Construcţia sinistră din beton care a străjuit ani la rândul graniţa între judeţele Maramureş şi Bistriţa-Năsăud în Pasul Şetref – o crâşmă deplorabilă din perioada comunistă – a dispărut, în locul ei apărând un restaurant cu aspect rustic în ton cu peisajul ce are la etaj camere cu patruzeci de locuri de cazare. Clădirea, amenajată potrivit unor surse locale de un investitor din Maramureş, este alimentată cu energie solară captată prin panouri şi eoliană, aşa încât tabloul este per ansamblu unul eco, plăcut privirii.
Zilnic aici opresc zeci de turişti care se fotografiază la poarta din lemn sau în faţa semnului de intrare în judeţ, dar şi având în spate peisajul mirific al Munţilor Rodnei şi al Munţilor Ţibleş.
Graţie unui proiect al Clubului Rotary, există un panou tot din lemn cu o hartă a Parcului Naţional Munţii Rodnei, dar şi indicatoare extrem de utile turiştilor care vor să ajungă pe trasee montane.
Din păcate, Primăria Romuli, pe teritoriul căreia se află toate aceste frumuseţi, nu are nici măcar un website funcţional, iar Centrul de informare turistică, deschis de curând, e doar o clădire nouă şi goală pe care s-a pus prea devreme lacătul. Administraţia locală nu pare deloc interesată să-i ţină pe turiştii ce opresc în Pasul Şetref mai mult în comună, drept urmare, la capitolul programe turistice, oferta este zero.
Cristiana Sabău
Adaugă comentariu