Actualitate Recomandări

La Bistriţa: Ziua Unirii cu Basarabia împreună cu PS Veniamin din R. Moldova

27 martie este o zi sfântă pentru neamul românesc, în care sărbătorim unirea Basarabiei cu ţara de acum 101 ani.

La Bistriţa această sărbătoare este deja tradiţie. Astfel, în 2017 am sărbătorit printr-un spectacol public împreună cu elevii în Piaţa Petru Rareş din oraş. La acest eveniment a fost invitat şi preşedintele Igor Dodon în speranţa că dragostea frăţească dintre ardeleni şi basarabeni îi va încălzi inima plină de ură şi vom reuşi să-l convingem că R. Moldova trebuie să se unească cu România. Însă ne-a refuzat…

În 2018 sărbătoarea unirii cu Basarabia s-a transformat în „Ştafeta Steagului Unirii”, care a pornit din Bistriţa într-un parcurs pe jos până la Chişinău (Antal Francisc, Ionuţ Pop, Valeriu Borşan, Gheorghe Bratu, etc.). În 25 martie 2018 a ajuns la Marea Adunare Centenară din Chişinău, iar în 27 martie, de Centenar a ajuns la Sadova, satul preşedintelui Igor Dodon. Aici, steagul judeţului Bistriţa-Năsăud pe care este scris UNIRE a fost înmânat primarului şi familiei Dodonilor (majoritatea dintre ei sunt unionişti, afară de preşedinte).

În anul acesta, 2019 avem onoarea de a-l primi pe PS Veniamin Goreanu, episcopul Basarabiei de Sud. Acesta este un tânăr ierarh român, originar din R. Moldova, care după ce şi-a definitivat studiile în România (drept, ştiinţe politice, şi teologie cu titlul de doctor) şi s-a călugărit îndeplinind mai multe funcţii la Patriarhia BOR din Bucureşti, s-a întors în Basarabia cu misiunea de a duce dragostea de dreapta credinţă şi de neam celor de dincolo de Prut. Anul trecut, de Centenar, hirotonia sfinţiei sale ca episcop a fost darul BOR pentru credincioşii din Basarabia. Întors acasă, cu multă energie şi sete duhovnicească a început să strângă în jurul său preoţii şi credincioşii din sudul R. Moldova şi să construiască cu adevărat o episcopie. Acum, bistriţenii au bucuria de a-l cunoaşte, de a-l asculta şi a discuta cu sfinţia sa despre credinţă şi soarta românilor de dincolo de Prut.

De asemenea, sperăm ca vizita ierarhului basarabean să deschidă poarta pentru înfrăţiri între parohii din judeţul Bistriţa-Năsăud (Arhiepiscopia Vadului, Feleacului şi Clujului) şi parohii din Episcopia Basarabiei de Sud. Credem cu tărie că unirea dintre noi nu o fac politicienii, ci Biserica, după cum s-a întâmplat la 1918.

Astfel, miercuri, 27 martie 2019, de la ora 18:00, bistriţenii sunt invitaţi la Parastas pentru Eroii Neamului şi la conferinţa susţinută de PS Veniamin Goreanu al Basarabiei de Sud la biserica de „la Coroana”, Protopopiatul Ortodox Român Bistriţa, BN.

Vă aşteptăm cu drag!

Prof. Florin I. Bojor

1 comentariu

  • ,,În anul acesta, 2019 avem onoarea de a-l primi pe PS Veniamin Goreanu, episcopul Basarabiei de Sud. Acesta este un tânăr ierarh român, originar din R. Moldova, care după ce şi-a definitivat studiile în România (drept, ştiinţe politice, şi teologie cu titlul de doctor) şi s-a călugărit îndeplinind mai multe funcţii la Patriarhia BOR din Bucureşti, s-a întors în Basarabia cu misiunea de a duce dragostea de dreapta credinţă şi de neam celor de dincolo de Prut. Anul trecut, de Centenar, hirotonia sfinţiei sale ca episcop a fost darul BOR pentru credincioşii din Basarabia. Întors acasă, cu multă energie şi sete duhovnicească a început să strângă în jurul său preoţii şi credincioşii din sudul R. Moldova şi să construiască cu adevărat o episcopie.”

    Ce prostii vorbiți, de parcă a mers între musulmani să facă misiune! A venit pentru dezbinare. Pentru dragostea voastră de dezbinare, moldovenii nu vă agrează. Întâi uniți-va între voi și nu vă urâți, apoi vom mai vorbi!

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.