Secretarul general al PMP, Ionuț Simionca, președintele organizației județene Bistrița-Năsăud, spune că PMP este astăzi foarte bine poziţionat pentru a se impune în prim-planul scenei politice româneşti la alegerile de peste doi ani:
”Liga Aleşilor Locali – PMP n-a murit, doar puţin s-a odihnit! Aşa cum am spus în discursul meu de la Liga Aleşilor Locali ai Partidului Mişcarea Populară, sunt mândru să fiu secretarul general al acestei formaţiuni politice pe care eu o consider cel mai important partid de dreapta din România. Cei peste 1.500 de aleşi locali (primari, viceprimari, vicepreşedinţi de consilii judeţene, consilieri locali şi judeţeni) adunaţi la Bucureşti sunt dovada vie că PMP trăieşte şi este mai puternic ca niciodată.
În partid sunt oameni serioşi, sunt oameni educaţi, sunt oameni cu viziune, sunt oameni disciplinaţi. Aleşii noştri locali ne fac mândri şi ne oferă baza pentru ca, în 2024, anul astral în care vor avea loc alegeri locale, europarlamentare, legislative şi prezidenţiale, să reuşim să ne atingem obiectivele şi PMP să revină acolo unde ne dorim cu toţii.
Când stai drept, când stai onest, când munceşti pentru crezul tău şi pentru binele comun, poţi să reuşeşti. Iar eu cred că Partidul Mişcarea Populară este astăzi foarte bine poziţionat pentru a se impune în prim-planul scenei politice româneşti la alegerile de peste doi ani.
Sunt bucuros că acest eveniment a transmis un mesaj de forţă atât în plan public, cât şi la nivelul activului de partid. Avem determinare, avem o strategie, avem aliaţi de drum şi vom reuşi.
Sunt recunoscător colegilor mei din organizaţia Bistriţa-Năsăud pentru eforturile şi susţinerea lor. Sunt una dintre cele mai frumoase şi puternice organizaţii din ţară şi sunt convins că vor confirma asta în 2024.
Îi urez mult succes preşedintelui ales al Ligii Aleşilor Locali ai PMP, domnul Marian Andronache (preşedinte PMP Suceava), care a propus un adevărat program de guvernare locală care, pus în aplicare, ar îmbunătăţi mult situaţia comunităţilor locale din România”.
Vise taica …vise.Daca mai pleaca vreo 3 din organizatia judeteana ramai doar tu si kumnatul.Daca nu cumva trece la PSD inaintea ta.
Incet, incet, ajungeti pe centura politicii.
Dacă se însoară cu PSD-ul, da!
PMP nu intră în Parlament, are sub 4%. Electoratul informatorului dovedit Basescu alias PETROV s-a reorientat. Simionca visează frumos, cu singurul lui partid de dreapta deși știe că PNL are 19% iar USR 11%.
Simionca – n-ai pariat pe calul (iapa) care trebuie.
Așa că vei cădea din șa curând, te ții doar într-o scăriță.
Te-au trădat apropiații cei mai de suflet (se pare !).
„Vrei nu vrei, bea Grigore agheasmă!” sună pentru liderul împricinat. Făcând o retrospectivă eșicherului politic și alegerilor începând cu 20 mai 1990, Duminica Orbului, în calendar, când ne-am „tăiat craca de sub picioare”, eludând punctul 8 al Proclamației de la Timișoara și alegând vremelnic pe tovarașul Ion Ilici Iliescu cu 85,07%, Radu Câmpeanu (PNL), 10,64% și Ion Rațiu, 4,29%, „suntem pe calea cea bună”… Partidele care au fost „ flituite” din Parlament și li s-a pus „ceară pe schiuri”, nefăcănd pragul electoral (5%) nu au mai revenit niciodată. Pe raftul prăfuit al istoriei, cu o lumânare aprinsă la cap care luminează și nu deșteaptă, în corul dogit al bocitoarelor se sting ușor PNȚ-CD, PUNR, PRM, PDAR, PSM și alți „apedince” și „proctus”, mai noi, cum ar fi ALDE-Inimă zburdalnică, PRO România- Dottore Victor Viorel sau al Piratului de cursă lungă-Petrov (PMP), să-și revină… Mă îndoiesc. Până atunci să fim pioși la Luminație și să așteptăm anul 2024 când alți șoșoci și simioni populiști vor intra în locul celor slabi de acuma. Dar totuși empatie și toleranță.