Social

300 de persoane vaccinate la Năsăud cu Johnson & Johnson

(FOTO) Locuitorii de pe Valea Someșului, a Ilvelor și a Sălăuței care merg la Năsăud joi, tradiționala zi de târg din orașul academicienilor, au avut posibilitatea ca în 15 minute să se vaccineze.

Echipa de vaccinare mobilă de la Centrul de Vaccinare Năsăud a fost la dispoziția tuturor celor care au doritc să se vaccineze cu serul Johnson & Johnson, vaccin care necesită o singură doză, fără să fie nevoie de o a doua vizită.

Campania de vaccinare s-a desfășurat între orele 08.00 și 20.00, în fața Muzeului Grăniceresc Năsăudean.

Prefectul Stelian Dolha, alături de subprefectul Lorand Toth, a fost prezent la campania de vaccinare de la Năsăud: “Continuăm seria campaniilor de vaccinare din județ, care au adunat până acum un număr impresionant de oameni, dornici de a se reîntoarce la viața dinaintea pandemiei. Astăzi suntem alături de organizatorii și echipele de vaccinare din Năsăud, unde se desfășoară o nouă campanie de imunizare cu serul Johnson & Johnson. Ne dorim ca și aici să avem rezultate foarte bune și după datele pe care le avem deja, 150 de persoane vaccinate până la ora 11.30, ne îndreptăm spre un succes. Doresc să mulțumesc domnului primar Dorin Vlașin, domnului viceprimar Marius Bodea, dar și celor din echipa de la Năsăud care astăzi vaccinează, pentru efortul pe care l-au făcut în organizarea acestei campanii de vaccinare și pentru faptul că s-au promovat foarte bine. Vă așteptăm în continuare la imunizare, pentru ca normalitatea este la un vaccin distanță!”.

Instituția Prefectului a anunțat: ”Raport de vaccinare Johnson & Johnson, Năsăud, 27 mai 2021: 300 de persoane vaccinate! Le mulțumim tuturor celor care au ales să se vaccineze, dar și echipei de vaccinare și organizatorilor pentru implicare!”.

https://www.facebook.com/PrefecturaBN/posts/3745707532225376
https://www.facebook.com/PrefecturaBN/posts/3746872258775570
Etichete

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS