Actualitate Recomandări

Ioan Turc: Avem teren pentru piață. Mi se pare incredibil, de domeniul absurdului ce se întâmplă

”Construirea unei piețe en-gros de produse agricole în Bistrița este o investiție cât se poate de necesară. Numai că, în timp ce municipalitatea ar trebui să dețină terenul ideal pentru acest obiectiv economico-social, organizează licitații pentru a-l cumpăra de pe piața liberă, cu sute de mii sau cu peste un milion de euro. Mi se pare incredibil, de domeniul absurdului”, a afirmat președintele PNL Bistrița-Năsăud, Ioan Turc:

”Iată o scurtă istorie a terenului pe care trebuia să avem demult o piață en-gros de produse agricole:

În anul 2002, investitorul italian SC Roseyarns SRL a solicitat primăriei și consiliului local închirierea unei suprafețe de 7.447 mp aflată în proximitatea obiectivului de investitii „Fabrica de textile” pentru organizarea lucrărilor de șantier. Ulterior, s-a constatat că suprafața reala a terenului este de 19.403 mp, adică de aproape 2 ha. După un an, în 2003, investitorul se adresează Consiliului Local cu cererea de a cumpăra terenul de cca 2 ha, cu angajamentul că va construi pe acest teren „clădiri cu caracter economic și social, societatea având deja în proiect realizarea pentru salariații săi cantină, club, cabinet de medicina muncii, sală si teren pentru activități sportive”. Plecând de la această solicitare, Consiliul Local hotărăște vânzarea suprafeței de 19.403 mp, proprietate privată a municipiului Bistrița, str. Drumul Cetății, sub condiția rezolutorie de a utiliza terenul doar pentru realizarea obiectivelor cu caracter economic și social la care investitorul s-a angajat.

Prețul de vânzare a fost stabilit la 0,75 euro mp, în realitate contractul fiind mai degrabă o donație decât o vânzare-cumpărare. Realizarea obiectivelor de investiții ar fi trebuit să înceapă într-un an de la data semnării contactului şi să fie finalizate în cel mult trei ani de la aceeași dată. În anul 2007, investitorul a solicitat prelungirea termenului pentru începerea lucrărilor până la data de 30 aprilie 2008 și cel pentru finalizarea lucrărilor până la data de 30 aprilie 2010, invocând mai multe motive: existența unui drum de acces pentru riverani între cele două proprietăți ale sale, întârzieri legate de realizarea unor lucrări de apă-canal, furtul materialelor de construcție depozitate pe terenul proprietate.

Consiliul Local a fost de acord cu solicitarea de prelungire și a cerut îndeplinirea obligațiilor contractuale de către investitor. În conditiile în care, în anul 2010, pe teren nu apăruse nicio urmă de construcție, primăria ar fi trebuit să pună în aplicare art. 3 din contractul de vânzare-cumpărare, care prevede că: „se instituie pactul comisoriu de gradul al IV-lea asupra vânzării, în sensul că, în cazul în care cumpărătorul nu respectă obligația instituită prin clauza rezolutorie, contractul de vânzare-cumparare se rezoluționează de plin drept, fără notificare și fără punere în întârziere”. Ani de zile conducerea primăriei nu a făcut nimic pentru recuperarea acestui teren, în condițiile în care desfășurarea activității investitorului nu are nicio legatură cu activul în cauză. Abia în anul 2016, este depusă la instanță o acțiune pentru rezoluțiunea contractului de vânzare-cumpărare.

În condițiile în care oamenii își dau în cap pentru un mp construibil, ne trezim cu tot felul de blocuri între case, există o presiune imobiliară extraordinară, nu știu cum de s-a putut uita un asemenea activ atâția ani.

Între timp, printr-un absurd absolut, primăria lansează proceduri de cumpărare de teren pentru piața en-gros, cu caracteristici care imită perfect locația si dimensiunile terenului care aparține de drept bistrițenilor. În conditiile în care terenul municipalității a fost vândut investitorului italian cu cca 15.000 de euro, municipalitatea este dispusă să plătească pe un teren inferior ca valoare peste 1.000.000 de euro. Noroc că proprietarul nu a fost de acord cu plata în două tranșe. În acest context, solicit executivului primăriei să întrerupă orice procedură de achiziție de teren. Avem teren pentru piață și această investiție necesară va fi realizată, avem teren care trebuie redobândit și care nu costă nimic. Acel teren este suficient și pentru construirea unei săli de expoziție permanente, așa cum își doresc mulți oameni de afaceri. Ar fi un câștig economic net”.

”Alianța Vestului, demers legitim. Aici este locul Bistriței”

El a menționat că au apărut voci critice la adresa Alianței Vestului, care spun că ”este o formă de sabotare a caracterului unitar al statului român, că s-ar dori o rupere a celor patru orașe”: ”Mi se par opinii fie iresponsabile, fie pur politicianiste, fie opinii ale oamenilor care nu înțeleg de fapt natura acestei alianțe. Am discutat cu primarul Ilie Bolojan. Acești primari performanți ai PNL au decis să facă o alianță administrativă, pentru ca interesele comunităților lor să fie bine reprezentate în primul rând la Bruxelles iar fondurile europene să nu se mai piardă, așa cum se întâmplă acum. Corina Crețu a acuzat în nenumărate rânduri PSD că nu are proiecte eligibile pentru infrastructură mare. Este legitim demersul primarilor de a nu mai aștepta la infinit ca banii europeni să vină spre comunități. Este de neimaginat că România plătește miliarde de euro contribuție la bugetul UE, în schimb nu beneficiază de banii pe care UE îi pune la dispoziție. Patriotism nu înseamnă gargară politică, demagogie, sărăcie, dilentatism”.

”Cred că locul Bistriței este în această Alianță a Vestului, care are șanse uriașe ca pe lângă investiții în infrastructură mare să dezvolte și investiții de infrastructură care să lege aceste orașe. Un drum rapid Bistrița – Cluj care pare o utopie acum, pe un asemenea proiect cred că poate deveni realitate. Este doar un exemplu. În Cluj nu au fost plantați portocali, nici Oradea nu are crescătorie de struți, aceste primării se ocupă de proiecte în interesul comunităților”, a mai spus Ioan Turc într-o conferință de presă.

Foto: Facebook Ioan Turc

9 comentarii

  • Deja pe doua televiziuni de partid care sunt loaiale coaltiei toxice pesedragnea +alde si din can in cand udemere in special pe justitie, trepadusii care prezinta stirile inventeaza povesti separatiste. Se vede clar ca au inceput ingrijorarile guvernantilor privind acest subiect si frica lor de o dezvoltare neunitara fata de zonele cele mai sarace ale Romaniei. Dar totusi au trecut 30 de ani, iar cei din 89 au murit tocmai pentru aceste idealuri. Adica :O TARA ca AFARA „Ce ati facut tovarasi pana acuma ? V-ati votat pensii speciale si legi speciale pentru albirea mizeriei si a hotiilor pe care le practicati. Nu vad in prezent ca judetele rosii sa primeasca unda verde de la centru si sa se afilieze unor astfel de aliante cu caracter special de dezvoltare, si nu de asteptare pana la a doua venire.Poate dupa douazeci-douazeci(2020) vorba lui tanti Veorica si doar cu implicarea tuturor romanilor care nu au votat pana in prezent. Iata ca o pot face pt. o sansa unica de a ne fi mai bine, bineinteles in cadrul ROMANIEI MARI !

    • si care ar fi la o adica problema unor autonomii economice locale?
      America asa este organizata, fiecare stat cu guvernatorul propriu, fiecare se dezvolta asa cum vor alegatorii.
      daca pe aia de la raionul de bauturi alcoolice (gen Vaslui) nu-i intereseaza mâncarea si autostrazile, nu înseamna ca toti trebuie sa umblam cu caruta ca-n 1900.
      fiecare ar trebui sa traiasca dupa cât produce si cât îl duce capul.
      care aveti chef cautati pe net ce constitutie avea Romania pe vremea lui Cuza.
      atunci nu erau penalii la putere ca nu-i lasa constitutia, erau articole special scrise pentru ei.

  • Cata incompetenta in primaria bistrita!!!! ce salarii au bugetarii????? pentru incompetenta se primesc salarii asa mari la primarie???? cum sa vinzi 2 ha de teren cu doar 15 000 euro???? si sa cumperi cu 1 000 000 euro? Plateam dublu sau triplu pt teren :))
    De asta tara asta merge ca o caruta trasa de cai pentru ca avem incompetenti la conducere peste tot la stat.

  • Roxy draghe (sic) !
    Hotărârea de vânzare este bună, iar ea este a CL și nu o dispoziție a primarului.
    Noroc ca firma cumpărătoare nu și-a onorat obligațiile, dând dreptul la rezilierea pe temeiul pactului comisoriu a contractului în discuție.
    Așa că, în doi timpi și trei mișcări inteligente, municipiul se poate alege cu terenul, păstrând (probabil) și prețul încasat (mic-mare, cât o fi fost), întrucât culpa aparține cumpărătoarei.
    Dar cineva trebuie să miște, iar nemișcarea (chiar gratuită, dar poate nu-i gratuită) costă.

  • Citind articolul cu atentie, situatia este f grava.
    De ce s-a stat din 2008 pana in 2016 fara sa se anuleze vanzarea pentru nerespectarea conditiilor din contract desi constat cu uimire ca suma a fost mai mult formala, poate ne dau explicatii juristi primariei.
    Se cauta teren pentru piata poate il cumpara pe acesta cu milioane de eur.
    Ce spune doamna Lorica Sut care am inteles este lichidator, este de acord sa l vanda primariei cu bani grei?

  • Roxi draga in 2007 cand s-a dat terenul era primar Moldovan dar nu ai inteles ca termenul era pana in 2010 de a respecta clauzele din contract.
    Cine era primar in 2010 Roxi draga? Cine trebuia sa verifice respectarea clauzelor din contract ?, cine trdbuia sa rezilieze contractul pentru neindeplinerea clauzelor puse.
    Ce au pazit juristi primariei, si ce su facut la proces. Cred cz au tacut, ca sa se piarda procesul ca dupa aceia sa se cumpere terenul cu milioane de eur.
    Roxi draga chiar daca esti de serviciu mai citeste articolul de 10 ori poate ai sa intelegi ceva.
    Sarbatori ferîcite.

  • Pentru pietrarul,
    De ce din 2010 pana acuma nu s -au sesizat juristii primariei si secretarul de acest lucru?
    De ce s-a pierdut oare procesul?
    De ce nu s-a facut pana acuma nimic? Tacere.
    De ce lichidatorul d-na Sut vroia sa l scoata la licitatie terenul?
    Intrebati va singuri si o sa gasiti raspunsul.
    Trebuie cineva sa dea socoteala
    Sariti pe dl Turc ca a scos la iveala un fapt grav.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.