Actualitate

Jandarmii bistrițeni, acțiuni pe linie silvică

În ultimele 48 de ore, jandarmii Detaşamentului 1 Mobil Bistriţa au organizat mai multe acţiuni punctuale pe linie silvică.

Pe raza Ocolului Silvic Dealu Negru, în localitatea Budacu de Sus, a fost depistat Ioan I. de 35 de ani, pe numele căruia au fost întocmite actele de sesizare pentru infracţiunea de tăiere şi furt de material lemnos, în conformitate cu prevederile legii nr. 46 din 2008, Codul Silvic actualizat. Cei aproximativ trei metri cubi de material lemnos au fost predaţi Ocolului Silvic Dealu Negru, conform reglementărilor legale în vigoare, informează Inspectoratul de Jandarmi Județean.

În timpul misiunilor executate au fost depistaţi şi sancţionaţi cu avertisment scris Gheorghe G. de 53 de ani din Ilva Mică, Bobbi C. de 20 de ani din Strâmba şi Gabriel N. de 34 de ani din Budacu de Sus, pentru transport de resturi de exploatare forestieră fără documente legale, în conformitate cu prevederile legii nr. 171, din 2010 actualizată, privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor silvice, art 17, lit. b.

Misiunile au fost executate pe raza Ocolului Silvic Tihuţa-Colibiţa în zona localităţilor Josenii Bîrgăului, Strâmba, Ilva Mică, respectiv, pe raza Ocolului Silvic Dealu Negru, în localităţile Dumitriţa, Budacu de Sus, Cuşma şi Dorolea.

1 lemn masuratori 2 lemn masuratori 3 toporisca lemn 4 lemn masuratori

Foto: IJJ BN

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS