Politică

INTERVIU Călin Farcaş: E nevoie de sânge tânăr în politică

Călin Lucian Farcaş (33 de ani), din toamna trecută vicepreşedinte al Partidului Poporului Dan Diaconescu, filiala Bistriţa-Năsăud, a acordat un interviu pentru Timp Online în care a vorbit, printre altele, despre proiectele sale, despre obiectivele partidului şi despre situaţia politică actuală.

În primul rând, de ce Partidul Poporului?

Este un partid nou, în care am văzut lipsa oamenilor corupţi. E un partid care n-a mai fost niciodată la guvernare şi nimeni nu poate să dea cu pietre în tine să te acuze că ai fost acum cinci ani, ai făcut prostii sau ai furat. Am ales Partidul Poporului pentru că la rădăcini sunt un socialist convins şi cred în continuare că poporul român se poate redresa încet-încet, cu multă muncă. O Românie mai bună, acesta este obiectivul. La o săptămână după ce Partidul Poporului a intrat în legalitate, am mers şi mi-am depus adeziunea.

Care sunt practic atribuţiile tale ca şi vicepreşedinte al filialei judeţene?

Merg foarte mult pe teren, în judeţ, să găsim simpatizanţi noi, să deschidem cât mai multe organizaţii locale, acolo unde se poate. Nu eu fac strategia electorală, ci preşedintele, care la rândul lui primeşte indicaţii şi sfaturi de la Bucureşti. Ne propunem să câştigăm, în timp, încrederea şi simpatia electoratului. Sunt totodată membru în Biroul Permanent şi am şi atribuţii de trezorier. Este un test, o provocare, am acceptat-o, vedem ce se întâmplă. Nu suntem un partid bogat, dar sperăm să fim ca Pasărea Phoenix.

Ce îţi propui să realizezi în politică, ce proiecte de viitor ai?

Sincer, este primul meu contact mai serios cu politica românească. Recunosc că nu am o pregătire politică avansată, dar nici nu aspir deocamdată la funcţii înalte. Vreau ca în următorii ani să învăţ cu ce se mănâncă politica, să mă implic cât mai mult în activitatea partidului. Dacă Partidul Poporului va fi la guvernare, voi avea şi mai multe oportunităţi de a învăţa. Vreau să îmi fac un bagaj suficient de cunoştinţe politice şi administrative încât să pot să candidez într-un viitor, sper, nu foarte îndepărtat, la Primăria Bistriţa. În acest moment, vârsta şi cunoştinţele acumulate până acum nu îmi permit lucrul ăsta. Vreau să fiu cât mai bine pregătit. E nevoie de sânge tânăr, de forţe proaspete în politica românească, ar trebui dat mai mult credit tineretului în toate domeniile. Până nu ies din sistem cei vechi, tineretul nu are nici măcar 0,1 la sută şanse să reuşească în România. Se şi vede, mulţi aleg să-şi încerce norocul departe de casă, în străinătate, îşi văd de drumul lor, din cauza problemelor sociale de la noi. E trist.

Ce vrea să aducă nou Partidul Poporului şi ce obiective are pentru alegerile de la toamnă?

O să rezum totul într-o propoziţie: vrem să redăm România românilor. Mie, ca şi cetăţean al unui stat democratic, nu-mi convine să fiu condus din afara ţării, să plătesc poliţele aderării noastre la UE sau NATO, FMI-ului şi comunităţii europene. Ca stat, putem să ne retehnologizăm, să ne facem singuri autostrăzi fiindcă avem forţă de muncă în România, putem să construim singuri, să ne refacem sistemul de sănătate sau învăţământul. Avem doctori extraordinar de buni, care aleg să lucreze în străinătate, profesori care au crescut atâtea generaţii. Totul este în mâinile noastre. În 21 ianuarie, la Bucureşti, are loc Congresul Partidului Poporului, unde vor fi prezenţi reprezentanţii filialelor din toată ţara. După aceea vom şti exact care va fi strategia pentru alegeri. Oricum, ne dorim să intrăm în Parlament, în coaliţia de guvernare dacă vom fi acceptaţi. Din ultimele sondaje, avem 12-13 la sută la nivel naţional. Dacă noi am reuşi la alegeri un 7-8 la sută, ar fi o mare reuşită. Trebuie să fim realişti, nu putem veni şi spune că gata, vom avea 33 la sută, spre exemplu. Procentual vorbind, la momentul actual USL este pe primul loc, dar multe se pot schimba.

Cum vezi alegerile din noiembrie?

Având în vedere că s-a tot scris, s-a tot vorbit că şi fostele alegeri au fost fraudate, mă gândesc că nu vor sta cu mâinile la spate cei de acolo. Lumea vorbeşte şi e normal să te gândeşti că persoana aflată pe locul 2 poate ajunge pe 1. Să ne aducem aminte că la 12 fara zece minute Băsescu era în spatele lui Geoană, dintr-o dată a fost foarte sigur că tot el va ieşi şi a ieşit. Am dat un simplu exemplu de răsturnare de situaţie.

Ce părere ai despre manifestările de protest care au loc în toată ţara, inclusiv la Bistriţa?

Cred că anul acesta vor fi foarte multe mişcări sociale, cel puţin până la alegeri. Eu sunt de acord cu ele, în sfârşit românii s-au trezit, au fost prea multă vreme călcaţi în picioare, li s-a îngrădit dreptul la muncă în propria ţară, statul nu mai face angajări, firmele au de plătit taxe peste taxe, s-au tăiat salarii şi pensii. Efectiv, sunt oameni cărora nu le mai ajung banii să trăiască. E normal să iasă lumea în stradă, bravo lor, şi mă bucur că sunt mulţi tineri. Mi-ar plăcea să şi reuşească, dar sunt sceptic, având în vedere că nesimţirea guvernanţilor a ajuns la cote înalte. E bine totuşi că văd şi ei că nu mai pot ţine la infinit lumea cu piciorul pe cap. Aşa fac oamenii politici, în ultimul an înainte de alegeri îşi aduc aminte de electorat. Brusc se asfaltează, se pune pavaj, se vorbeşte cu oamenii. Păi nu, adu-ţi aminte de cetăţeni din prima zi în care ai câştigat alegerile. Nu să stai ascuns şi cu câteva luni înainte de alegeri să ieşi să se te lauzi cu ce ai făcut. Eu susţin mitingurile de protest, şi pe reţelele de socializare am dat multe mesaje. Şi grecii, şi spaniolii, şi italienii au ieşit în stradă şi au reuşit să schimbe ceva. Grecii au pensii de 500 de euro, au alt nivel de trai. Ba mi-ar plăcea să fim ca grecii şi italienii, chiar dacă au datorii la comunitatea europeană. Mi-ar plăcea să ştiu că părinţii mei au pensie de 500 de euro, nu una amărâtă, din care li se mai şi taie. Am sperat după 1989 că vom avea o viaţă mai liniştită şi că oamenii nu au murit degeaba, dar nu s-a întâmplat aşa, suntem tot sub papuc.

Ce mesaj are Partidul Poporului, prin vocea ta, pentru bistriţeni?

Să iasă la vot în toamnă. Indiferent cu cine simpatizează şi cu cine votează, aş vrea să avem un procentaj foarte mare la vot. Românii îşi pot decide singuri soarta, nu durează mult, cinci minute din viaţa lor, să pună ştampila pe cei pe care îi simpatizează.

7 comentarii

  • ” Recunosc că nu am o pregătire politică avansată ” , romanii nu mai au timp de experimente, vrem oameni capabili nene, asa ca mai studiaza si vino peste 10 ani !

  • Daca si acest personaj face politica………… vreau sa emigrez. Cu astfel de „personaje” Romania nu mai are nici-o sansa, e terminata din toate punctele de vedere!!!!!!!!!!!!!

    • Esti penibil si caraghios! Ha haaaaaa Acest mamifer intra in „politica”? Politica otv-istilor penali.

  • Mocalaul asta este un oportunist, un matze-fripte. Urla foamea in el si crede ca va gasi un starv sa ciuguleasca ceva. Esti chiar penibil hotzule, dispari cu toti shmenarii otv-isti! Puteeeeeeeeeeeeee!

  • Mocalaul acesta este un cretin, un matze-fripte. Foamea care urla in el, il face sa creada ca va gasi un starv sa ciugulesca ceva, intrand in „politica”! Politica otv-istilor penali. Dispari maaaaa hotzule ca te faci de ras si mai mult cu toti membrii vostri prapaditi. Sunteti partidul gunoaielor, analfabetilor, manelistilor si al celor rupti in c.

  • slabisti comentatorii.lasa-i d-le farcas in treaba lor ca le e foame.sau mananca de la mama lor ,ca daca ar produce careva ceva nu ar vota tot pe aia vechi naftalinizati.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.