La muzeul bistriţean se află cele mai mari instalaţii vechi de prelucrare a fructelor din zona noastră

Muzeograful Mihaela Bolog ne-a prezentat câteva instalaţii pentru storsul strugurilor cu ajutorul cărora se obţinea mustul aflate la Secţia de etnografie a Muzeului Bistriţa-Năsăud.

„Aceasta este o instalaţie foarte veche. Datează de la începutul secolului XX şi este un teasc pentru struguri acţionat cu ajutorul a două şuruburi. A fost achiziţionat din zona Văii Şieului de la o familie care o folosit-o până în ultimul moment. Teascul are un orificiu căptuşit cu mişte scânduri perforate. Aici se puneau strugurii şi, cu ajutorul acestor două şuruburi, erau storşi, striviţi. În partea de jos avem alt orificiu prin care se scurgea mustul într-o covată. Instalaţia era una dintre cele mai bune. Acest tip de teasc se mai păstrează în zona de câmpie. Ţin minte că mi-a spus o doamnă că a văzut la cineva un teasc asemănător cu cel de la muzeu, la Teaca sau Lechinţa, unde erau mai multe vii”, ne-a explicat Mihaela Bolog.

În schimb, în curtea muzeului, există un şaitău (regionalism pentru teasc, presă) de dimensiuni foarte mari care nu a încăput în nicio sală.

„Are dimensiuni foarte mare, 6,68 metri lungime şi 3,15 metri înălţime. A fost achiziţionat din comuna Budacu de Jos, localitatea Simioneşti, şi a fost confecţionat de un meşter renumit în acea perioadă, Petru Lanca. Şi-a inscripţionat numele şi anul în care a făcut instalaţia, 1867. Are şi o presă pentru seminţe oleaginoase, o presă mai mică. Noi am expus-o în acest spaţiu fiindcă în interior nu avem prea mult loc pentru ea. Nu are ornamente. Probabil a fost folosită în localitate de toată comunitatea sau de cei care aveau struguri mai mulţi aşa cum se întâmpla cu moara de cereale. Oamenii mergeau cu strugurii, îşi storceau strugurii şi făceau must. Zonele în care locuiau saşii au instalaţii de acest fel fiindcă ei au adus soiuri de struguri din care se obţinea vin mai mult şi probabil de-asta au făcut şi un şaitău mai mare”, a spus Mihaela Bolog.

Muzeograful a afirmat că astfel de obiecte de patrimoniu sunt foarte valoroase şi pe cale de dispariţie. „Noi încercăm să recuperăm tot ce găsim, să le restaurăm şi să le oferim generaţiilor viitoare, să le poată vedea şi ele. Mai avem şi la Livezile teascuri cu un şurub sau două, piese foarte frumoase legate de viticultură, de pomicultură. Acolo, oamenii aveau vii, dar şi livezi. Avem în muzeu şi o instalaţie de zdrobirea merelor care datează din anul 1946. A fost achiziţionată din Livezile. Seamănă cu o moară pentru cereale şi era acţionată cu o manivelă de metal. Are nişte zimţi cu care zdrobea merele,. Ce rezulta se punea la fermentat şi era folosit pentru ţuică”, ne-a explicat ea.

În Transilvania mai există, izolat, astfel de instalaţii folosite la prelucrarea fructelor însă de dimensiuni mai mici. „Putem spune că Muzeul Bistriţa are printre cele mai mari instalaţii de lemn folosite în viticultură şi pomicultură din zona noastră. Mai avem şi coşuri pentru cules struguri confecţionate din nuiele şi din scândură de lemn”, ne-a mai spus muzeograful.

„Ideea de a pune în valoare aceste instalaţii mi se pare foarte bună. Chiar e interesant ca, în fiecare an, să fie propusă altă temă de Ziua Europeană a Patrimoniului fiindcă sunt lucruri pe care nu le bagă nimeni în seamă şi astfel încercăm să le promovăm încetul cu încetul”, a spus ea.

Potrivit unui comunicat publicat pe pagina web a Ministerului Culturii, în 19 septembrie se sărbătoreşte Ziua Europeană a Patrimoniului ocazie cu care sunt organizate evenimente de punere în valoare a patrimoniului, scopul fiind acela de a sensibiliza cât mai mulţi cetăţeni cu privire la cunoaşterea şi respectarea patrimoniului lor cultural. Din 1992, şi în România Ziua Europeană a Patrimoniului oferă participanţilor ocazia să descopere atât monumente istorice protejate, cât şi situri sau zone mai puţin cunoscute, care în mod obişnuit nu sunt accesibile publicului larg.

Tema sub care se vor desfăşura evenimentele culturale în România anul acesta îşi propune să evidenţieze legătura cetăţenilor cu monumentele istorice din localitatea lor şi din comunitatea lor culturală. „Activităţile de cultivarea şi de prelucrare a fructelor, respectiv a strugurilor, au constituit, de-a lungul istoriei, un izvor de inspiraţie pentru creaţiile literar – artistice, dar şi factori de dezvoltare economică sau elemente identitare, locuitorii devenind conştienţi de apartenenţa la valorile ţării, ale regiunii, ale oraşului sau ale mediului rural în care trăiesc. În cadrul patrimoniului arhitectural, există spaţii dedicate conservării fructelor, piviniţe sau hrube pentru vin. Colecţiile din muzeele dedicate pomiculturii ori viticulturii sunt mărturii materiale ale istoriei acestor ocupaţii pe întreg teritoriul românesc. Dogăritul, meşteşugurile de confecţionat unelte şi instalaţiile utilizate în pomicultură sau viticultură pot fi prezentate prin ateliere demonstrative”, se arată în comunicat.

Cristiana Sabău