Actualitate

ÎPS Arhiepiscop şi Mitropolit Andrei, la sărbătoarea Sfântului Pahomie de la Gledin

În ziua pomenirii Sfântului Pahomie de la Gledin, canonizat de BOR în anul 2007, ÎPS Arhiepiscop şi Mitropolit Andrei Andreicuţ a oficiat Sfânta Liturghie, în prezenţa prefectului Ioan Țintean, vicepreşedintelui CJ Alexandru Pugna, primarului comunei Monor, Ioan Cira, pr. prof. univ. dr. Ioan Chirilă.

Alături de ÎPS Andrei Andreicuţ – Arhiepiscop al Vadului, Feleacului şi Clujului şi Mitropolit al Clujului, Maramureşului şi Sălajului a slujit un sobor de peste 30 de preoţi, în funte cu protopopul Bistriţei, Alexandru Vidican.

Răspunsurile la strană au fost date de Corala ”Paraschevi” a Catedralei Arhiepiscopale din Roman. La slujbă a fost prezent şi pr. Ambrozie Ghinescu, egumenul schiului Pocrov, de la Mănăstirea Neamţ, precum şi o delegaţie a Eparhiei Romanului şi Bacăului, în frunte cu protosinghelul Andrei Ioniţă, mare eclesiarh al Catedralei din Roman.

”Suntem îndemnaţi să păstrăm credinţa dată, odată sfinţilor pentru totdeauna, inclusiv Sfântului Pahomie care a trăit în vremuri grele. Se declanşase la noi în Ardeal, sub presiunea curţii de la Viena, dezbinarea religioasă a românilor. A suferit pentru aceasta Sfântul Pahomie. El ne zice acum din cer: ”Străduiţi-vă să păstraţi credinţa dată odată sfinţilor pentru totdeauna”. Acum, din darul lui Dumnezeu, marea majoritate a românilor sunt ortodocşi. Sigur că ne rugăm şi pentru ceilalţi care nu sunt ortodocşi. Ne rugăm Bunului Dumnezeu ca să facă în aşa fel încât o dată să fie numai o singură turmă şi un Păstor”, a spus ÎPS Andrei.

Sărbătoarea Sfântului Pahomie a avut loc în contextul celei de-a IV-a ediţii a Colocviilor de la Gledin, care au debutat în ziua precedentă cu inaugurarea Bibliotecii ”Iacob Stamati”, filială a Bibliotecii Judeţene, şi cu Simpozionul ”Iacob Stamati”.

AICI MAI MULTE FOTOGRAFII

În fiecare an pe 14 aprilie în Biserica Ortodoxă este pomenit Sfântul Cuvios Ierarh Pahomie de la Gledin, canonizat în anul 2007. Sfântul Cuvios Pahomie s-a născut în anul 1674, în satul Gledin, primind la botez numele Petru. A intrat de tânăr ca frate la Mănăstirea Neamţ, apoi l-a cunoscut la Lavra Pecerska pe Sf. Dimitrie al Rostovului, căruia i-a devenit ucenic. În 1706 s-a întors la Mănăstirea Neamţ, alegând ulterior sihăstria într-o pădure din munţi. A păstorit Episcopia Romanului între anii 1707-1714. Întors la Lavra Pecerska, a murit în 14 aprilie 1724, după ce a îmbrăcat marea schimă sub numele Pimen. Moaştele sale sunt păstrate în Paraclisul ”Sfântul Ştefan” din aşezământul monahal Lavra Pecerska (Kiev, Ucraina). În 14 aprilie 2007, la slujba de canonizare a Sfântului Pahomie au participat preşedintele României, Traian Băsescu, mitropolitul Kievului, însoţit de trei episcopi şi trei clerici din Ucraina.

Centrul Cultural ”Sf. Pahomie” de la Gledin are un altar de vară sub care se găseşte o capelă închinată Sfântului Pahomie ce aminteşte de peşterile din Lavra Pecerska, ”Casa Sfântului Pahomie” care găzduieşte biblioteca ”Iacob Stamati Mitropolitul”, camere de odihnă, sală de mese, 20 de locuri de cazare pentru pelerini, precum şi teren de joacă. În 2014, ÎPS Andrei a pus piatra de temelie la viitorul centru social Casa ”Sfânta Ana”, care va avea 12 camere unde vor fi găzduite peste 20 de persoane nevoiaşe, precum şi copii cu probleme sociale. Începând din 2012, la centrul din Gledin se organizează tabere pentru copii.

1 ips andrei gledin 2 gledin pahomie apr 15 3 ips andrei gledin apr 15 4 ips andrei gledin apr 15

3 comentarii

  • Uitati-va oameni buni, in prima poza, in dreapta, e un luptator de sumo imbracat in haine albe si cu barba. Ala rupe orice cantar pe care il pui. Va dati seama cat post a tinut sa ajunga la kilele alea?

  • Nene/tanti „ospataru-securistu” (sau cum iti vei mai fi zicand) uite ceva care ti se potriveste: „ MONOMÁN, -Ă adj., s.m. și f. (Suferind) de monomanie; (persoană) stăpânit(ă) de o idee fixă; monomaniac. [< fr. monomane]. ”
    Sursa: http://www.dexonline.ro
    Nene/tanti, te du si te cauta la nenea doctorul, sa-ti dea tratamentul necesar.

  • Cred ca ospatarul, securistul, mitropolitul posteaza din interiorul sectiei 9 agitati. V-au bagat net acolo? Poate daca sunteti cuminti va umple si piscina, sa nu va mai doara capul cand sariti.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.