„În 2007, am motat opt camere de supraveghere în Bistriţa. Ulterior, prin fonduri europene au fost achiziţionate şi s-au montat încă 98 de camere. Ca urmare, avem peste o sută de camere de supraveghere în oraş. Din păcate, sunt numai în zona centrală. Nu avem camere pentru intrările în oraş. Mai sunt unele zone unde sunt probleme şi nici acestea nu sunt monitorizate. De exemplu, Parcul Tineretului de pe Avram Iancu şi unele locuri de joacă fiindcă acestea sunt zone vulnerabile. Camerele nu sunt pentru circulaţie, ci pentru ordine publică. Sigur căm, în colaborare cu serviciul rutier de la Poliţia Bistriţa, am poziţionat unele camere în aşa fel încât să prindă numerele de maşini, necesare pentru a fi identificate în cazul unor evenimente. Săptămânal avem cereri pentru comunicarea de înregistrări video de la IPJ. Fie cer cei de la crimă organizată, fie cei de la circulaţie. Sunt solicitări şi dăm astfel de înregistrări”,a spus şeful Poliţiei Locale, Florin Frandeş.
El a declarat că, de când au fost montate şi până acum, dispecerii au surprins peste 800 de incidente. „Multe nu sunt surprinse în flagrant, dar derulăm imaginile şi le descoperim. Cele peste 800 au fost surprinse în timp real. Ziua avem doi dispeceri, iar peste noapte unul. La atât de multe camere e destul de complicat. Sunt eficiente. E important ca lumea să ştie că există. Nu vă pot spune dacă a mai scăzut infracţionalitatea în oraş, aceste date le are IPJ. În zona centrală, mai ales pe străzile lăturalnice, nu am prea avut incidente. S-au mai rărit”, a spus el.
Florin Frandeş a adăugat că în viitor sistemul de supraveghere video va fi extins. „Sunt solicitări şi de la IPJ pentru monitorizarea intrărilor în oraş. Le-ar fi utile şi lor şi tuturor forţelor de ordine publică. Imaginile sunt stocate în jur de 30 de zile în funcţie de spaţiul de stocare. Au fost locuri în care s-au produs incidente, locuri nemonitorizate. Dacă vă amintiţi, au fost rupţi mai mulţi copaci într-o noapte, deşi abia erau plantaţi. Cred că cei care au făcut asta au ştiut că acolo nu sunt camere. Zona era însă plină de blocuri, dar nimeni nu a văzut nimic. De aceea vrem să extindem sistemul de monitorizare video fiindcă oamenii nu ştiu de ce se tem să spună ce au văzut, pe cine au văzut. Oricâte forţe de ordine ar exista nu se poate menţine ordinea publică aşa cum am vrea dacă oamenii nu sesizează ce au văzut, unde au văzut. Nu se poate! Ca să putem proba anumite fapte, dovada cea mai bună este cea video. Copăceii aceia rupţi erau în faţa caselor şi totuşi nu a văzut nimeni nimic. E revoltător!”, a spus Florin Frandeş.
Adaugă comentariu