Social

La Gledin va funcționa Complexul religios-turistic „Sfântul Pahomie”

În cinstea Sfântului Pahomie, la Gledin se dezvoltă un proiect amplu de înființare a Complexului religios-turistic "Sfântul Pahomie". Până în prezent, a fost amenajată capela subterană sub altarul de vară.

Din 2007, locuitorii satului Gledin, comuna Monor, din județul Bistrița-Năsăud, îl sărbătoresc, pe 14 aprilie, cu mare evlavie, pe unul dintre sfinții români care și-a făcut cunoscută sfințenia vieții și dincolo de granițe și care a adus, prin viața sa, cinste acestui sat bistrițean. Cuviosul Pahomie este cel de-al doilea ocrotitor al bisericii ortodoxe din localitate, hramul fiind ales chiar la slujba canonizării acestui sfânt din ținutul Gledinului. Sute de credincioși s-au adunat la Gledin și în acest an, cu ocazia pomenirii Cuviosului Pahomie, slujbele începând încă din ajun, când Preasfințitul Vasile Someșanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, a oficiat Pavecernița Mare, Litia și Taina Sfântului Maslu. Ierarhul a adresat un cuvânt de învățătură în care a subliniat principiile după care Cuviosul Pahomie s-a ghidat în viața aceasta pământească, precum și cinstea pe care oamenii din satul său natal o au prin cultul său.

Cu prilejul acestei sărbători, la Gledin au fost aduse miercuri, 13 aprilie, fragmente din moaștele Sfinților din Sinai și Rait și ale Sfântului Ghenadie de la Putna, racla fiind adusă de un grup de monahi ai Schitului Pocrov, în frunte cu egumenul, părintele ieromonah Ambrozie Ghinescu. Acest schit a fost întemeiat în anul 1714 de Cuviosul Pahomie. Racla cu sfintele moaște a fost așezată în biserica parohiei, unde credincioșii s-au putut închina până la finalul sfintelor slujbe din ziua hramului.

În biserică a fost expusă și icoana Sfântului Pahomie dăruită bisericii la slujba de canonizare, împodobită cu această ocazie.

„Dorim să-L lăudăm pe Dumnezeu prin Sf. Pahomie”

În ziua hramului, slujbele au început dimineață, la ora 8:00, când s-a oficiat Acatistul Sfântului Pahomie, iar Sfânta Liturghie a Darurilor mai înainte sfințite a fost oficiată de Înalt Preasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul și Mitropolitul Clujului. În cuvântul de învățătură, IPS Andrei a îndemnat la păstrarea cultului Cuviosului Ierarh Pahomie: „Avem legat de suflet și un punct din Testamentul mitropolitului Bartolomeu, care ne-a lăsat această îndatorire sfântă de a cultiva, de a mări, de a amplifica cultul Sfântului Pahomie de la Gledin și al sfinților mărturisitori năsăudeni. Așa cum ați auzit, Dumnezeu, prin Sfântul Său Prooroc David, ne îndeamnă: „Lăudați pe Domnul întru sfinții Lui!”. Astăzi, în ziua mutării sale la Cer, dorim să-L lăudăm pe Dumnezeu prin Sfântul Ierarh Pahomie de la Gledin. Omul acesta, care s-a născut în Gledin, face cinste Bisericii noastre! Lumea se secularizează, slăbesc credința și dragostea față de neam, de valorile, de tradițiile lui. Și atunci, aducându-ne aminte de Sfântul Pahomie de la Gledin, dorim să și întărim în sufletele oamenilor convingerea că merită păstrate aceste sfinte tradiții, cultivate de sfinții noștri înaintași”.

Alături de Înalt Preasfințitul Andrei, la Sfânta Liturghie oficiată la Gledin a participat PS Vasile Someșanul, pr. arhim. Dumitru Cobzaru, exarhul mănăstirilor din Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului, pr. prof. Ioan Chirilă, decanul Facultății de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca, protopopul de Bistrița, pr. Alexandru Vidican, protopopul de Năsăud, pr. Ioan Dâmbu, protopopul de Roman, pr. Florin Țuscanu și protopopul de Zalău, pr. Ștefan Lucaciu. Au fost prezenți și reprezentanți ai autorităților locale și județene, între care primarul Ioan Cira al comunei Monor, de care aparține localitatea Gledin.

Complexul religios-turistic „Sfântul Pahomie”

În cinstea Sfântului Pahomie, la Gledin se dezvoltă un proiect amplu de înființare a Complexului religios-turistic „Sfântul Pahomie”. Până în prezent, a fost amenajată capela subterană sub altarul de vară care, potrivit pr. paroh Ioan Titinei, întruchipează peștera din Lavra Pecerska, unde se găsesc moaștele Sf. Ierarh Pahomie: „Aici, la Gledin, vom continua ceea ce a început pr. Nicolae Feher, catedrala, mergem mai departe cu complexul care va cuprinde o capelă amenajată în curte, un altar de vară, un corp de clădiri cu trapeză, bucătărie, patru camere pentru odihnă, două ateliere de pictură, intenționăm să facem un circuit religios și o tabără pentru copii, pentru a cunoaște viața sfântului și pentru a se îmbogăți din steaua care s-a înălțat din ținutul Gledinului”. Lucrările la Complexul religios-turistic „Sfântul Pahomie” au fost demarate anul trecut, cu sprijinul credincioșilor, al Primăriei Monor și al Consiliului Județean Bistrița-Năsăud.

În prezența Înalt Preasfințitului Andrei a fost lansat volumul „Pe urmele Sfântului Ierarh Pahomie de la Gledin”, după Sfânta Liturghie. Cartea, semnată de Dorin Axinte, directorul ziarului „Mesagerul de Bistrița”, cuprinde date biografice din viața sfântului, precum și acatistul cuviosului. Sf. Pahomie rămâne un model de viață sfântă, un exemplu de trăire pentru Dumnezeu, în marea Sa iubire de oameni, un ecou de prețuire a adevăratelor valori, așa cum a arătat IPS Andrei.

Cuviosul născut la Gledin

Sfântul Cuvios Pahomie s-a născut în jurul anului 1674, în satul Gledin, județul Bistrița-Năsăud, primind la botez numele Petru. A intrat de tânăr ca frate la Mănăstirea Neamț, fiind tuns în monahism la 25 de ani. S-a nevoit la Lavra Pecerska, unde l-a cunoscut pe Sf. Dimitrie al Rostovului, căruia i-a devenit ucenic. În 1706 s-a întors la Mănăstirea Neamț, alegând ulterior sihăstria într-o pădure din munți. A păstorit Episcopia Romanului. Întors la Lavra Pecerska, a trecut la Domnul în 14 aprilie 1724, după ce a îmbrăcat marea schimă sub numele Pimen. Moaștele sale sunt păstrate în Paraclisul „Sfântul Ștefan” din Lavra Pecerska.

La propunerea mitropolitului Bartolomeu al Clujului, Sfântul Sinod a aprobat, în ședința din 14-15 noiembrie 2006, dosarul de canonizare cu ziua de sărbătorire pe 14 aprilie. Proclamarea solemnă a canonizării a avut loc pe 14 aprilie 2007, în localitatea Gledin, județul Bistrița-Năsăud, satul natal al sfântului.

Sursa:ziarullumina.ro

Etichete

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS