”Campania are în vedere acordarea informaţiilor specifice derulării fondurilor europene acordate prin PNDR. În acelaşi timp, se urmăreşte crearea unui climat de încredere, prin prezentarea unor proiecte de succes, astfel încât să se asigure un impact pozitiv al receptării informaţiilor. Scopul final este creşterea indicelui de absorbţie corectă a fondurilor nerambursabile acordate prin PNDR”, se arată în proiectul ce presupune derularea în peste 3.200 de localităţi din întreaga ţară a celei mai ample campanii de informare a fermierilor, a investitorilor şi a autorităţilor locale care au beneficiat sau pot beneficia de fondurile europene acordate pentru dezvoltarea rurală. Caravana va străbate 46 de sate din Bistriţa-Năsăud în prima etapă şi alte 30 în etapa a doua.
Prefectul judeţului Bistriţa-Năsăud, Ioan Țintean, a precizat într-un comunicat:
”Evenimentul de astăzi constituie, fără îndoială, un punct de referinţă pentru viitoarea dezvoltare a sectorului agricol în judeţul Bistriţa-Năsăud, dar şi un semnal prin care trebuie să înţelegem că acest domeniu reprezintă oportunitatea noastră de a progresa şi de a deveni întreprinzători de succes.
Campania ”PNDR vine în satul tău” îşi demonstrează eficienţa nu doar prin amploarea sa, derulându-se la nivel naţional, dar şi prin rigurozitatea cu care au fost gândite cele două etape de implementare, precum şi metodele de sprijin ale fermierilor. Pe parcursul a 10 luni, rulotele expoziţionale vor ajunge în peste 3.200 de comune pentru a oferi informaţii despre liniile de finanţare, un lucru fără precedent, care mă bucură enorm.
Mereu am considerat agricultura ca fiind un as în mâneca noastră şi spun asta bazându-mă pe hărnicia, experienţa şi priceperea oamenilor de la ţară, care au ştiut întotdeauna să-şi ducă traiul doar muncind în propria gospodărie.
Acum, munca în propria gospodărie poate fi baza unei mici afaceri, iar fondurile europene sunt cea mai bună opţiune în acest sens. Consider că Programul Naţional pentru Dezvoltare Rurală oferă, în momentul de faţă, un sprijin real agricultorilor pentru a-şi moderniza activitatea şi pentru a creşte productivitatea, în aşa fel încât să se ajungă la un profit.
Liniile de finanţare aferente unor axe, precum ”Îmbunătăţirea mediului şi a spaţiului rural”, ”Îmbunătăţirea competitivităţii sectoarelor agricol şi forestier”, ”Calitatea vieţii în mediul rural şi diversificarea economiei rurale”, deschid o paletă largă de posibilităţi, în care fiecare agricultor se poate regăsi.
Avantajele care derivă din statutul de cetăţean european, pe care l-am dobândit fiecare dintre noi, trebuie exploatate. Adresez, aşadar, rugămintea, tuturor persoanelor interesate, de a solicita cu încredere detalii pe probleme specifice atunci când caravana va ajunge la dânşii şi de a avea curajul să-şi pună ideile în practică.
Susţin acest proiect şi sunt sigur că printr-o absorbţie efectivă şi corectă a fondurilor nerambursabile, satul românesc poate renaşte”.
Adaugă comentariu