”A trecut aproape o săptămână de când am lansat Pactul pentru Bistrița. Un simplu ANGAJAMENT DE LOIALITATE prin care candidații partidelor din Bistrița pot să-și arate loialitatea față de cei cărora le cer votul, FAȚĂ DE BISTRIȚENI și nu față de partide sau grupuri de interese.
În afară de candidații PMP nimeni nu a semnat Angajamentul de loialitate. DE CE SE TEM POLITICIENII BISTRIȚENI să dea în scris că vor munci în Parlament pentru bunăstarea județului nostru, că vor sprijini orice inițiaitivă care va aduce avantaje bistrițenilor? De ce se tem să semneze că nu vor absenta sau boicota ședințele Parlamentului? NU ȘTIU. POATE NE SPUN EI.
Domnule ROBERT SIGHIARTĂU, PNL, de ce NU SEMNAȚI Angajamentul de loialitate față de bistrițeni? Unde este responsabilitatea despre care vorbiți? Dar înțelepciunea și sacrificarea oricărui alt interes? Aveați ocazia să demonstrați bistrițenilor că un om tânar nu este total aservit partidului.
Nu suntem proști domnule Robert, cunoaștem demagogia, minciuna și interesele ascunse chiar dacă au o față tânără. Nu o să reușiți să păcăliți pe nimeni că reprezentați altceva în politică.
Domnule IOAN TURC, PNL, de ce NU SEMNAȚI Angajamentul de loialitate față de bistrițeni? În această campanie ne spuneți că știți ce trebuie să faceți, ne vorbiți despre români adevărați și despre oameni responsabili. Despre asta este vorba în Angajamentul de loialitate! Ce vă împiedică să dați în scris asta? Nu faceți decât să demonstrați contrariul: LIPSĂ DE RESPONSABILITATE, PROMISIUNI DEȘARTE ȘI IPOCRIZIE!
Domnule IOAN ȚINTEAN, ALDE, de ce NU SEMNAȚI Angajamentul de loialitate față de bistrițeni? Sunteți de atâția ani în politică și măcar de data aceasta arătați că vreți să mergeți acolo pentru cetățenii din județul Bistrița-Năsăud. Trebuie să faceți LEGI PENTRU BISTRIȚENI, trebuie să munciți pentru bistrițeni și NU SĂ ABSENTAȚI de la sedințele Parlamentului. Despre asta este vorba în acest ANGAJAMENT DE LOIALITATE.
Domnule DANIEL SUCIU, PSD, de ce NU SEMNAȚI Angajamentul de loialitate față de bistrițeni? Ați stat 4 ani în Parlament și ați votat tot ce se putea pentru interesele PSD și pentru protecția corupților. Un om politic tânăr trebuie să aibă altă viziune despre politică, trebuie să sprijine orice inițiativă sau proiect care este în favoarea celor care l-au votat, trebuie să nu facă jocul partidelor împotriva cetățenilor. DESPRE ASTA ESTE VORBA ÎN AGAJAMENTUL DE LOIALITATE!
Trecutul nu poate fi schimbat dar ceea ce veți face în viitor ține de dumneavoastră. LĂSAȚI INTERESELE DE PARTID ȘI PUNEȚI ÎNAINTE INTERESELE BISTRIȚENILOR!
Este important ca toți bistrițenii să știe de acum care sunt politicienii cu intenții bune și care sunt cei ipocriți și mincinoși.
TREBUIE SĂ ȘTIM ASTA ÎNAINTE DE 11 DECEMBRIE, TREBUIE SĂ ȘTIM CUI ÎI DĂM VOTUL!”
Candidat PMP la Camera Deputaților Ionuț Simionca
(PE) PMP Bistrița-Năsăud
In orice caz nu dam votul celor de la PMP !!!
Categoric nu. Cine v a sfătuit sa va faceti campania pe seama partidelor din opoziție punamdu le intr o lumina proasta ? Voi si pnl u:))
toti astia s-au pus singuri in lumina proasta, pt ca nu au facut nimic atatia ani … eu nu vad asta ca un atac, cred ca toti trebuie sa stim ce au facut toti acesti politicieni pana acum …apoi daca tot vrem sa-i votam macar sa nu ne mai plangem ca sunt prosti
sa iasa astia si sa spuna ca Simionca n-are dreptate …dar toti tac, DE CE OARE?
sa semnez
unde te gasesc?
A uitat d-ul Simionca sa-si ia angajamentul ca nu va fura din banii publici ca si inaintasii dansului din PDL ,.partid condus de Basescu !
Asta nu-i un lucru important de inserat in acel pact !
Va fi prezent la sedinte , va vota si-si va face el facutele !
Spor la treaba PDL
Mai postacule cred ca Simionca e cam singurul care nu are nevoie de banii tai sau a firmelor din judet pentru a-si face campanie cum fac PSD si PNL sau pentru a supravietuii ! De exepmlu Tintean ba a fost prefect, ba deputat, ba la finante, ba in stanga ba in dreapta dar nici o data nu a fost pe cont propriu tot timpul ca o lipitoare a supt statul roman. Sa nu mai vorbim de Robert Sigartau care a mostenit de la tatal sau o avere uriasa si acum dupa cativa ani de cand el e bosull are mai putini bani decat a avut cand a preluat mostenirea .
Sunteti dezinformat d-le.
PDL=PNL, Olteanu=Sighiartau, etc
Revizuiti comentariul acum ca v-am informat!
Topic oamenilor lui Basescu
Improasca pe toti cu noroi si ies ei in evidenta ca sfinti , puritani !
Gresit Maria !
PDL = BASESCU NR . 1 , OLTEAN DOAR UN LOCOTENENT
BASESESCU = PMP
PNL = 1/2 OLTEANU , CARE DEOCAMDATA STA PE LINIE MOARTA FATA DE BASESCU CARE E FOARTE ACTIV
ASA CUM A FOST SI CAND A TAIAT SALARIILE CU 25 %
Sighiartau are mai multi bani decat Ionut ; asta fiindca va intereseaza ce face omul cu averea lui , mostenita de la tatal lui .
N -ar vrea Ionut sa administreze si averea lui Sighiartau ? Asa cum erau invatati basistii atunci cand erau la putere !
Topic oamenilor lui Basescu
Improasca pe toti cu noroi si ies ei in evidenta ca sfinti , puritani !
Bravo simionca !
Esti tare !
Vom vota cu : PSD , PNL, USR, UDMR !
MERCI DE SFAT !
NE-AI DESCHIS OCHII!
Bravo ma ca puneti botu la toti politicienii astia vechi care ne tot mint de fiecare data ! Adevarul e ca daca nu au nimic de ascuns candidatii nu au nici un motiv sa nu semneze pactul . Daca de un document de asta le e frica asta chiar ma pune pe ganduri …….. cui dam votul ? unora care de frica partidului nu vor sa-si asume public ca vor fi loiali celor care ii voteaza ….
Voua postacilor de la PSD nici daca va da mura-n gura omul nu puteti sa treceti de cei doi neuroni obositi. V-a reprezentat cu cinsta Dani votandu-si pensia speciala, v-a vorbit Turc 22 de secund ein parlament intr-un an iar Robert timp de patru ani nu a vorbit nici o secunda in Consiliul Judetean. Avem salarii ca in Teleorman si se pare ca votam la fel. Atat puteti, mai rasfirat baieti, mai rasfirat.
Buna ideea asta cu pactul. Adevarul e ca oricum Simionca iese bine din asta: daca semnează ceilalti iese bine ca e initiativa lui, daca nu semnează iese ceilalti prost… Bravo Simionca, de data asta le ai tras o!
@postacii PSD & PNL
Decat sa o dati pe langa cu tot felul de argumente tampite, mai bine spuneti le alor vostri sa l semneze si se gata… Va asigur ca nu doare.
Pentru Anunt PMP
Nu stiu daca ai observat, banuiesc ca doar in cloaca ta rosie te uit, Livezile iese cu 3 cadidati si toti sunt SIMIONCA… oare de ce ceilalti 2 sunt de la acelasi partid, adica ALDE? Bineinteles ca Livezile e valoros, Livezile e Simionca iar Simionca e fie deputat, fie senator. Casca bine ochii si urechile si trezeste-te la realitate, nu la Antena 3!
Nu vrem sa le spunem
Daca semneaza porcaria aia nu-i mai votam
Of of pacat de campania asta. Pana acum a fost super ok. Multa liniste adica tacere totala. Parca e o conspiratie sa ne zgarie astia mari. Acum parca sunt opariti pe undeva.
Clasa pilitică trebuie schimbată !
Dar nu cu oamenii lui Băsescu, Tăriceanu, Ponta sau Cioloş.
Votați Uniunea Salvați Romania.
Sunt şi alte partide, care au intenții bune şi oameni care nu sunt corupți însă nu prea au şanse să intre in Parlament.
Eu votez USR Uniunea salvați România.
Asa e Adrian ; si eu votez oamenii USR -ului ! Oameni curati si cinstiti !
Adrian si usr…sunt acelasi postac.. atentie la punctuatie
Ești în ONG..St….cu grade…daaa. nu uita cine e tătucul lor…din afara tarii…votați votați..si plecării.. cam asta e slogan USR…in rest minciuni la toate partidele
Votati USR-ul cu noua lui miscare antisociala si antisistemica. (a se vedea evenimentele de la Cluj). Sustinatorii USR stiti ce interese are Sorosbolanul in Romania? Chiar nu aveti atata discernamant incat sa puteti privi obiectiv in propria ograda si sa vedeti ca sunteti manipulati? Uitati-va cine va conduce, la ce nume de rezonanta romaneasca neaosa au:(. Eu am incedintarea ca useristii bistriteni sunt bine intentionati.De aceea va rog sa va reanalizati obtiunile politice. Nu spune nimeni sa votati cu PMP sau altii.Dar inainte de toate treceti dincolo de sloganul Salvati Romania si priviti obscuritatea liderilor si a finantatorilor.
Daca Soros ne ajuta sa scapam de toate gunoaiele din politica romaneasca atunci sa se auda si la radio sant ca vom vota cu siguranta USR !
Deja Tara au vandut-o ceilalti (PSD, PNL, PDL, ALDE ETC ) asa ca NU AVEM DE CE SA NE FACEM PROBLEME !
Dupa ce d-ul Simionca Ionut va trece in acel pact si angajamentul sub juramant ca nu va fura nici un ban din bugetul public , ca nu va face trafic de influenta si ca nu va deveni un arogant ,vom semna si noi angajamentul .
Deci , d-ul Simionca sa faca acele modificari si vom veni sa semnan acel act !
De ce nu l faceti voi desteptilor… Sau va temeti ca nu l semnează Turc si Roberto
Nu-l facem noi pentru ca nu avem gradul d-voastra de inteligenta !!!
Voi , oamenii lui Basescu , sunteti minunati si aveti niste idei minunate : taieri de salarii , impozitare pensii , furt generalizat etc.
AR FI FOARTE BINE CA SOROS SA ADUNE TOATE SCURSURILE DIN POLITICA ULTIMILOR 26 DE ANI SI SA-I DUCA IN SUA !
Atunci de ce nu veniti cu o initiativa directa si sa va intalniti cu domnul Simionca si impreuna sa aduceti acele modificari? Bistritenii asteapta un astfel de altceva.
Nu ne permitem sa facem noi modificarile si nu cred ca se injoseste d-ul ionut sa ne primeasca la dansul !
Modificarile trebuiesc facute de oamenii care chiar lupta pt cauze nobile, nu de noi ceilalti – gunoaiele din politica romaneasca .
Eu propun ca toti candidatii la parlamentare sa mearga acasa la d-ul Simionca , sa-i pupe mana si sa-i spuna Nasul
Traiasca SOROS !
SPONSORUL LUPTEI IMPOTRIVA CORUPTIEI !
Trăiască bula casapitorul…si..caocaunul..fosil care de dupa revoluție a distrus România..tot prin corupție finanțind activități inpotriva statului roman ….acu urla cei plătiți…deci care corupție tratați voi…?
Noi nu ne vindem tara la Soros !
Suntem patrioti !
Ce naiba ! De unde vom mai fura !
De Hohenzollern ati auzit Pmpistilor !
LIVEZILE CRED CA ARE OAMENI VALOROSI CARE POARTA SI ALTE NUME !
Sau LIVEZILE E NUMAI SIMIONCA ?
Aici se vede aroganta celor din pmp , alde etc.
Universul e Simioncentric !
Da. Ultimul reprezentant a dovedit on mai multe randuri ca este un las. Si nu Este membru de partid la noi. Dar daca tot ne urmariti postarile si va starnim atata interes va asteptam cu drag sa va alaturati echipei noastre. Aici nu veti avea Clotilde si werber. Dar cu siguranta veti gasi bistriteni adevarati.
Nu exista alti bistriteni adevarati in afara de Simionca !
M-ati convins !
Ma inscriu la voi in partid
Hai sa avem succesuri !
Eu votez cu VERZII. Ati auzit de ei. Sunt cei cu FLOAREA SOARELUI in chenar.
Buna varianta !
IPOCRIZIE – MINCIUNA = BASESCU = ELENA UDREA
Toti analfabetii umplu pagini de mazgalituri cu referire la zisul Soros, despre care nu sunt siguri dacă joacă la real, baca sau chelsea.
Dacă-i întrebi cine este, ce face, prin ce se remarcă zisul soros nu stiu; dar stiu că dă bine să fi papagal, să repeţi ce-au zis alţi postaci, la fel de proşti, înaintea lor.
Unii n-ar trebui să aibă drept de vot, fiind un pericol chiar şi pentru ei. Discernământul lor e îndoielnic, (dacă există) şi ar trebui puşi sub tutelă.
Democraţia astfel înţeleasă şi exprimată, face rău majorităţii.
ARTICOLUL ASTA N ARE LEGATURA CU SOROS…ATI GRESIT POSTAREA :)))))))))
Noi analfabetii nu ne vindem tara la SOROS !
Soros vrea sa scape tara de coruptii : Basescu , Elena , Olteanu , Blaga etc
Cei care au mai fost la putere si vin acum in campania electorala cu tot felul de promisiuni si angajamente nu trebuie sa uite ca dupa 28 de ani de „democratie originala” au pacut din Romania o tara precum cea descrisa in poezia lui poezia actorului Adrian Văncică, alias Celentano din Las Fierbinti, intitulata Românie, țara mea :
Românie, țara mea, astăzi este ziua ta! La mulți ani!
Să fii frumoasă, îmi pun sufletul pe masă
La mulți ani cu sănătate, ți le zic cu drag pe toate
Eu n-am flori, tu n-ai bomboane, ai oameni prin tomberoane
Ce-ai fost și ce-ai ajuns, că d-au veselia-n plâns!
Nu zic vorbe într-o doară, nu e românaș în țară să n-aibă un văr, un frate
La muncă-nstrăinătate.
Facem alte țări frumoase, construim la alții case
Cât le îngrijim bătrânii, pe aici ne mănâncă câinii.
Românii își lasă copii acasă,
Să pună o pâine pe masă.
Și-i văd o lună pe vară, atunci când se-ntorc în țară.
Drumul ăsta nu-i ușor, te usuci încet, de dor.
Anglia, Italia, cei mai mulți în Spania.
Ne-a bătut Albania, că nici fotbal nu mai știm
Peste minge noi sărim, de ea zici că aproape fugim.
Vai de tine, vai de noi.
Asta e, ăștia suntem.
Noi la supărare bem.
Europa ne cam ține la perete, avem servicii mult, mult prea secrete.
Deși nu-s autostrăzi, la permise-s cozi de cozi.
Mulți se chinuie de foame, avem mai puține mame.
De pădure ce să spun? Că pădurea zici că-i drum.
Școala e pe arătură, se face pe scurtătură.
Gimnastică nu mai avem, aia e! Atât putem.
Nu mai face nimeni bârna, nu mai strigă nimeni sârma.
Sănătatea nu-ți mai spun, moare pacientu-n drum.
Doctorii, precum se știe, sunt plecați în pribegie.
Cei ce fură milioane au costume și sutane.
De-ai trecut prin pușcărie, nu-i rușine! E mândrie.
Vai de tine, vai de noi.
Asta e, ăștia suntem.
Noi la supărare bem.
Românie, țara mea, astăzi este ziua ta și în loc de o urare
Din piepuțul meu de dac am să string în gura mare
Iartă-mă că nu mai fac
Nu-i mai las să te mai fure
Nu-i mai las să te înjure.
Nu-i mai las să-și bată joc
Și de-o fi, îi trec prin foc.
Și sper că în a mea viață să te văd în față pe harta lumii
La-mpărțeală cu jupânii.
Asta e, ăștia suntem
Noi la bucurie bem.
Și-ți mai spun, nu mă feresc.
Românie, te iubesc!”
Bravo Celentano !
Mai ia o dusca
De lucrat cine mai lucra in tara asta ?
Ca la baut ne pricepem si la bucurie si la necaz , in orice situatie !
Poezia e constatarea starii de fapt – tragice -din Romania !
De ce nu se gaseste un Celentano care sa spuna ca ar trebui sa fim : mai harnici , mai responsabili, mai educati – sa invatam mai mult , sa fim mai civilizati ( sa nu ne aruncam toate gunoaiele peste tot pe unde umblam ) , mai toleranti , sa nu mai furam Romania asta ; sa n-o mai tratam cu dispret si indiferenta ; s-o ingrijim .
Hai sa nu mai fim blazati ca si Celentano si sa actionam fiecare pt a schimba in bine situatia din tara noastra !
Sau ar mai fi varianta sa ne apucam iar sa bem si sa ne plangem de mila . Vad ca la asta ne pricepem cel mai bine !
Astept o lege prin care parlamentari care au mai mult de 10 absente sa-si piarda calitatea si drepturile de a fi parlamentar.In locul lor sa alegem alti si tot asa pana gasim oameni de calitate si nu doar interesati de drepturile parlamentarilor si mai putin de indatoriri.
Astept de asemenea o lege de restructurare (reducere) a aparatului adimistrativ la nivel local (primarii,CJ) la nivel national (parlament, agentii, guvern, ministere).
Dupa ce toate cele de mai sus vor fi indeplinite abia atunci putem spune ca cineva acolo sus ne reprezinta.
Dupa alegeri , la suparare , pmpistii beu ca si celentanul !