Interesul pentru vaccinarea anti-Covid-19 a crescut de îndată ce le-a fost administrată prima doză Președintelui României și altor personalități naționale, problema fiind aceea că, deocamdată, nu sunt suficiente de vaccinuri pentru toți cei care sunt interesați să se imunizeze, a spus managerul Spitalului Județean de Urgență Bistrița-Năsăud, Gabriel Lazany.
”Puterea exemplului e foarte mare. În momentul în care persoane care sunt foarte vizibile și au ceva de spus la nivel național dau un exemplu de acest gen, lucrurile se schimbă. Pe mine m-a mirat decizia președintelui țării care a spus că își așteaptă rândul. Trebuia să fie printre primii vaccinați. Când a intrat în campanie Simona Halep și alte persoane cunoscute, lucrurile au alt impact. Strategia de vaccinare inițială a fost proastă. (…) Este normal să se vaccineze toată lumea, dar procesul de vaccinare, ca să fie eficient, trebuie să fie mult mai accelerat. Din păcate, suntem legați de numărul de doze pe care le furnizează Pfizer. Nu știu de ce cele de la Moderna nu vin pentru că ele au fost avizate de Comisia Europeană. Din declarațiile autorităților centrale aflu că, până în luna septembrie, ar urma să fie vaccinate 10 milioane de persoane în România. Ca să vaccinăm 10 milioane trebuie să ne băgăm un pic în priză că e mult. 10 milioane de persoane vaccinate înseamnă 20 milioane de doze de vaccin. Dacă ne uităm la numărul de zile, vedem cam câte trebuie să facem pe zi, așa că trebuie să intrăm un pic în priză și să ne accelerăm”, a declarat Gabriel Lazany la BEX TV.
El a explicat că Centrul de vaccinare de la Spitalul Județean de Urgență Bistrița-Năsăud a ajuns la faza de rapel: ”Centrul de vaccinare de la Spitalul Județean de Urgență nu mai apare în platforma de vaccinare pentru programări, el fiind în faza de administrare a rapelului pentru personalul medical. Dacă va crește numărul de doze alocate țării noastre noi vrem să-l reactivăm astfel încât să putem vaccina și alte persoane în afară de cadre medicale atâta timp cât îl vom ține deschis. El a fost amenajat în fostul UPU de Pediatrie. În prezent, avem lucrări de modernizare și extindere a fostului UPU. Activitatea UPU a fost relocată în spatele spitalului, într-o clădire, dar după ce finalizăm lucrările la UPU, la sfârșitul lunii aprilie – începutul lunii mai, atunci acel amplasament trebuie eliberat. Noi sperăm ca până atunci să îl folosim la capacitate maximă”.
Potrivit managerului SJU, spitalul este pregătit să administreze 400 de vaccinuri zilnic prin două fluxuri existente la SJU și trei la Policlinica Bistrița. Acum însă, nu funcționează decât două fluxuri la Policlinica Bistrița: ”Inițial și din spital au vrut să se vaccineze 575 de angajați. Acum, fiind trecute trei săptămâni de când a început campania de vaccinare, mare parte din personalul văzând că nu a pățit nimeni nimic, deja solicitările din partea celor care au fost rezervați sunt tot mai multe. Ce vreau să le transmit este că, indiferent de ce etapă va fi pe rol, personalul din unitățile medicale va fi vaccinat. Este un lucru bun pentru că imunizarea de masă se capătă la un procent de 60-70% din totalul populației”.
Gabriel Lazany a făcut și o estimare de timp în care s-ar putea ajunge la imunizarea de masă.
”La un calcul simplu, ar fi vorba la nivel național de circa 13 milioane de persoane. Ca să le vaccinăm pe acestea ca să ajungem la această imunitate de turmă trebuie să vaccinăm mai mult de 150.000 de doze alocate României pe săptămână. La 150.000 de doze, înseamnă că vaccinăm 75.000 de persoane. Calculat la 52 de săptămâni câte are un an, ajungem la o imunitate de turmă peste trei ani. Este o realitate matematică. Dacă autoritățile spun că până în septembrie vor fi vaccinate 10 milioane de persoane atunci deducem că numărul de doze alocate României va crește foarte mult. În prezent sunt foarte, foarte mulți care vor să se vaccineze”, a mai memnționat managerul SJU Bistrița-Năsăud.
El a adăugat că nu există restricții pe platformă, iar oamenii se pot programa la centrele unde sunt locuri: ”Nu cred că localitatea de domiciliu este un criteriu de restricționare pe platforma de vaccinare. Fiecare își alege centrul cu prima dată liberă. E ca la RAR când te programezi cu mașina. Poți merge și la Baia Mare”.
În ce privește centrul de vaccinare de la Armată, Gabriel Lazany a spus că acesta este independent și cu regim închis și se adresează doar cadrelor militare și veteranilor.
”Armata a fost favorizată, nu înțeleg de ce. Nu ni se pare normal pentru că, deși cadrele medicale sunt mult mai expuse, nu au primit această facilitate de a-și vaccina și familiile, dar Armata are și pensii speciale, Spitalul, nu. Facilitățile în acest sector văd că continuă”, a mai spus el.
Potrivit ordonanței de prioritizarea vaccinării în etapa a doua, el a spus că dintre cei care se vaccinează, 75% trebuie să fie persoane în vârstă peste 65 de ani și pacienți cu boli cronice, iar 25% categoriile eligibile care au fost extinse: ”A fost prins și personalul autorităților publice locale care inițial nu a intrat, plus sportivii care sunt membri ai loturilor naționale”.
Potrivit managerului SJU a spus că, în ciuda numărul mic de vaccinuri, este cert că cei care au primit prima doză o vom primi și pe cea de rapel ”pentru că toate dozele necesare rapelului au fost păstrate de depozitul Centrului Național pentru Vaccinare”.
În ce privește accesul populației de la țară la vaccinare, Lazany a spus că acesta este dificil: ”Luând în calcul că cele două centre de vaccinare sunt la Bistrița, toți ceilalți sunt nedreptățiți. Când s-a făcut la nivel județean strategia de vaccinare a populația, noi toți care am conceput-o ne-am bazat pe un număr de doze de vaccin la discreție. Inițial, județul Bistrița-Năsăud a fost prins cu o singură linie la Policlinică. Aveam arondate 60 de doze de vaccin pe zi. După telefoane și insistențe ale DSP ni s-au aprobat trei linii de vaccinare în cele două centre. S-a dus o adevărată luptă și pentru cele 180 de doze”.
Imunitatea de turma se va atinge mult mai rapid decât prevede Dl Lazani. În prezent avem 5 milioane care au făcut boala și sunt imunizați natural. Pentru un succes al vaccinări ar fi trebuit că în primele două etape sa fie excluși cei care au făcut boala Înainte de vaccinare acum când dozele de vaccin sunt limitate trebuie testati cu teste rapide de anticorpi toți doritori.
Incompetenți la nivel înalt
”În prezent avem 5 milioane”? De unde ai scos cifra asta?
Romania
Coronavirus Cases:
709,194
Deaths:
17,722
Recovered:
650,189
https://www.worldometers.info/coronavirus/country/romania/
Dupa parerea mea d-l manager , in estimarile facute , nu a luat in calcul numarul cetatenilor plecati la munca in alte tari , care se aproximeaza a fi de ordinul milioanelor (3 sau 4) si pe cel al copiilor si adolescentilor cu varsta pana la 16 ani (cca 3) pentru care deocamdata nu exista vaccinuri disponibile. Asa stand lucrurile , eu cred ca cifra de 10 000 000 de cetateni vehiculata de autoritati , este chiar mai mare decat cea necesara asa numitului proces de imunizare „de turma”.Cred ca o cifra mai aproape de realitate ar fi 9 000 000 .Socotelile ar fi foarte simple daca am sti macar cati naibii suntem de toti…Dar nu stim , nu stim , cifrele sunt secrete! Cu toata informatizarea (si digitalizarea) existenta , opinia publica , poate numai estima.Daca gresesc in estimarea mea imi cer iertare.Acum cand scriu ma gandesc ca poate cu prilejul recensamantului programat pentru acest an vom sti mai multe.Cat priveste programarea pe platforma existenta , afirmatia d-lui manager este sustinuta oarecum de un comunicat de presa al grupului de comunicare aferent Comitetului National de Coordonare al Activitatilor privind Vaccinarea , din 21.01.2021. In acel comunicat s-a precizat ca acest Comitet cu nume lung si ciudat , a adresat o rugaminte catre STS , sa modifice unele conditionari in softul programarii , astfel incat sa se poata programa zilnic 75% batrani de peste 65 de ani si cetateni cu boli cronice , ramanand pentru cetatenii care lucreaza in asa numitele activitati esentiale numai 25%. Asa cum era de asteptat nu stim daca STS a ascultat „rugamintea” , vedeti ca in acea zona nu se pot da ordine…Comitetul nu a revenit cu alt comunicat sa ne spuna daca rugamintea a fost bine primita si daca se va face ceva. Pana atunci nu putem decat sa fim de acord cu constatarea d-lui manager care spune ca trebuie musai intensificata campania de vaccinare numai ca asta depinde de numarul de doze disponibil …Ce sa zic , o logica de „fer” , nu alta. Subscriu! Din articol am inteles ca daca unii si altii nu ar fi dat telefoane (nu s-a spus unde!) judetul BN ar fi primit numai 60 de doze zilnic.Aceasta afirmatie nu cred ca are la baza un fapt real , dar daca are si cu telefoane date unde „trebuie” se pot rezolva mai multe doze , propun si eu sa intre in cursa „la convorbiri ” d-l prefect , d-l presedinte al Consiliului Judetean si alti domni cu cuvant greu in domeniu , in speta d-l deputat de la USR care are acces mai usor la ministrul Sanatatii.Propun sa fie laudati toti cei care vor aduce doze mai multe de vaccin in judet. Astazi sa-l laudam pe d-l Lazany si pe d-na Anca Andritoiu care , nu-i asa , au lucrat in folosul cetatenilor si prin telefoane date unde trebuie au triplat numarul de doze arondat judetului. Dupa parerea mea trebuie sa se insiste cu numarul mic de persoane care au primit vaccinul la nivel de judet intrucat e greu de crezut ca cineva face rapid calcule privin raportul intre numarul de doze si populatie.Acesta ar fi atuul nostru.Bateti la portile la care trebuie! Avem mere , avem tuica , avem vin , avem si pastravi la RIN … Daruind veti dobandi! Vestea cu aparitia unor centre „speciale” nu e cu nimic mai prejos decat existenta in tara a unor cetateni „speciali” care se bucura de privilegii atat in perioada activa cat si dupa aceea , beneficiind fara sa contribuie la fondul de pensii , de acele pensii babane numite „speciale”.Cu tot ce se intampla in jurul nostru am putea crede ca in curand vor mai aparea astfel de centre de vaccinare „speciale” sau ca toti cei „speciali” vor fi vaccinati in urma unei programari pe o platforma „SPECIALA” , paralela cu platforma existenta. Nu vreau sa-i insir pe cei „speciali” , sunt binecunoscuti si nu au nevoie de reclama.Nu dau cu parul! Constat numai si estimez , intocmai ca d-l manager si ma mai insel si eu din cand in cand!
D-le Manager LAZANY d-vs nu aveti nici o vina ca procesul de vaccinare nu este accelerat. Altii au luat piciorul de pe acceleratie. Am citit astazi cate mii de vaccinuri s-au pierdut deja. campini este jud. Cluj iar pe total in tara s-au pierdut peste 1.200 de vaccinuri daca cineva zice adevarul. Gresala mare vine tot de la stat de la Minister care din nou au asezat carul inaintea biolor. Cand imparti societatea in speciali, pe grade de risc, cu comorbiditati sau fara, cu varste pana la 65 de ani si sub, in pensionari, militari si personal auxiliar, in doctori, popi si studenti, iese din nou o cacialma, un fel de lucru romanesc mioritic. In fapt regula cea mai simpla si rapida era Primul venit, primul servit. Impuns si Dumnezo sa-l aiba-n paza !Astfel nici nu ai fi auzit de atatea flacoane stricate, abandonate si care au ramas pe masa in afara temperaturii de stocare . Din nou ne faultam singuri cu atatia specialisti de la ministere carora numa nu li se arata sa faca ceva bun si corect pana la capat.
D-le BALAN , eu te consideram un om blajin si iubitor de mediu.Nu credeam vreodata ca ai putea agrea un asemenea principiu pentru accesul la vaccin. In general , in lumea civilizata exista prioretizari in ce priveste vaccinarea. Exceptii sunt putine . In ISRAEL se poate aplica acest principiu pentru ca exista doze de vaccin pentru toata lumea .
Draga LEO. Desi sunt cam intraznet din fire si nu imi lipseste curajul asumarii cuvintelor ce imi ies din gura , sunt cu adevarat blajin si un mare iubitor de oameni si mai ales prieteni. Acuma recunosc ca mai dau si eu cu bota-n balta cateodata si ma mai si stropesc singur. Dar viata merge mai departe si nu toate trebuie luate in serios. O seara faina !