În intervenția sa de la tribuna Camerei Deputaților, președintele PMP Bistrița-Năsăud Ionuț Simionca a sărit în apărarea micilor întreprinzători, ”cei care duc greul susținerii economiei românești”, vorbind despre obligativitatea dotării micilor contribuabili, de la 1 noiembrie 2018, cu aparate de marcat cu jurnal electronic: ”Actuala putere PSD-ALDE a pus gând rău micilor întreprinzători din România, atacându-i, în acest an, în valuri succesive, cu modificări legislative și fiscale ce au produs grave dezechilibre în economia și societatea românească”.
Pentru exemplificare, deputatul a povestit episodul petrecut luna trecută, când proprietara unei mici patiserii din Iași l-a poftit afară din magazinul său pe un fost prim-ministru, reproșându-i, printre altele, regimul împovărător al fiscalității și lipsa forței de muncă autohtone.
În opinia lui Ionuț Simionca, această măsură adoptată de reprezentanții puterii reprezintă încă un episod al ”marii țopăieli fiscale”, care are cel puțin trei neajunsuri majore. Primul este legat de faptul că măsura nu poate fi adusă la îndeplinire pentru că nu există pe piață destule aparate de marcat cu jurnal electronic, operatorii autorizați nefiind în măsură să facă față valului de cereri. Al doilea neajuns este legat de costurile suplimentare greu de suportat pentru micii întreprinzători, costuri pe care le implică achiziționarea și instalarea noului echipament. Însă cel mai important neajuns este legat de faptul că Fiscul nu și-a modernizat infrastructura informatică pentru a putea prelua informațiile, se arată într-un comunicat: ”Casele de marcat cu jurnal electronic, de ultimă generație, vor trebui puse în legătură cu sistemul informatic învechit al ANAF, care de curând a împlinit 20 de ani. Să ne amintim, că, în luna martie, serverele ANAF au stat blocate și site-ul ANAF a fost inaccesibil aproximativ o săptămână”.
La finalul declarației sale politice, Ionuț Simionca le-a cerut celor din coaliția PSD-ALDE să înceteze șicanarea antreprenorilor români: ”Încetați să îi mai hărțuiți pe micii întreprinzători! Încetați să mai decimați afacerile românești care s-au construit cu mult efort și cu multe sacrificii! Vă somez să nu închideți până și patiseriile românilor!”.
Autoritățile au estimat că trebuie înlocuite aproximativ 800.000 de case de marcat, din care 100.000 la firmele mari și mijlocii și 700.000 la firmele mici. Prețul unei case de marcat cu jurnal electronic este cuprins între 1000 și 2.500 de lei, instalarea presupunând timp și costuri suplimentare.
Jugul de fier austro-ungar a fost inlocuit cu jugul de lemn otoman. A urmat jugul nkvd-ului rusesc si dupa anii 2000 jugul fiscal romanesc balbait dar care-i pune in faliment pe toti romanii. Foamea de bani este mare si romanul este vanat pe toate caile posibile. In trafic, in justitie, in administratie etc….Pensiile speciale ale halesilor ne mai lipsesc.
Si ascultătorii de telefoane de la SRI au pensii speciale și ies la pensie la 50 de ani cu pensii astronomice !
Nu știu cine hărțuiește capitalul românesc dar CIUMA NEAGRĂ SRI-DNA îl distruge sistematic !!!! Iar staul român plătește ajutoare de stat firmelor străine și multinaționalelor.