Actualitate

Ioan Deneș, despre reluarea construirii hidrocentralelor: România independentă energetic este o prioritate

Senatorul PSD Ioan Deneș a avut o intervenție în plen la inițiativa legislativă a PSD privind reluarea construirii hidrocentralelor aflate în stadii avansate de finalizare.

”Una din soluțiile pentru a deveni independenți din punct de vedere energetic este de a finaliza proiectele hidroenergetice care sunt în stadii avansate de finalizare. În actualul context geostrategic și geoenergetic a zonei din care facem parte, a fi România independentă energetic e una din prioritățile PSD. Am participat la dezbaterile şi votul proiectului legislativ iniţiat de PSD, privind finalizarea lucrărilor şi punerea în funcţiune a unor hidrocentrale abandonate. Prin repornirea acestor obiective – în care s-au investit deja sute de milioane de euro – se poate acoperi o bună parte din deficitul de energie electrică cu care se confruntă ţara noastră şi din cauza căruia preţurile au luat-o razna. Ca urmare a finalizării lucrărilor la hidrocentralele abandonate, 3 dintre acestea (2 pe Valea Jiului și 1 la Răstolița) vor putea asigura alimentarea cu energie electrică pentru mai mult de 300.000 locuinţe, iar preţul curentului electric va fi semnificativ mai mic. Aşa cum se ştie, energia produsă de hidrocentrale este cea mai ieftină. Mediul va fi în continuare protejat, pentru că se va asigura o distanţă de protecţie de 100 de metri între amenajările hidrotehnice şi restul ariei protejate. Cu astfel de măsuri şi soluţii implementate, sistemul energetic românesc va fi mai stabil, vom produce energie verde, ieftină şi suficientă pentru a nu mai depinde de alţii!”, spune Ioan Deneș.

Ce prevede proiectul:

– Scoaterea din zona ariilor protejate a amenajărilor hidrotehnice și asigurarea unei distanțe de protecție de 100 de metri între acestea și restul ariei protejate.

– Reluarea rapidă și finalizarea următoarelor investiții: 1. Răstolița – hidrocentrală realizată în proporție de 92%, la care s-au cheltuit peste 200 de milioane de euro și care poate produce lunar peste 9000 MWH; 2. Valea Jiului – hidrocentralele Bumbești, realizată 90% și Dumitra, realizată 98% pentru care s-au cheltuit deja peste 155 de milioane de euro și care pot aduce în sistem peste 21000 de MWH, în fiecare lună.

Etichete

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS