Actualitate

La ce metode au apelat părinţii ca să îşi înscrie copiii la alte şcoli decât cele de sector

Şi la Bistriţa, unii părinţi au preferat să apeleze la tertipuri pentru a-şi înscrie copiii la şcolile unde au vrut ei, nu la cele la care au fost arondaţi. S-a întâmplat în cea de-a doua etapă de înscriere în clasa pregătitoare care s-a încheiat la sfârşitul săptămânii trecute.

Potrivit Inspectoratului Şcolar Judeţean Bistriţa-Năsăud, în prezent, sunt înscrişi în clasa pregătitoare 2887 de copii dintre care 2780 în prima etapă, iar în cea de-a doua 107.

„Acest lucru arată că părinţii sunt informaţi, înscrierea masivă se face în prima etapă. Orice alt copil care mai vine face parte din categoria celor care se întorc din străinătate sau care din alte motive nu s-au înscris. Nicio problemă, până în 15 septembrie se vor mai putea înscrie conform procedurilor afişate pe site. Noi ne-am propus o cifră de şcolarizare de 3082 de copii, deci am realizat-o în procent de 93,6%. Ca element de noutate,  începe să crească şi învăţământul particular la ciclul primar. Şcoala Logos are înscrişi 25 de copii şi chiar ne-au cerut suplimentare, iar Şcoala Sfera are 14 elevi înscrişi. Încet, încet, învăţământul particular devine o realitate şi la noi. Avem şapte şcoli care au clase de Step by step. La Gimnazială nr. 1 vor fi două clase de alternativă”, a explicat Camelia Tabără.

Inspectorul şcolar general a explicat că au fost şi situaţii în care părinţii au apelat la metoda vizei de flotant ca să îşi înscrie copiii la şcolile la care au vrut ei, nu la care au fost arondaţi.

„Pot să vă spun, spre exemplu, că la Şcoala Gimnazială nr. 3 au fost 27 de cazuri de părinţi cu vize de flotant. Şcoala Gimnazială nr. 1 a cerut o suplimentare pentru o clasă de Step by step. În general suntem deschişi, deşi clasa de tipul acesta are nevoie de doi dascăli, dear practic e oferta pe care o are fiecare şcoală pentru acei părinţi care doresc să rămână copiii la şcoală până la ora 16.00. Ei susţin masa şi practic sunt asiguraţi”, a explicat ea.

În ce priveşte programul şcoală după şcoală, inspectorul genearl spune că se vor face şi aici reorganizări. „Şi After school va trebui să îl reorganizăm într-o altă formă. Ministerul ne spune că programul laptele şi cornul s-ar putea transforma într-o masă caldă şi atunci  lucrurile ar fi cu mult mai simple”.

Anul acesta, Centrul Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională a evaluat dezvoltarea psihosomatică a 582 de copii, iar pentru 31 s-a recomandat rămânerea la grădiniţă şi înscrierea în anul următor.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.