Politică

Ioan Deneş: Spitalul Orăşenesc Năsăud se află în pragul unui colaps financiar

Senatorul PNL Ioan Deneş a susţinut în Parlament o declaraţie politică având ca temă situaţia ”extrem de gravă” în care se află Spitalul Orăşenesc ”George Trifon” din Năsăud. ”Cunosc faptul că sistemul sanitar este unul greu încercat, dar atât timp cât ne-am asumat să acordăm asistenţă medicală cetăţenilor ţării ar trebui să îi şi plătim pe cei care o acordă”.

”Doamnelor şi domnilor,

Doresc să aduc în faţa dumneavoastră şi a tuturor celor care sunt interesaţi de bunul mers al sistemului sanitar următorul caz care mi-a fost semnalat într-una din discuţiile purtate cu factori de decizie din zona sanitară din Bistriţa-Năsăud.

O să vă vorbesc despre situaţia extrem de gravă în care se află la această dată Spitalul Orăşenesc dr. George Trifon Năsăud. Unitatea sanitară a ajuns în postura de a acumula datorii foarte mari din cauza nedecontării de către Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate Bistriţa-Năsăud a cazurilor asistate şi care se înscriu în seria celor care beneficiază de asigurare fără plata contribuţiei la Fondul Unic Naţional de Asigurări Sociale de Sănătate. Este vorba despre copiii până la vârsta de 18 ani, tinerii de la 18 până la 26 de ani, dacă sunt elevi, inclusiv absolvenţi de liceu, până la începerea anului universitar, ucenici sau studenţi şi dacă nu realizează venituri din muncă. Tot în această categorie se înscriu tinerii cu vârstă de până la 26 de ani care provin din sistemul de protecţie a copilului şi nu realizează venituri, dar şi femeile însărcinate şi lăuzele dacă nu au nici un venit sau au venituri sub salariul de bază minim brut pe ţară.

Unitatea spitalicească de care vă vorbesc a acordat până la 30 septembrie 2013 asistenţă medicală pentru aproximativ 800 de astfel de cazuri, cu mult peste contractul încheiat cu CJAS Bistriţa-Năsăud. Ori ce trebuia să facă un medic al acestei unităţi medicale? Să dea sau să nu dea asistenţă medicală acestor cazuri? Să acorde asistenţă pentru că aşa a jurat sau să nu se uite la cel bolnav pentru că nu mai decontează Casa de Asigurări serviciul prestat?

Asistenţa medicală de urgenţă acordată în camera de gardă a spitalului a depăşit numărul de 10.200, mare parte dintre acestea nefiind plătite de către Casa de Asigurări, chiar dacă fiecare pacient a primit îngrijirea de care avea nevoie.

Aşadar, nedecontarea acestor cazuri a atras după sine efectuarea de cheltuieli suplimentare şi ca atare acumularea de datorii.

Cunosc faptul că sistemul sanitar este unul greu încercat, atât prin lipsa fondurilor, cât şi prin lipsa de personal, dar atât timp cât ne-am asumat să acordăm asistenţă medicală cetăţenilor ţării ar trebui să îi şi plătim pe cei care o acordă. Ca atare, rog factorii decidenţi să se aplece asupra acestei probleme şi să dispună, fie acoperirea datoriilor acumulate, dar şi renegocierea contractului dintre CJAS şi unitatea spitalicească în termeni rezonabili.

Închei prin a vă aduce la cunoştinţă că Spitalul Orăşenesc dr. George Trifon Năsăud deserveşte 23 de comune şi un număr de peste 120.000 de locuitori din judeţul Bistriţa-Năsăud”

Senator PNL Ioan Deneş

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS