Într-o declarație în Parlament, deputatul PMP Ionuț Simionca acuză PSD de inventarea de noi pensii speciale în vederea reglării jocurilor de putere din partid: ”Premierul Viorica Dăncilă se ocupă doar de prostii, în loc să se ocupe de problemele românilor. Pentru a-și salva postul de premier și pentru a avea susținere la Congresul PSD, aceasta a promovat o lege prin care instituie o nouă categorie de bugetari privilegiați”.
El spune că ”în loc să se ocupe de promisiunile făcute bistrițenilor, Daniel Suciu o ajută pe Viorica Dăncilă să inventeze o nouă categorie de pensii speciale”.
Președintele PMP Bistrița-Năsăud explică efectele Codului Administrativ, adoptat în această săptămână prin Ordonanță de Urgență a Guvernului. ”Acest cod introduce pensiile speciale pentru primari și președinți de consiliu județean. În timp ce noi, PMP, am depus o lege în Parlament pentru desființarea pensiilor speciale, lege pentru care am obținut semnături de la peste o jumătate de milion de români, PSD, înfrânt la alegerile din 26 mai, găsește în continuare forța de a-i sfida pe cetățenii de bun simț, considerând că aceștia nu sunt suficient de speciali pentru a avea o bătrânețe decentă”, susține Ionuț Simionca.
În opinia acestuia, ”este anormal ca, după 45 de ani de muncă, să fie pensionari care primesc 700-800 de lei, pe când şmecherii ajung să primească şi 35.000 de lei pe lună (de 50 de ori mai mult). Așa cum am mai afirmat, pensiile speciale reprezintă furt din bani publici. Orice pensie care nu se bazează pe contributivitate, ci pe cârdăşii cu politicienii, trebuie să dispară”.
Simionca îi reproșează vicepremierului Daniel Suciu, susținător al premierului Viorica Dăncilă și candidat la funcția de președinte executiv al PSD, că a uitat de prioritățile bistrițenilor. ”Domnule Suciu, nu ați reușit să rezolvați nicio problemă de dezvoltare regională în zona Bistriței. În campania electorală ați promis că vă veți ocupa de problemele Bistriței. La șoseaua de centură nu există niciun progres. În ceea ce privește Autostrada Nordului, văd că PSD ține proiectul în Parlament la sertar și nu vrea să-l pună pe ordinea de zi. În schimb, aruncați banii românilor pe apa sâmbetei pentru a câștiga voturi și funcții”, a declarat deputatul PMP.
”În loc să direcționați acești bani, în guvernul din care faceți parte, către obiective de investiții majore vitale pentru această țară, veți rămâne în istorie ca inventatori ai unei noi categorii de privilegiați, plătiți greu din buzunarele românilor. De mine nu scăpați! Vă asigur că o să lupt până Autostrada Nordului, cu centura Bistriței integrată, vor fi duse la bun sfârșit!”, a concluzionat președintele PMP Bistrița-Năsăud, Ionuț Simionca.
Asta e Romania in care trāim! Din pācate unora nu le pasā decat de interesul lor !
Tot respectul dle deputat Ionut Simionca pt atitudinea pe care o luati in ceea ce-i priveste pe colegii dvoastra
Niste mincinosi PSD-istii astia. Numai dupa pensii speciale si justitie au umblat in ultimii doi ani.
Acum isi arata adevarata fata! Jos pensiilr speciale
Aştept să avem prim ministru un bistrițean să primim şi noi pensie specială. Cu oug se poate rezolva pensie specială pentru bistrițeni?
Dece nu salariul să îl crească căci salarile noastre sunt de rahat net de 20.80 capeți 1400 în mîna astea sunt salari
Intre timp un tren a facut din Timisoara pana pe litoral 30 de ore. Multumim PSD, PDL si PNL ( in special PSD, ca au fost cel mai mult timp la guvernare) pentru infrastructura deosebita de la revolutie incoace. Inainte la pensii speciale!
toti politicienii sunt perversi!
votoam …cui sa-i fie mai bine!