Actualitate

Jandarmii şi jandarmeriţele

De Ziua Jandarmeriei, oamenii de arme din Bistriţa au sărbătorit alături de oficialităţile locale. Cei prezenţi la ”Ziua porţilor deschise” au asistat la demonstraţii de arte marţiale şi au văzut tehnicile de intervenţie ale apărătorilor ordinii publice.

Ziua de 3 aprilie, data înfiinţării Jandarmeriei Române, a stat sub semnul culorii bleu jandarm.

Inspectoratul Judeţean de Jandarmi Bistriţa-Năsăud a organizat la noul său sediu ”Ziua porţilor deschise”, iar cei prezenţi au participat la un ceremonial militar, la exerciţiile demonstrative ale jandarmilor de la Detaşamentul 1 Mobil şi au vizitat o expoziţie de materiale şi maşini de intervenţie, folosite în misiuni de protectorii ordinii şi liniştii publice.

Totodată, micii karatişti de la cluburile din Feldru şi Dumitra au binedispus publicul format în mare parte din elevi.

La ceremonii au fost prezenţi, printre alţii, primarul Ovidiu Creţu, prefectul Cristian Florian, subprefectul Cătălin Păun, vicepreşedintele CJ Luca Iancu şi administratorul judeţului, Vasile Negruşeri.

Cu această ocazie un sobor de preoţi a ţinut o slujbă religioasă, iar noul sediu a fost sfinţit.

Pe pagina noastră de facebook puteţi vedea o galerie foto de la sărbătoarea jandarmilor bistriţeni.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS