Actualitate Recomandări

Istoria deportării saşilor în lagărele sovietice, tema unei cărţi ce va fi lansată la Bistrița

Muzeul Bistrița va găzdui lansarea noului volum semnat de dr. Irmgard Sedler, ”Skoro damoi! Speranță și disperare. Deportarea sașilor din Transilvania în lagărele sovietice de muncă, 1945-1949”, Ed. Honterus, 2022.

Evenimentul are loc miercuri, 17 august, ora 18:00, și este organizat în parteneriat cu Muzeul Național Brukenthal, Asociația culturală Octavian Smigelschi și Forumul Democrat al Germanilor.

„Skoro damoi” prezintă evenimentele cronologice legate de deportarea bărbaților și femeilor transilvăneni sași în lagărele de muncă din Uniunea Sovietică, ca urmare a consecințelor celui de-al Doilea Război Mondial. Acestea sunt integrate în condițiile economice și politice ale vieții din societatea rusă postbelică, care, la rândul ei, a fost marcată de distrugerile cauzate de invazia germană, de epurările staliniste și de proasta gestionare bolșevică, cu foamete și represalii masive. Adunarea și deportarea forțată a sașilor transilvăneni în Uniunea Sovietică în perioada 1945-1949 a făcut parte din măsurile de reparații de război mult mai ample ale Rusiei, care au vizat întreaga populație de etnie germană din cele cinci state est-europene care au intrat sub controlul militar rusesc după cel de-al Doilea Război Mondial.

Dr. Irmgard Sedler, autoarea volumului afirmă: ”Esențial este faptul că flash-urile asupra acestui fenomen foarte complex surprins în cartea de față – deportarea etnicilor germani în Uniunea Sovietică 1945-1949 – pornește întotdeauna de la obiect. Volumul cuprinde cercetarea de arhivă, interviuri, scrisori din lagăre, fotografii care ilustrează viața de zi cu zi în lagăr, foametea, lipsa de îmbrăcăminte, lucrurul în mină, moartea dar și contactele cu populația civilă rusească, transportul forțat al bolnavilor în zona sovietică din Germania și de acolo trecerea de multe ori frauduloasă a graniței a celor care doreau să se întoarcă acasă. M-am folosit de fotografie ca fiind interpusă între realitatea de acolo și conștiința celui care rămâne”.

Tirajul volumului tipărit în anul 2021 în limba germană și apărut în Germania ”Skoro damoi – Hoffnung und Verzweiflung…: Siebenbürger Sachsen in sowjetischen Arbeitslagern 1945-1949” s-a epuizat într-un timp foarte scurt. Cu sprijinul Formului Democrat al Germanilor din România, volumul apărut acum la Sibiu, tradus în limba română, a fost finanțat de Departamentul pentru Relații Interetnice din cadrul Secretariatului General al Guvernului României.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS