Actualitate

Invitaţie la o floare, în penitenciar!

Cu ocazia Zilei Femeii, Penitenciarul Bistriţa organizează o întâlnire între persoanele private de libertate care s-au căsătorit anul trecut, în timp ce se aflau în detenţie, şi soţiile acestora.

Întâlnirea planificată pentru marţi dimineaţă îşi doreşte să creeze şi să promoveze un cadru informal pentru sărbătorirea zilei de 8 Martie în rândul persoanelor private de libertate, mai ales că, acestea le vor oferi partenerelor felicitările pe care le-au confecţionat în cadrul atelierelor ocupaţionale la care au participat  de la începutul lunii martie, informează purtătorul de cuvânt al Penitenciarului Bistriţa, Laura Opriş.

Această activitate este parte a proiectului „Invitaţie la o floare”, proiect implementat în toate unităţile de detenţie din sistemul penitenciar românesc. Iniţiativa reuneşte o paletă largă de activităţi dedicate zilelor de 1 şi 8 Martie, adaptate fiecărei unităţi în funcţie categoria de persoane custodiate (minori, tineri, femei, bărbaţi).


Alături de întâlnirea programată între persoanele din detenţie şi soţiile acestora, persoanele private de libertate din Penitenciarul Bistriţa vor participa la dezbateri cu tematică specifică zilei de 8 Martie şi vor urmări emisiuni prin studioul radio-TV cu circuit închis pentru a fi informaţi cu privire la semnificaţia Zilei Femeii.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS