Politică

Ioan Deneş: Societatea nu mai cunoaşte noţiunea ”noi, românii”, ci doar ”ai noştri”, ”ai voştri”

”Începe cea mai dură campanie electorală, duritate dată şi de faliile sociale şi de opinie pe care au reuşit să le traseze actualul preşedinte şi regimul care l-a susţinut. Societatea românească pare să nu mai cunoască noţiunea de ”noi” (adică noi toţi, românii) ci doar pe acelea de ”ai noştri” şi ”ai voştri”.

 Candidatul potrivit… la timpul potrivit

Deşi oficial încă n-a început, campania electorală pentru alegerile prezidenţiale de anul acesta pare să aibă deja o vârstă venerabilă. De ce avem acest sentiment? În primul rând, datorită acţiunilor politice care au vizat-o şi i-au premers (mă refer îndeosebi la ruperea USL şi încheierea unor noi alianţe electorale, la implicarea ”pe faţă” a actualului preşedinte la apariţia şi dispariţia unor prezidenţiabili dar şi la şicanarea mediatică şi administrativă a altora, la senzaţia publică a implicării presei, justiţiei şi ”serviciilor” în demersul electoral, la numărul mare de candidaţi care se visează preşedinte de ţară sau doar sunt puşi de alţii să fărâmiţeze rezultate electorale pe cele două axe politice fireşti, stânga şi dreapta).

Un lucru e cert: peste câteva zile va începe poate cea mai atipică şi dură campanie electorală din istoria ultimelor decenii din România. Atipică pentru că se poartă deja cu mijloace care par a fi din anturajul ridicolului unui marketing de produs (cum altfel ar putea fi catalogate gesturile de susţinere retorică la adresa propriului candidat – altfel, mut ca o lebădă! – de genul ”Domnule, sunteţi frumos, femeile vor să vă atingă, lăsaţi-vă atins!” sau ”Cine comunică mai bine atunci când tace?” ori cumpărarea de borş şi zacuscă de la târgurile tradiţionale ale unei candidate care deşi sare cu paraşuta greu poate fi imaginată mâncând zacuscă pe pâine ori zeamă acră cu tacâmuri de pui).

În acelaşi timp, duritatea campaniei electorale ce stă să înceapă, e dată şi de faliile sociale şi de opinie pe care au reuşit, prin acţiunile lor, să le traseze în România actualul preşedinte şi regimul care l-a susţinut. Societatea românească pare să nu mai cunoască noţiunea de ”noi” (adică noi toţi, românii) ci doar pe acelea de ”ai noştri” şi ”ai voştri”.

E doar unul dintre motivele pentru care Victor Ponta, candidatul PSD, va câştiga alegerile şi va deveni preşedintele României. E candidatul potrivit… la timpul potrivit! E politicianul echilibrat capabil să reunească societatea românească atât de dezbinată astăzi. E prezidenţiabilul diplomat în acţiuni şi declaraţii în vremuri atât de tensionate geopolitic. E câştigătorul social-democrat care odată ajuns preşedinte va fi reprezentantul tuturor românilor, nu doar ”al nostru”.        Din decembrie încolo, veţi simţi asta cu toţii! Veţi vedea!

Senator PSD Ioan Deneş

14 comentarii

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.