Recomandări Social

Experiența de neuitat a noului adjunct comandant al Secție de Pompieri Năsăud

Intervenția la stingerea incendiului izbucnit la casa parohială din Liviu Rebreanu nu va fi uitată niciodată de sublocotenentul David Boțan, noul adjunct comandant al Secție de Pompieri Năsăud, transmite Inspectoratul pentru Situații de Urgență Bistrița într-o postare pe Facebook în care laudă implicarea tânărului la început de carieră.

”Se apropia de ora 22.00 și urma să meargă la slujba de seară, fiind intrați în Postul Sfintei Mării.

Atunci când lipsește cântărețul, David îi ia locul în strana bisericii din satul în care locuiește.

Acolo se simte mai aproape de Dumnezeu și de bunul său prieten, părintele paroh din localitatea Liviu Rebreanu.

Dumnezeu lucrează prin oameni și pentru oameni, iar asta este valabil mai ales în cazul pompierilor.

Când a auzit clopotele bisericii bătând cu putere, a realizat că s-a întâmplat ceva. Chiar el trebuia sa le bată în seara respectivă.

– Arde casa parohială! Părintele este rămas înăuntru! s-a auzit pe ulițele satului.

La nici 600 de metri de casa lui este casa parohială care a fost cuprinsă de flăcări, la fel cum a fost cuprinsă de panică o comunitate întreagă.

Părintele paroh a reușit să iasă din casă în timp util, dar a suferit arsuri superficiale la nivelul capului în încercarea de a stinge incendiul din fașă, însă era în afara oricărui pericol.

David a făcut o scurtă recunoaștere și a solicitat dispeceratului resurse suplimentare (autoscara – pentru acționarea din mai multe direcții).

– Luați o cască și un costum de protecție de la noi! Nu puteți rămâne așa! îi spuse unul dintre primii pompieri sosiți la locul intervenției.

– Mulțumesc, nici nu aveam de gând!

Adrenalina l-a ținut alături de salvatori până la finalul intervenției.

Din fericire, prin acțiunea promptă a pompierilor năsăudeni, incendiul a fost lichidat în limitele găsite și întreaga zonă locuibilă a casei a fost salvată.

Prima intervenție a lui David, comandată cot la cot cu șeful gărzii de stingere a avut loc tocmai la casa bunului său prieten, iar acesta se află în afara oricărui pericol și locuința i-a fost salvată.

În această seară vor putea participa împreună la slujbă…

Prima intervenție nu se uită niciodată, iar sublocotenent David Boțan, noul adjunct comandant Secție de Pompieri Năsăud, nu va face excepție de la regulă.

Felicitări, David! Suntem convinși că ți-ai ales cu sufletul meseria!”

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS