Actualitate

Înghețul a făcut prăpăd în județ. Cireșii, merii și prunii, cei mai afectați

Înghețurile târzii din luna aprilie au afectat grav livezile din Bistrița-Năsăud, provocând pierderi semnificative pe circa 650 de hectare. Pomicultorii raportează pierderi însemnate la cireș, măr și prun.

După ce mai multe zile la rând s-au înregistrat temperaturi scăzute, chiar și de minus 9 grade Celsius, producția de fructe de pe 648,54 ha de livezi din municipiul Bistrița și din comunele: Ciceu Mihăiești, Galații Bistriței (Dipșa), Budacu de Jos, Teaca, Petru Rareș, Cetate, Monor și Braniștea este compromisă potrivit datelor colectate de Direcția pentru Agricultură Bistrița-Năsăud de la primării.

Livezile de cireși au fost afectate în proporție de 90% astfel: Stațiunea Pomicolă Bistrița a raportat pierderi pe 11,24 ha, Livada Ursului (Viorel Hodnogi) pe 10 ha la Cetate, Pombis SA pe 7,83 ha la Ciceu Mihăiești, Ferma Pomicolă Jelna pe 5,57 ha, Andrei Pântea pe 4,7 ha la Teaca, Octat Drăgan SRL Bistrița pe 2 ha, Adelina Gyorke pe 1,51 ha la Dipșa, iar Ionuț Simionca pe 1,2 ha la Budacu de Jos.

Livezile de meri au fost calamitate în proporție de 80%: Pombis SA – 76,47ha la Ciceu Mihăiești și 37,64 ha la Dipșa, Stațiunea Pomicolă Bistrița – 35,37 ha, Livada Ursului – 25,5 ha, Octat Drăgan – 16 ha, Ferma Pomicolă Jelna – 7,27 ha, Andrei Pântea – 3,75 ha, Cristina Gabriela Mureșan – 2,2 ha, Dumitru Mureșan – 1,9 ha, Gyorke Adelina – 1,21 ha, Agrofruct Ciceu Mihăiești – 1 ha.

Livezile de pruni au fost calamitate în proporție de 50%: Pombis SA – 43,29 ha la Ciceu Mihăiești, Livada Ursului – 20 ha, Stațiunea Pomicolă Bistrița – 6,22 ha, Agrofruct – 5,77 ha, Gyorke Adelina – 2,48 ha și Ionuț Simionca – 1,21 ha.

Înghețul a mai afectat și livezile de peri astfel: 0,39 ha la Dipșa la Adelina Gyorke, 0,41 ha la Stațiunea Pomicolă Bistrița, unde a mai fost afectat și un ha de teren cultivat cu arbuști fructiferi și 0,17 ha cu coacăz.

La Braniștea, au fost depuse 224 de cereri de despăgubiri pentru o suprafață totală de 312 ha cultivată cu cireși, dar și cu alte specii de pomi fructiferi.

Comisii din care fac parte reprezentanți ai Direcției pentru Agricultură, ai UAT și ai APIA se deplasează în teren ca să facă evaluarea pagubelor, urmând să fie solicitate despăgubiri de la stat.

Comunicatul Instituției Prefectului Bistrița-Năsăud:

”Datorită fenomenelor meteo nefavorabile înregistrate în perioada 7–10 aprilie 2025, caracterizate de temperaturi scăzute și îngheț, au fost constatate pagube semnificative pe suprafețe extinse din județ, în special în sectorul pomicol, afectând culturile de cireș, prun, măr cais și piersic. Ca urmare a acestor evenimente, Instituția Prefectului – Județul Bistrița-Năsăud a primit rapoarte din partea mai multor operatori economici din domeniul agricol, care au raportat o suprafață totală afectată de 648 de hectare, în special în sectorul pomicol, afectând culturile de cireș, prun, măr, cais și piersic.

Pentru evaluarea exactă a pagubelor, o comisie de constatare și evaluare – formată din reprezentanți ai Instituției Prefectului, Direcției Județene pentru Agricultură Bistrița-Năsăud, Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, și Inspectoratului pentru Situații de Urgență Bistrița – desfășoară acțiuni de verifcare în teren. Scopul acestor acțiuni este de a stabili cu precizie gradul de afectare a livezilor și de a centraliza datele cu privire la suprafețele afectate. Rezultatele evaluărilor vor fi analizate în cadrul unei ședințe extraordinare a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud și vor fi transmise Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, în vederea centralizării la nivel național și a stabilirii măsurilor de sprijin pentru fermierii afectați.

Instituția Prefectului rămâne în contact permanent cu autoritățile competente și cu producătorii locali, urmărind atent evoluția situației și asigurând întreg sprijinul necesar pentru gestionarea eficientă a efectelor acestui fenomen extrem”.

Etichete

8 comentarii

  • Deja găsim scuze pentru preturile ce vin la vară și la toamna!Că este îngheț,că este inundație, că este seceta ,banul să iasă!

    19
    31
    • Da , mai Piky, o sa se scumpească al dracului horinca și va trebui să treci pe “Mona”, pârlitule !

      27
      13
  • Al doilea an , consecutiv, în care pomicultorii au suferit pierderi enorme din cauza înghețului și a grindinii .

    21
    2
  • exista asigurari pentru astfel de fenomene meteo?
    Daca DA, toti fermierii daca vor sa fie despagubiti ar trebui sa se asigure. Daca nu doresc sa se asigure, in cazul in care intervine un astfel de fenomen meteo, institutia prefectului sau orice alta entitate ar trebui sa ii trimita pe cei afectati la plimbare.
    Daca NU, institutia prefectului sau nu stiu ce alta institutie ar trebui sa INCERCE sa ii despagubeasca. Daca sunt fonduri pentru asa ceva.
    PS: nici pe mine nu ma despagubeste nimeni daca intru cu masina in vreun sant. Eu am decis sa nu am CASCO si sa imi asum astfel de riscuri.

    23
    3
  • Se pot asigura culturile si in Romania doar ca e mai ieftin sa stai cu mana intinsa decat sa dai banii pe asigurari. Inca o modalitate prin care se sifoneaza bani.

    13
    3
    • Astia vor banii nostri
      Daca mie mi a scazut actiunile CINE MA DESPAGUBESTE POMICULTORILOR?
      IMI DATI VOI CAND VA CRESTE CIREASA?

      4
      5
    • Și curtea de conturi ce zice când auditiaza instituția prefectului?
      O mana spala pe alta?

      5
      1
  • Evaluarea pagubelor se face in vederea acoperirii de la bugetul de stat, un mecanism parsiv perpetuat de pe vremea comunismului, mecanism care le permite sa dea bani cati si cui doresc ei. Este justificarea mentinerii agricultorilor in dependenta politica totala, dependenta in care exceleaza oierii. Statul subventioneaza tot ce prinde ca un paianjen iar rezultatul este ca acolo unde plateste dispar productiile si cresc an de an importurile, cazul cel mai elocvent fiind cel al carnii de porc.

    8
    1
Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.