Economie

Jupânul, bine înfipt în poziţia de lider pe piaţa cărnii din judeţ

Cine a avut inspiraţia să-şi caute un nume şi norocul să găsească unul bun în jurul căruia să ţeasă şi o poveste nu se va putea plânge de lipsă de succes. O dovedeşte firma Agro-Invest care l-a găsit, în carne şi oase, pe "Jupânul".

Personajul cu aer de măcelar medieval care apare pe etichetele firmei condusă de Ioan Moldovan i-a determinat pe mulţi să cumpere diverse sortimente ca să se convingă singuri că povestea bunătăţilor e reală. Aşa se face că Agroinvest Prod SRL, deţinătoarea mărcii “Jupânul” conduce, din nou, în Topul firmelor întocmit de Camera de Comerţ şi Industrie Bistriţa-Năsăud. Orice efort au făcut concurenţii de pe piaţa cărnii, fără o poveste şi un personaj în carne şi oase, nu au reuşit să egaleze succesul firmei unuia dintre cei mai bogaţi bistriţeni.

Abia pe poziţia a doua în clasament s-a situat compania Agro-Ardeal, condusă de Ioan Peica şi care a încercat, anul acesta, în premieră, să recupereze terenul pierdut în favoarea Jupânului. Compania a lansat mezelurile crud-uscate foarte apreciate de bistriţeni.

Pe locul al treilea în top s-a clasat o altă firmă condusă tot de Ioan Moldovan, Combis SA, la egalitate cu Caraiman SRL, firmă coordonată de Vasile Rognean.

Etichete