Actualitate

Jandarmii bistrițeni au donat din nou sânge (FOTO)

Pentru a doua zi la rând, jandarmii bistrițeni au donat sânge pentru viață, în cadrul campaniei naționale inițiate de Jandarmeria Română în colaborare cu Patriarhia Română.

”Jandarmii bistrițeni au demonstrat încă odată că se află în sprijinul comunității din care fac parte, nu doar prin participarea la misiunile de ordine publică ci și prin acțiuni umanitare care se doresc a fi un exemplu pentru toți cetățenii: acela de a salva vieți prin donarea de sânge cât și de conștientizare a populației cu privire la importanța acestui demers pentru societatea în care trăim. 

Mai mult decât atât, jandarmii au ales să doneze și bonurile valorice primite în urma donării, cu care vor fi achiziționate produse care vor fi donate unor familii greu încercate în urma inundațiilor recente din județul nostru. Gestul colegilor noștri a făcut ca un donator aflat în sală la acel moment să aleagă să facă același lucru și cu bonurile sale. Îi mulțumim pentru încrederea acordată și suntem siguri că donația sa va fi la fel de apreciată și de către beneficiarii acesteia”, informează Inspectoratul de Jandarmi Județean Bistrița-Năsăud.

https://www.facebook.com/jandarmeria.bistrita/posts/2588886208090413

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS