Estetica urbană a municipiului Bistrița lasă de dorit, spune Ionela Alexa, o tânără care a trimis o scrisoare municipalităţii în care solicită implementarea unor măsuri și reguli privind identitatea cromatică a clădirilor din municipiul Bistrița ca să nu se mai repeta trista experienţă a vopsirii blocurilor în culori nepotrivite, cum s-a procedat pe strada Crinilor.
„Mă reprezintă entuziasmul, optimismul și buna intenție, determinarea de a mă implica în identificarea şi corectarea problemelor comunităţii în care trăiesc, solidaritatea, corectitudinea și spiritul civic, motiv pentru care am ales această cale de a mă adresa dumneavoastră. În calitate de simplu cetățean al municipiului Bistrița nu pot decât să constat sumbra și trista realitate, lipsa de implicare a autorităților și a cetățenilor, precum și consecințele triste ce decurg din aceste acțiuni. Ţin să menționez, încă o dată, faptul că mă dezic de actuala clasă politică, întrucât consider faptul că, reprezentanții noștri din forurile de conducere nu ne reprezintă cu adevărat interesele. Prin prezenta, propun implementarea unor măsuri și reguli privind identitatea cromatică a clădirilor din municipiul Bistrița, ținând cont de următoarele criterii: abordarea unitară a urbanismului, creșterea calității arhitectural-ambientale a clădirilor, dezvoltarea durabilă a orașului, creşterea calităţii vieţii şi a bunăstării locuitorilor”, a scris ea.
Ca și soluții, ea propune înființarea unei Comisii de Estetică Urbană, formată din specialiști în domeniu (Cultură, Patrimoniu, Arte, Inginerie, Arhitectură etc.); implicarea și cooperarea Serviciului de urbanism și a Serviciului de monumente istorice din cadrul Primăriei cu specialiștii din domeniu; aplicarea modelului implementat și în alte orașe ale României, respectiv elaborarea, redactarea și implementarea Regulamentului privind identitatea cromatică a clădirilor din Municipiul Bistrița, care să ducă la dezvoltarea orașului, precum și la îmbunătățirea calității vieții cetățenilor; în cadrul Regulamentului, se va lua în calcul și se va reanaliza procentul reprezentat de spațiul verde, astfel încât cantitatea de spațiu verde pe cap de locuitor, să respecte prevederile normelor Uniunii Europene.
„Consider faptul că, numai prin implicare, determinare, cooperare și dezbatere se vor putea găsi soluțiile potrivite și viabile pentru o viață mai bună în orașul nostru, pentru locuitorii acestuia, pentru turiștii care viziteaza orașul și pentru generațiile viitoare”, a scris Ionela Alexa.
Ionela Alexa a mai adăugat că, Primăria Municipiului Bistrița, ca și autoritate ce eliberează certificate de urbanism, a aprobat și autorizat execuția unor lucrări de construcții, „fără aplicarea și respectarea unui document-cadru care să stabilească un set de reguli privind culoarea faţadei imobilelor şi a celorlalte elemente constructive (acoperiş, tâmplărie, elemente de finisaje, etc.), astfel că, fiecare cetățean își poate stabili culoarea imobilului după bunul plac, însă, fără a avea cunoștinte de specialitate, fără armonizarea culorii cu arhitectura clădirii și fără respectarea ambianţei cromatice a străzii”.
„Astfel de acțiuni au dus la situația actuală, și anume: imobile construite și/sau reabilitate după bunul plac al proprietarilor (arhitecților), ruine abandonate în centrul municipiului, construcții de diferite tipuri care estompează frumusețea altor clădiri cu tradiție, clădiri multicolore, balcoane colorate în nuanțele preferate ale câte unui cetățean vesel, tencuială veche, mult ciment și tot mai putină verdeață. Este Municipiul Bistrița un haos urbanistic?”, a mai adăugat ea.
Ea a cerut municipalităţii să analizeze măsurile ce vizează urbanismul luate de orașele europene și de alte orașe mult mai dezvoltate din România, precum: Timișoara, Sibiu, Baia Mare și Cluj.
„În situația în care considerați că ideea/ propunerea s-ar impune și ar fi oportună pentru stabilirea unei direcții de dezvoltare sănătoasă a municipiului Bistrița, vă rog să o aveți în vedere și să o promovați membrilor Consiliului Local în vederea inițierii unui proiect de hotărâre pentru aprobarea unui Regulament privind identitatea cromatică a clădirilor din Municipiul Bistriţa”, a mai scris ea.
Timp Online l-a întrebat pe viceprimarul Cristian Niculae ce părere are despre acest subiect: „Ideea adoptării unui cod cromatic nu mi se pare o idee rea. Dimpotrivă, aş putea spune că mi se pare chiar o idee bună. Ştiu că există astfel de reguli în Europa occidentală, acolo nu construieşti când vrei, nu faci casa în ce culoare vrei. Mi se pare o idee foarte bună şi mă voi ocupa de dezvoltarea ei”.
Baia Mare mai dezvoltat???
Si acuma trebuie facuta o precizare foarte clara si pentru D-soara IONELA ALEXA si pentru D-nul vice CRISTIAN NICOLAE. Aceste aspecte nu vor fi luate in considerare de D-nul Primar, si de intra RUSII peste noi. Dupa galceava cu blocul (LOLO ) de pe str. Crinilor , primarul spunea ca am trait suficient in comunism in care culorile imobilelor erau sumbre,intr-o nuanta generala de GRI. Asa ca nici o sansa de a se infaptui acest deziderat pana in 2020 la urmatoarele alegeri.D-soara aminteste si de spatiul verde atat de important in jurul imobilelor si de specialisti. Eu tin sa-i amintesc ca si aici se va intampla exact pe dos, si D-soara nu stie ce ganduri nastrusnice are Primaria cu specialistii ei cu tot, fata de spatiile verzi si asa putine cum sunt. Va amintesc stimata IONELA ca Primaria va desfinta sp. verzi si pregateste cu marii specialisti din HURBANISM proiecte de asa zisa modernizare prin care rondourile cu flori, perimetrele cu iarba si sute de copaci vor fi facute una cu pamantul, iar in locul lor se va dala, betona si bordura.A se vedea proiectul PIATA CENTRALA si proiectul parcare din parcul MIHAI EMINESCU. Eu va astept stimata D-soara la CL la dezbaterea BUGETULUI si inca vreo suta de bistriteni, si poate ca impreuna vom reusi sa-i facem pe EDILI mai destepti si mai atenti. Aroganta si nepasarea lor este prea mare ca sa va bage de una singura in seama. Va transmite toate acestea un bun cunoscator a ce inseamna activitate civica si sedinte ineficiente de CL. Si acuma astept injuraturile de la postacii care nu au nume . O ZI BUNA TUTUROR !!!
Orice oras are un Regulament Local de Urbanism care dicteaza ce se poate construi si in ce conditii. Acesta se poate descarca de pe site-ul primariei. Stiti ce scrie in acest regulament la II.5. ZONA DE LOCUIRE – L Art. 11?
Citez:
ARTICOLUL 11 – ASPECTUL EXTERIOR AL CLĂDIRILOR
-nu sunt admise culorile stridente pentru finisajele exterioare ale clădirilor (roz, roşu, mov, portocaliu, galben, verde crud, turcoaz, bleu, violet, kaki, vernil, cyclam şi tonuri intermediare ale acestor culori );
Daca eu ca beneficiar vreau sa-mi construiesc o casa avand finisajele exterioare in culorile mentionate (nu ca as intentiona) nu o sa primesc autorizatie deoarece nu respect prevederile Regulamentului Local.
Ca o concluzie la articol , trebuie doar respectat Regulamentul in vigoare. De toti!
http://www.primariabistrita.ro/portal/bistrita/portal.nsf/B8AD036029B0D59EC2257C36004BEC06/$FILE/3.%20REGULAMENT%20LOCAL%20DE%20URBANISM%20BISTRITA.pdf
Dupa ce Cretu a vopsit blocurile ca intr-o mahala e cam greu de stabilit reguli. Bistrita n-are nimic occidental.
Domnul primar a dorit ca blocurile viu colorate să se potrivească cu strutii din oraș probabil de aceea nu a făcut nici o regulă, avem toate culorile posibile, numai la noi în oraș se poate așa ceva.
articol de umplut gazeta ; poti face fatada conform normelor ,iar acoperisul cu pene eoz .
Ideea e „nou,nouta.”
Am propus un cod cromatic ,de inaltime si de solutii pentru acoperis, in urma cu un sfert de secol (25 de ani) , consiliului local de atunci.
Daca solutiile propuse ,erau luate im mod serios in considerare,nu ajungeam in situatia nepotrivita,inestetica,nefunctionala care e frate cu prost gustul si ebrietatea arhitecturala,prezente astazi, in orasul nostru drag.Fudulia,simtul inestetic si lipsa unor repere
care sa respecte personalitatea burgului ,ravnit odata,au lasat frau liber neo kitschului in ipstaze multiple.Suntem consecventi in megalomanie si incultura arhitectonica.
Acceptam cu usurinta case” conserva” si ghiveci cromatic.
Tristetea unui burg, incepe de la locuinte.
Depresia apartine locatarilor.
intradevar imaginea orasului este patetica , Dl Balan este cit se poate de pertinent se pare ca nimic nu ii poate opri pe acesti oameni pentru care nu exista reguli de urbanism sau legi este mai mult decit incompetent si slugarnicie este o adevarata mafie cu concursul autoritatilor locale cum ar fi ISC , ei au o explicatie pentru orce anomalie pe care o creeaza sau o promoveaza ,
Cat e Cretu la butoane, orice initiativa cetateneasca e de prisos. El nu asculta de nimeni si face totul dupa mintea lui , de parca orasul ar fi propria lui mosie. Asa s-a intamplat si cu partia de schi de pe dealul Cocosului, unde a ingropat o caruta de bani, in ciuda numeroaselor avertismente si luari de pozitie asupra inutilitatii unei amenajari atat de costisitoare in conditiile de altitudine si temperatura de la Bistrita. Chestiunea legata de culoarea mov a blocurilor de pe Crinilor a fost tot optiunea lui Cretu, cu care se mai si lauda in consiliul local:
vezi: http://www.timponline.ro/ovidiu-cretu-culoarea-blocului-de-pe-str-crinilor-o-problema-de-gust-eu-am-ales-movul/