Actualitate

IPJ Bistrița-Năsăud are laborator mobil pentru educație rutieră (VIDEO)

În dotarea Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud a intrat o autospecială cu echipamente complexe, destinată educaţiei rutiere. Acest laborator educațional mobil are ca scop conştientizarea şi responsabilizarea tuturor celor celor, care din postura de participanţi la trafic, se expun riscurilor majore atunci când încalcă regulile de circulaţie. 

”Siguranța dumneavoastră, a tuturor participanților la traficul rutier, este prioritatea noastră a polițiștilor rutieri și de prevenire. Poliția Română a demarat în iulie 2020 și implementează în această perioadă proiectul ”Educație rutieră – Modelarea factorului uman prin responsabilizarea participanților la trafic pentru creșterea gradului de siguranță rutieră”.

Pentru a pune în practică acest obiectiv important, suntem prezenți în comunitate cu logistică de specialitate. În perioada următoare vom utiliza o autospecială cu dotări tehnice și expoziționale menite să susțină activitatea polițiștilor rutieri, în campaniile pentru creșterea gradului de siguranță rutieră, în parteneriat cu organizații din societatea civilă, în campanii de educație rutieră și alte activități preventive, ce au drept scop îmbunătățirea nivelului de cunoaștere şi respectare a normelor rutiere, precum și conștientizarea pericolelor la care se expun cei care încalcă regulile de circulație.

Scopul proiectului este ca România și implicit județul nostru să devină sigur din punct de vedere al traficului rutier, pentru cetățenii ei și pentru cei care o tranzitează. Considerăm că indiferent de vârstă, statut social, economic, cultural, nivel de educație, gradul de accesla tehnologie și mass media al participanților la trafic, regulile rutiere trebuie cunoscute și respectate întotdeauna, cu responsabilitate. Reducerea numărului accidentelor rutiere și a consecințelor acestora reprezintă o prioritate pentru polițiști, motiv pentru care aceștia acționează în permanență pentru reducerea riscului rutier, punându-se accent pe combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere grave, prin aplicarea fermă a legislației privind circulația pe drumurile publice, concomitent cu dezvoltarea activităților de educație rutieră”, informează într-un comunicat IPJ Bistrița-Năsăud.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.