipiului, Floare Gaftone, Episcopul Bisericii Evanghelice CA, Reinhart Guib, preotul paroh al Bisericii Evanghelice Bistriţa, Johann Dieter Krauss, reprezentanţi ai asociaţiilor de saşi din Austria şi Germania.

Ovidiu Creţu: ”O înfrăţire este un moment extrem de important şi de mare bucurie. Este ca şi cum într-o familie ar mai veni încă un copil, pentru ceilalţi înseamnă un frate sau o soră. Ca şi oamenii, oraşele sunt diferite, chiar dacă multe lucruri sunt similare. O înfrăţire vine să completeze o zestre de cultură şi civilizaţie a fiecărui partener. Prin această înfrăţire recunoaştem o stare de fapt, o relaţie de cooperare existentă între cele două oraşe. Este şi un angajament pentru viitor de a dezvolta relaţiile, de a provoca schimburi de cetăţeni, vizite reciproce, astfel încât zestrea de cultură şi civilizaţie a Bistriţei să fie cunoscută şi la Wels şi invers. Avem un punct comun în trecut. Cetăţeni care erau ai Bistriţei au devenit cetăţeni ai oraşului Wels. A fost un transfer de civilizaţie bistriţeană înspre Austria. Spun asta cu mândrie, saşii au fundamentat în Bistriţa o civilizaţie europeană de prim nivel. Când populaţia săsească a părăsit locurile natale, s-a creat o punte de legătură între cele două oraşe, chiar dacă nevalorificată până acum. Aducem un cuvânt de recunoştinţă pentru cetăţenii din Wels care au au făcut o primire civilizată refugiaţilor bistriţeni. Unii au reuşit o integrare perfectă şi au reuşit să ajungă în vârful ierarhiilor sociale din Wels. Cred că prin această piatră de temelie generaţiile viitoare vor avea posibilitatea să dezvolte relaţii bilaterale şi să nu lase să se uite trecutul. Poate că ar fi trebuit să ne înfrăţim la 50 de ani de la exodul saşilor, dar condiţiile din Bistriţa atunci erau altele, abia deschideam ochii”.

Peter Koits: ”Dacă ridici privirea, nu există graniţe, sună un proverb japonez. Bistriţa şi Wels au fost separate de-a lungul timpului, dar se aseamănă în multe privinţe. Pentru Wels este cea de-a patra înfrăţire. Momentul semnării acordului de parteneriat este foarte potrivit. Acum 70 de ani, saşii transilvăneni au fost nevoiţi să-şi părăsească căminele şi au pornit pe un drum spre necunoscut. Foarte mulţi şi-au găsit o nouă patrie în Austria, mulţi chiar în Wels. Tradiţiile şi obiceiurile lor sunt păstrate încă din 1949, când au înfiinţat la Wels o asociaţie a saşilor transilvăneni. Saşii au ajutat la reconstruirea oraşului Wels după război, am construit împreună un oraş înfloritor. Wels s-a declarat în 1963 oraşul-naş al celor expatriaţi. Îmi doresc ca prin acest parteneriat să ridicăm mai sus privirea. Să ducă la o mai bună conlucrare, la o cunoaştere reciprocă mai bună. Trăim într-o Europă comună, iar oraşele dau viaţă Europei. Bistriţa şi Wels au pus o piatră de temelie. Noroc bun!”.

Alexandru Bria: ”Este o mare bucurie semnarea unui acord de înfrăţire cu un oraş din Austria. Acest parteneriat strategic ne permite un import de bune practici. În zonă există o certă cultură civică păstrată de la populaţia de origine germană. Avem aşteptări foarte mari cu privire la această înfrăţire. Este un moment fericit. Trebuie să fie un nou început în relaţiile bilaterale”.

Pentru semnarea înţelegerii de cooperare dintre cele două oraşe şi pe pământ austriac, o delegaţie a municipalităţii compusă din primarul Ovidiu Creţu, Liliana Coceşiu – director executiv la Direcţia Integrare Europeană şi consilierii locali Kiss Laszlo şi Marius Armean se va deplasa la Wels în perioada 26 – 29 septembrie. De asemenea, în perioada 29 septembrie – 3 octombrie, membrii delegaţiei vor merge în oraşul german Wiehl, unde vor participa la o serie de evenimente dedicate comemorării a 70 de ani de la exodul saşilor transilvăneni.

Acordul de înfrăţire Bistriţa – Wels prevede următoarele:

”Având în vedere relaţiile de prietenie şi cooperare existente între România şi Republica Austria şi dorinţa celor două părţi de a dezvolta şi întări relaţiile de colaborare la nivel local cu scopul de a realiza parteneriate în domenii de interes comun în beneficiul comunităţilor pe care le reprezintă, înţelegerea de cooperare va sta la baza deschiderii de noi oportunităţi de colaborare în următoarele domenii: economic, administrativ, social, cultural, educaţional, ştiinţific, sănătate, mediu şi sport. Potrivit prevederilor înţelegerii de cooperare, părţile vor coopera: pentru stimularea dezvoltării la nivel local, potrivit competenţelor de care dispun şi în conformitate cu legislaţiile în vigoare în statele lor; pentru a face cunoscute locuitorilor celor două oraşe cultura, educaţia şi tradiţiile lor şi pentru a promova respectul reciproc; pentru a creea condiţii-cadru astfel încât locuitorii ambelor oraşe să colaboreze creativ şi să identifice cele mai bune soluţii la problemele care ar putea să afecteze activităţile economice şi sociale din cadrul celor două comunităţi; în vederea respectării principiilor bunelor practici de parteneriat la pregătirea şi realizarea iniţiativelor comune, la realizarea proiectelor de parteneriat şi a proiectelor finanţate din fonduri europene, pentru stimularea dezvoltării socio-economice a ambelor oraşe; pentru a beneficia de oportunităţile create de posibilităţile obţinerii de finanţări în cadrul unor proiecte europene comune prin acordarea de sprijin reciproc între instituţiile de educatie şi cultura, asociaţii, organizaţii neguvernamentale la nivel local, etc.; în vederea sprijinirii şi susţinerii conlucrării şi iniţierii de contacte economice între agenţi economici din cele două oraşe. În acest sens, dorim să ne concentrăm în special pe acele firme care beneficiază de sprijin financiar din partea Uniunii Europene; pentru conlucrarea în vederea stabilirii de relaţii durabile între organizaţiile şi operatorii care desfăşoară activităţi în domeniul turismului în cele două oraşe şi organizarea de târguri de turism şi de promovare a produselor tradiţionale; în vederea organizării de diferite evenimente, care să pună în valoare parteneriatul dintre Bistriţa şi Wels; pentru a participa activ la aplicarea prevederilor înţelegerii de cooperare”.

CLICK PENTRU MAI MULTE FOTOGRAFII!

1 infratire bta wels 13 sep 2 koits cretu infratire 3 koits cretu infratire 4 koits cretu infratire 5 infratire bta wels 6 koits cretu sampanie infratire 7 sampanie infratire wels 8 sampanie infratire wels

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS