Politică

UDMR nu susţine Guvernul în proiecte ”care nu ajută cu nimic la dezvoltarea societăţii”

Preşedintele UDMR Kelemen Hunor a declarat la Bistriţa că reprezentanţii Uniunii vor vota în Parlament mărirea salariilor, amnistia fiscală şi Tratatul Fiscal, dar nu vor susţine proiecte care nu ajută cu nimic la “dezvoltarea societăţii” indiferent de Guvern.

Kelemen Hunor a fost întrebat care va fi relaţia UDMR cu Guvernul USL.

“Suntem în opoziţie. Asta nu înseamnă că nu vom colabora şi nu vom avea dialog. Am avut cu ei un dialog constant când noi eram la guvernare şi ei în opoziţie, mai ales cu Ponta. Noi am avut întâlniri destul de frecvente şi substanţiale şi am discutat foarte multe chestiuni fiindcă eu aşa consider că trebuie să convieţuim în politică. Puterea are, cel puţin din punctul nostru de vedere, obligaţia de a iniţia dialog cu cei care se află în opoziţie şi opoziţia trebuie să fie receptivă la orice invitaţie din partea puterii. Asta nu înseamnă că trebuie să fim de acord, dar dialogul în viaţa politică este necesar”, a  declarat Kelemen Hunor.

Liderul UDMR a declarat că parlamentarii Uniunii vor susţine proiecte importante.

“Noi am spus că vor fi proiecte pe care le vom susţine în Parlament, de exemplu mărirea salariilor, amnistia fiscală aşa cum noi am propus şi s-a şi votat în Camera Deputaţilor fiindcă noi credem că sunt proiecte importante. Vom vota în Parlament Tratatul Fiscal fiindcă nu e apanajul puterii. Deci vor fi proiecte pe care le vom discuta şi noi putem să le votăm şi le vom vota”,a  declarat Kelemen Hunor.

Totodată, liderul UDMR a spus că în cazul altor proiecte, UDMR nu îşi va da votul indiferent de Guvernul care îl va cere.

“Sunt alte proiecte cum e sistemul electoral şi alte iniţiative unde nu vom da votul nici Guvernului Ponta, nici altui Guvern fiindcă noi considerăm că sunt proioectre care nu ajută cu nimic la dezvoltarea societăţii, chiar ar fi un regres uriaş votarea şi implementarea unui sistem electoral dezechilibrat şi fără să asigure o reprezentare proporţională”, a declarat Kelemen Hunor.

El a adăugat că UDMR va folosi toate mijloacele pentru a bloca sistemul electoral propus de USL întrucât consideră că este “greşeala cea mai mare” care va crea un “dezechilibru total” în clasa politică.

“În ceea ce priveşte intenţia USL de a schimba sistemul electoral, ar fi greşeala cea mai mare după 22 de ani să schimbi un sistem electoral care a asigurat o reprezentare proporţională pentru fiecare comunitate, pentru fiecare om, să schimbi acest sistem cu unul care va asigura un dezechilibru total în clasa politică. Şi nu numai pentru maghiari, ci şi pentru întreaga societate românească, acest sistem va da nişte rezultate absolut distorsionate”, a declarat preşedintele UDMR.

Kelemen Hunor a spus că sistemul electoral propus de USL permite ca un om să voteze într-o anumită direcţie şi să se obţină un mandat într-o altă direcţie.

“Un partid sau o coaliţie cu 40-45% prin sistemul propus de USL pooate să ajungă la 70% din mandate, deci are posibilitatea de a dubla mandatele faţă de susţinerea populară, dar un partid cu 20-25% s-ar putea să rămână în afara Parlamentului dacă nu se situează pe primul loc în colegiile uninominale sau s-ar putea să aibă 5-10% reprezentare cu o susţinere de 20-25%. Deci mandatul se duce în altă parte, nu acolo unde a votat omul”, a declarat liderul UDMR.

Kelemen Hunor a spus că UDMR nu poate accepta o astfel de schimbare.

“Dacă cumva şi Camera Deputaţilor va vota varianta Senatului, vom contesta la Curtea Constituţională şi vom folosi toate mijloacele pentru a bloca folosirea unui astfel de sistem care se practică doar în Marea Britanie şi nu în ţările din continent. Acest lucru ar trebui să le spună ceva şi colegilor din USL care acum au simţit mirosul şi au prins ceva din zbor, nu ştiu exact ce, şi vor să schimbe în folosul lor şi nu al României acest sistem electoral. Nicio ţară europeană nu foloseşte un astfel de sistem. Chiar şi Marea Britanie se gândeşte, de câţiva ani, la o schimbare spre un sistem electoral proporţional”, a declarat el.

Preşedintele UDMR a spus că, deocamdată, îşi păstrează optimismul şi speră ca, încet încet, Guvernul USL să se întoarcă spre o normalitate în ceea ce priveşte relaţiile interetnice.

“Sper că discursurile antimaghiare şi naţionaliste din perioada în care USL era în opoziţie vor lua sfârşit, dar prima săptămână nu arată că acest lucru se va întâmpla prea curând”, a spus el.

Un jurnalist a făcut onservaţia că foştii parteneri de guvernare ai UDMR şi preşedintele Traian Băsescu au fost susţinători declaraţi ai votului uninominal pur.

« Nu am fost de acord nici cu Băsescu, nu sunt de acord nici acum. Dacă dumneavoastră aveţi impresia că eu m-am schimbat între timp, vă înşelaţi. Nu am fost de acord nici cu Băsescu şi am avut multe discuţii cu preşedintele republicii şi cu PDL, nu sunt de acord nici cu Antonescu şi cu Ponta în această chestiune. Dacă cineva s-a schimbat, s-a schimbat USL şi PDL. Acum două-trei luni de zile, USL susţinea proiectul nostrum, sistemul mixt, listă naţională cu colegii uninominale, un sistem echilibrat care asigură reprezentare proporţională”, a declarat Kelemen Hunor.

Kelemen a declarat că, în cazul Universităţii de Medicină şi Farmacie (UMF) Târgu Mureş, justiţia dă “hotărâri împotriva legii” şi UDMR nu poate accepta aşa ceva.

Kelemen Hunor a declarat că hotărârea Guvernului USL de a retrage recursul formulat de fostul Guvern este “o decizie greşită”.

“Nu era nevoie de o astfel de decizie”, a declarat Kelemen Hunor.

Preşedintele UDMR a declarat că a auzit că, de fapt, PNL are o dispută cu UDMR şi nu cu comunitatea maghiară.

“Trebuie să vă spun că este o afirmaţie pe care nimeni nu poate să o susţină. Noi cerem drepturi pentru minoritatea naţională şi nu pentru UDMR. Dreptul de a învăţa în limba maternă la Universitatea de Medicină şi Farmacie nu este pentru mine. Eu nu mai vreau să fac încă o facultate. Nu eu trebuie să învăţ în limba maghiară. Nu pentru conducerea UDMR cerem noi drepturi, ci pentru comunitatea maghiară”, a spus Kelemen Hunor.

El a declarat că cel care contestă aceste drepturi şi vrea să retragă “drepturile câştigate” nu are nicio dispută cu UDMR, are o dispută cu maghiarii din România.

“Acest lucru, din punctul nostru de vedere, este aşa de clar încât nici nu ar trebui să discutăm despre aşa ceva. Nu este clar pentru noi, este clar pentru fiecare maghiar din România”, a spus liderul UDMR.

Kelemen Hunor a declarat că, după ce Guvernul Ungureanu a căzut, a avut mai mult timp liber şi a avut ocazia să stea de vorbă cu foarte mulţi maghiari.

“Am foarte mult timp, stau de vorbă cu foarte mulţi oameni şi constat că toate deciziile luate până acum de Guvernul USL au fost recepţionate foarte, foarte prost şi, ca un atac împotriva drepturilor obţinute”,a  declarat el.

Liderul UDMR s-a arătat “îngrijorat” de ritmul cu care Guvernul USL se îndreaptă spre o direcţie în opinia sa greşită.

“Dacă Guvernul USL merge în această direcţie şi cu acest ritm şi justiţia nu apără legile existente şi nu apără aplicarea legilor, ci ia hotărâri care mai mult instigă la nerespectarea legilor în vigoare, atunci sigur că se poate ajunge în foarte scurt timp la nişte tensiuni şi conflicte şi la o situaţie care, din punct de vedere politic, va lăsa urme destul de grave”, a spus el.

Liderul UDMR a afirmat că Uniunea va ataca în contencios administrativ Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului Ponta prin care sunt retraşi banii alocaţi de către Guvernul Ungureanu primăriilor din ţară.

Preşedintele UDMR a declarat că primele decizii luate de Guvernul USL arată că “lucrurile nu merg în direcţia bună”.

“În aceste câteva zile de când Guvernul USL a fost instalat, cel puţin deciziile luate arată că lucrurile nu merg în direcţia cea bună. Dacă mă gândesc doar la ce s-a întâmplat cu Ordonanţa de Urgenţă prin care alocaţiile bugetare vor fi retrase sau va încerca Guvernul să retragă, îmi arată că acest Guvern nu este preocupat de comunităţile locale, ci de altceva, nu ştiu exact de ce”, a spus preşedintele UDMR.

El a declarat că Uniunea va ataca în contencios administrativ respectiva Ordonanţă de Urgenţă a Guvernului.

“Noi vom ataca în contencios administrativ această Ordonanţă de Urgenţă fiindcă eu consider că există resurse bugetare să dai şi pentru alte comunităţi pentru a plăti arierate, pentru a continua proiectele europene fiindcă aceste resurse financiare, alocaţiile bugetare, sunt ale comunităţilor locale. Nu sunt ale guvernanţilor. De aceea, nici nu pot accepta ca printr-o OUG să fie blocate conturile şi să fie retrase aceste fonduri”, a spus el.

Întrebat dacă împărţirea fondurilor pe care a făcut-o Guvernul Ungureanu i s-a părut corectă în condiţiile în care 70% din bani s-au dus către primăriile PDL, Kelemen Hunor a spus: “Nu a fost nicio împărţire politică”.

“Eu nu am numărat primăriile şi cine conduce primăriile. Eu cred că, în continuare, pentru orice comunitate locală unde există proiecte europene, unde există arierate, se pot găsi resurse financiare fără să ţii cont de culoarea politică a primarului”, a declarat Kelemen Hunor.

Preşedintele UDMR a spus că, în 2009, când PSD era la guvernare, au fost alocări ”la fel de substanţiale”.

”Nu am văzut niciun protest din partea lor şi nici noi nu am protestat fiindcă eu eram convins că banii se duc către comunităţile locale, nu în buzunarul primarului. Nu sunt banii guvernanţilor. Sunt banii contribuabililor. Acolo trebuie să meargă unde sunt proiecte şi arierate, şcoli, grădiniţe, infrastructură, apă, canalizare, poduri, drumuri judeţene, comunale şi o grămadă de proiecte europene unde trebuie să ai şi cofinanţare naţională”, a declarat Kelemen Hunor.

El a spus că, în opinia sa, Guvernul avea posibilitatea de a aloca resursele şi pentru acele comunităţi care nu au primit, nu să retragă banii alocaţi celorlalte.

”Există în buget bani pentru a susţine proiectele europene şi a plăti arieratele. Modul de acţiune este să dai şi acolo unde mai există necesităţi, nu să iei de la cei care au primit. Asta ar fi abordare corectă din punctul nostru de vedere”, a declarat Kelemen Hunor.

El a spus că se referă la ceea ce s-a întâmplat la Curtea de Apel Târgu Mureş care, într-o săptămână, a dat două decizii “oarte discutabile”.

“Ambele decizii nu sunt pentru aplicarea legii învăţământului, ci pentru neaplicarea legii învăţământului. Deci justiţia dă hotărâri împotriva legii. Nu putem accepta aşa ceva”, a comentat Kelemen Hunor.

Preşedintele UDMR Kelemen Hunor a subliniat că, în condiţiile în care Guvernul USL a acceptat creşterea deficitului, el nu înţelege de ce nu cresc salariile bugetarilor cu 15% începând de la 1 iunie.

Kelemen Hunor a fost întrebat dacă împărtăşeşte opiniile unor lideri PDL care au criticat intenţia Guvernului USL de a creşte salariile cu 8% din luna iunie în condiţiile în care, spun ei, ar exista bani pentru reîntregirea cu 16%.

“Există cinci miliarde de euro în rezerva Ministerului de Finanţe pentru a mări salariile cu 15-16%. Eu cred că asta ar fi fost decizia corectă şi nu înţeleg nici eu de ce nu au aluat această hotărâre. Doar despre 8% se vorbeşte. Noi, când am plecat de la guvernare, am lăsat lucrurile în regulă şi eram pregătiţi să facem acest pas, să luăm această decizie pentru iunie aşa cum am înţeles că a luat şi Guvernul USL decizia, dar noi eram pregătiţi pentru 15% , nu pentru 8%”, a spus Kelemen Hunor.

Liderul UDMR a declarat că nu înţelege de ce creşterea deficitului bugetar nu duce şi la reîntregirea cu 15% a salariilor.

“Eu ştiu că ei au insistat şi au crescut mult deficitul bugetar, mult peste limita pe care noi am votat-o şi am respectat-o. Asta înseamnă că tot din împrumuturi vor fi alocaţi o grămadă de bani, dar nu ştiu unde. Dacă tot au acceptat creşterea deficitului, nu am înţeles de ce nu au dat creşterea salariilor cu 15%. Eu atât pot să spun că acel Guvern care a plecat în urma votului din Parlament era pregătit să mărească salariile cu 15% începând din iunie şi respectam şi ţinta de deficit. Acum ţinta de deficit a crescut, deficitul va fi mai mare. Probabil că din împrumut va fi acoperit acest deficit că din altă parte nu. Nu cred că cineva vrea să tipărească bani în plus în România, dar nu mai este treaba noastră. Noi vom urmări foarte atent ce face Guvernul şi vom critica ce trebuie criticat”, a declarat el.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISSFM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS