Actualitate Sport

Jean Pădureanu îşi va serba ziua de naştere în spatele gratiilor. Îl vor vizita sora şi un nepot

Preşedintele de onoare al clubului Gloria Bistriţa, Jean Pădureanu, condamnat la trei ani şi patru luni de închisoare cu executare şi încarcerat la Penitenciarul Jilava, va împlini sâmbătă 22 martie vârsta de 78 de ani. Prietenul său de-o viaţă, Romeo Grec, a vorbit la telefon cu el şi l-a simţit ”tare dezamăgit, nu era deloc bine, ia în continuare un pumn de medicamente”.

romeo grecFostul vicepreşedinte al Gloriei, Romeo Grec, cel care a rămas alături de Pădureanu şi după retragerea sa din fotbal, a spus în Gazeta Sporturilor că a rămas impresionat de starea ”Lordului” după o discuţie telefonică de 3 minute purtată cu acesta: ”Nu se simţea deloc bine. Mi-a zis că nu e în regulă cu glicemia, mănâncă multe paste şi continuă să ia un pumn de medicamente. Sincer, nu ştiu dacă mai are acum posibilitatea să aibă permanent la dispoziţie cele 23 de medicamente necesare. L-am simţit tare dezamăgit. Îmi pare rău de nea Jean ca de părinţii mei. Nu merita să i se întâmple asta”.

Sâmbătă 22 martie, Jean Pădureanu va împlini 78 de ani, ocazie cu care va fi vizitat de sora lui şi de un nepot.

Fostul şef al LPF, Dumitru Dragomir spune că Pădureanu e ”în stare critică”: ”Nu e corect ca un om de vârsta lui Jean, fără să fie recidivist şi fără să fi săvârşit infracţiuni majore, să stea la puşcărie. Îi e din ce în ce mai rău şi nu ştiu dacă în curând nu va avea nevoie de pamperşi. Pădureanu nici nu ştie ce e cu el, de multe ori nu ştie unde este. Nu-i mai ajung medicamentele, e în stare critică. Ştiu din surse sigure, poate o să mă duc săptămâna viitoare în vizită la el. Părerea mea este că Jean Padureanu nu are ce să caute în puşcărie. De el ştiu sigur că e într-o situaţie în care ar putea s-o mierlească”.

Avocaţii lui Jean Pădureanu au depus cerere de întrerupere a pedepsei pe motive medicale. ”El este foarte bolnav, are foarte multe afecţiuni, unele dintre ele foarte grave, dovedite prin acte medicale. Starea domnului Pădureanu nu e relativ gravă, este extrem de gravă, are o serie întreagă de afecţiuni, principala fiind un diabet în aprope de stare comatoasă şi o situaţie în ce priveşte afecţiunile neurologice, nu o spun eu, o spun medicii, care au constatat semne ale bolii Alzheimer”, spunea avocatul Ioan Cazacu.

Curtea de Apel Bucureşti l-a condamnat, în 4 martie, pe Jean Pădureanu la trei ani şi patru luni de închisoare cu executare, în ”Dosarul transferurilor”. El a fost dus, în aceeaşi zi, la Penitenciarul Rahova. Pădureanu a fost ridicat atunci de poliţişti de la Spitalul Elias, unde era internat din 2 martie, din cauza unor probleme cardiovasculare, acesta având şi diabet. La scurt timp după ce a fost adus la Spitalul Penitenciarului Rahova, Jean Pădureanu a fost transferat la Jilava, în condiţiile în care unitatea sanitară de la Rahova nu are secţie de cardiologie, ci doar chirurgie, Pădureanu având probleme cu inima.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS