Actualitate Social

La Consiliul Județean Bistrița-Năsăud, nepotismul e în floare

Consiliul Județean Bistrița-Năsăud e una din instituțiile în care tații care au vrut să-și angajeze fiii nu au avut nicio opreliște. Odraslele de foști și actuali șefi au scăpat și de restructurare. Evident.

Dacă fostul președinte al Consiliului Județean, Gheorghe Marinescu (PSD), a avut un punct slab, acela a fost fiul său, Marius Marinescu, director tehnic al Aquabis în timp ce tatăl său era șef al CJ. Deși toată lumea l-a criticat cu sete pentru nepotism, exemplul său a fost urmat cu elan.

Fostul vicepreședinte al CJ, Constantin Panfiloiu (la vreme aceea PRM), a avut grijă să nu plece din CJ înainte să-și instaleze fiul într-o funcție de inspector principal. Claudiu Panfiloiu a avut, anul trecut, un venit de 15.060 de lei, ceea ce înseamnă un salariul lunar de peste 1200 de lei. În paralel, el s-a ocupat și de afaceri. Continuă să aibă părți sociale la SC Someșul Company.

Secretarul general al Consiliului Județean, Iosif Redl, a urmat și el exemplul fostului său colaborator, Gheorghe Marinescu, și l-a adus în instituție pe fiul său, Iosif Alexandru Redl. Acesta din urmă lucrează pe un post de consilier principal având, anul trecut, un venit de 12.644 de lei, ceea ce înseamnă un salariu lunar de puțin peste o mie de lei. Cele două cazuri sunt evidente fiind vorba de o coincidență de nume și adrese.

Potrivit reprezentanților PSD, în Consiliul Județean mai lucrează și ginerele președintelui CJ, Liviu Rusu, care conduce o asociație de dezvoltare intercomunitară (ADI). Liviu Rusu a recunoscut acest lucru, dar a spus că nu vede nicio problemă din acest punct de vedere.

Reamintim că, imediat după ce în instituțiile publice au început să se facă reduceri de persoanl, și Consiliul Județean a renunțat la serviciile unor angajați cu state vechi printre aceștia numărându-se Gavril Iliuț, lider sindical al Sindicatului Ardealul.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS