Actualitate Recomandări

ISU a verificat 25 de stații de carburanți din județ și a dat amenzi de 26.000 de lei

Specialiști din cadrul Inspecției de Prevenire din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud au desfășurat în perioada 10-11 martie activități de verificare și control la nivelul operatorilor economici care comercializează carburanți pe raza județului.

Au fost controlate 25 de stații de alimentare cu carburanți, fiind aplicate 12 amenzi în cuantum de 26.000 de lei și 12 avertismente, se arată într-un comunicat.

Deficiențele constatate pe timpul controalelor:

  • folosirea recipientelor de plastic neomologate în care s-a depozitat combustibil;
  • instalații electrice cu improvizații.

Aceste acțiuni continuă în perioada 12-13 martie, iar scopul lor este de prevenire a evenimentelor care pot fi generate prin manipularea sau depozitarea combustibilului în recipiente neconforme, mai anunță ISU Bistrița-Năsăud.

În cursul zilei de miercuri, s-au format cozi la aproape toate benzinăriile din țară (foto), traficul fiind îngreunat în multe zone din cauza numărului mare de maşini care aşteptau pentru a alimenta la pompe, după ce au apărut zvonuri privind creşterea preţurilor.

Etichete

4 comentarii

  • Tara arde si „BABA ” se scarpina in…..;Oare celelalte institutii isi continua somnul cu care ne-au obisnuit in tihna si pe banii contribuabililor?

  • Tot statul e de vină, bineînțeles statul la coadă căci la el ne referim dar acuma întreb și eu ca prostul, ălalalt stat cel paralel (cu toate) unde-a fost?a-ți văzut careva poliție jandarmi în marea învălmășeală să nu se livreze în plasticuri? vă spun eu că nu, au tăbărât a doua zi pe benzinari cu amenzi, din păcate cu regret o spun ăsta e STATUL! fie el paralel sau la coadă.

  • Astea da controale si super amenzi. 26000 lei amenzi, împărțit la 25 de stații, egal 1040 lei amenda pt o statie. Vreo 200€/ bucată stație. Asta da lovitură.

  • Se pare că ai uitat cine guvernează țara. Pe lângă coleșă, pudrat și avorton mai exista și baronii cei prea corupți care fac parte din culoarea politică pe care o idolatrizezi. Ți-ai amintit stimabile? Oricum, tot pământ de flori sunt toți…

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.