Mănăstirea Dobric – supranumită Nicula Țibleșului – care în 15 august sărbătorește hramul bisericii mari, are o istorie tumultoasă. În urmă cu trei decenii, când s-au stabilit aici primele călugărițe venite din Oltenia, localnicii le-au creat multe probleme, dar, în ciuda tuturor dificultăților, s-a format ”o adevărată oază de spiritualitate ortodoxă”.
Începuturile Mănăstirii Dobric datează din noiembrie 1992 când Arhiepiscopia Ortodoxă a Vadului, Feleacului şi Clujului, la propunerea Asociaţiei Internaţionale de Caritate (ACUI) înfiinţează o mănăstire, în sediul unei Cooperative Agricole de Producţie (CAP) rămasă de pe vremea regimului comunist. Aceasta din urmă ocupa, de fapt, un vechi conac boieresc datând din secolul al XVIII-lea, ars spre sfârşitul secolului XIX şi refăcut, între anii 1900-1902, de baronul Carol Bornemissza, proprietarul acestuia, fapt consemnat pe o placă de piatră ce se află astăzi în clădirea mănăstirii, scrie Protopopiatul Beclean.
În primii ani ai secolului XX, castelul, dimpreună cu întregul domeniu, este pierdut de către baronul Bornemissza, devenind proprietatea avocatului Aurel Milea. În timpul celei de-a doua conflagraţii mondiale (anii 1944-1945) în castel au stat trupe ruseşti, arzând o parte din averea familiei Milea, iar în anul 1948 aici a fost amplasat sediul unei secţii de GOSTAT. În timpul perioadei comuniste clădirea castelului a adăpostit o şcoală, o bibliotecă, un dispensar, o maternitate, o brutărie şi o sală de proiecţii de film.
După anul 1989, consiliul local atribuie castelul şi terenul aferent unei asociaţii umanitare internaţionale de caritate, cu condiţia derulării aici a unor proiecte sociale, dar şi a reparaţiilor aferente castelului, precum şi a împrejmuirii acestuia. Mai târziu, asociaţia se asociază cu Asociaţia Filantropică Medical-Creştină Christiana din Bucureşti, acestea convenind, împreună cu Arhiepiscopia Ortodoxă a Vadului, Feleacului şi Clujului, la statornicirea în Dobric a unei obşti monahale.
Așa se face că în noiembrie 1992 se stabilesc aici câteva măicuţe din Oltenia, de la Mănăstirea Brîncoveni. Condiţiile erau deosebit de vitrege. Nimic nu era pregătit pentru viaţa monahală. Spaţiile destinate călugăriţelor aveau pereţii scorojiţi, plini de mucegai, geamurile sparte sau lipseau cu totul, iar pe ici-colo ploua în interior. În faţa acestei situaţii orice optimist încremeneşte, mai ales că venea cu paşi repezi iarna. Totul trebuia luat de la început.
”Cu o dăruire exemplară maicile au început lucrul, beneficiind şi de sprijinul bunilor creştini de pe valea Ilişua (numită de localnici valea Ţibleşului), bucuroşi să poată contribui şi ei la renaşterea vieţii monahale pe meleagurile lor. Ca și cum nu ar fi fost de ajuns vitregiile vremii, intenția măicuțelor de a face la Dobric o înfloritoare vatră monahală, precum cele din Moldova sau Muntenia etc., a fost mereu obstrucționată de împotrivirea sătenilor, aparținători în proporție de 90% cultului penticostal. Profund nemulţumiţi de existenţa unei mănăstiri ortodoxe în satul lor, penticostalii din Dobric au încercat pe diverse căi, nu tocmai civilizate, desfiinţarea mănăstirii şi alungarea măicuţelor. Au urmat ani întregi de numeroase procese cu aceștia, situația normalizându-se, oarecum, în anul 2002 când s-a început împrejmuirea mănăstirii. Abia astăzi se poate observa rezultatul străduinţelor neobositelor vieţuitoare ale mănăstirii: un paraclis, un zid de piatră împrejmuitor cu clopotniţă, o bisericuţă din lemn, o nouă casă monahală, o biserică mare și un așezământ pentru persoane vârstnice”, scrie Protopopiatul Beclean.
Paraclisul, având hramul Sfinților împărați Constantin și mama sa Elena, amenajat în clădirea veche, a fost sfințit la 10 octombrie 1993, de către vrednicul de pomenire Bartolomeu Anania, pe atunci arhiepiscop al Vadului, Feleacului și Clujului.
În anul 2002, cu ocazia împlinirii a 10 ani de existență a mănăstirii, paraclisul a fost resfințit de către Preasfințitul Vasile Someșanul.
Bisericuța din lemn, pusă sub patronajul Sf. Ev. Luca, a fost înălțată între 2000-2001, fiind târnosită la 28 octombrie 2001. La construcţia ei s-a folosit lemn de brad, stilul fiind cel al bisericilor din Maramureş. Bisericuța are un altar semirotund, naos şi pronaos cu două rânduri de acoperiş din şindrilă stil rândunică, iar deasupra pronaosului o turlă zveltă de 15 m.
Construcția bisericii celei noi, cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”, a început la sfârșitul anului 2008. Noua Casă Monahală a fost înălțată între anii 2005-2010. În componența ei se află: trapeza, chiliile, biblioteca și atelierul de confecționare a obiectelor bisericești. În privința zidului împrejmuitor, lucrările au început în anul 2001, iar la finele anului 2004, punându-se, în cadrul acestuia, și fundaţia Clopotniţei. Odată cu aceasta s-au amenajat și cele trei căi de acces în mănăstire.
Fundația Așezământului pentru persoane vârstnice a fost pusă în anul 2013. Implicarea maicilor în acțiuni filantropice este, însă, mult mai veche, mănăstirea adăpostind încă din 2005 anumite persoane vârstnice-cazuri sociale, oferindu-le adăpost, hrană și îngrijire până la obștescul sfârșit.
Toate s-au realizat, cu eforturi deosebite de către maicile mănăstirii, ajutate şi de credincioşii ortodocşi din împrejurimi, misiunea lor fiind permanent îngreunată de acţiunile neoprotestanţilor care nu doreau această mănăstire.
Cu toate greutăţile întâmpinate, mănăstirea a devenit o oază de spiritualitate ortodoxă a Văii Ţibleşului. An de an, cu ocazia hramurilor şi a marilor sărbători, mii de credincioşi îşi îndreaptă paşii spre Dobric. Aşa se face că mănăstirea a devenit o adevărată „Niculă a Ţibleşului”.
Adaugă comentariu