Actualitate

La Telcişor, discrepanţe mari între notele date elevilor la clasă şi cele obţinute la examene

Elevii din Telcişor care au obţinut medii de opt în timpul gimnaziului au luat trei la examenele naţionale, ceea ce denotă faptul că nu au fost notaţi corect la clasă. Inspectorul şcolar general Camelia Tabără spune căastfel de situaţii sunt inadmisibile întrucât "copiii şi părinţii sunt păcăliţi" de notele prea mari şi nu pun accent pe învăţare. La polul opus e Şcoala Gimnazială "Lucian Blaga".

„A început să se măsoare modul în care lucrăm şi finalizăm ciclul primar şi gimnazial. Măsura propusă de Ministerul Educaţiei este compararea mediei mediilor din cei patru ani şi media de la examenul naţional. Fiecare copil a intrat cu aceste două note şi s-a făcut media pe şcoală. S-a făcut statistica generală, iar media pe ţară este de 2,16, în timp ce media judeţului e de 2,31. Suntem puţin mai jos. Fiecare şcoală se găseşte pe site-ul ministerului şi asta să fie prima analiză pe care o faceţi, să vedeţi cum staţi în condiţiile în care, în acest moment, ministerul ne spune că o toleranţă adminisibilă este de 2 în care regăsim 46 de şcoli din judeţul nostru. În top se află Şcoala Gimnazială Lucian Blaga, urmată de Colegiul Naţional Liviu Rebreanu. În extrema cealaltă, cu mai mare sau egal cu 2, sunt 73 de şcoli, începând cu Rodna şi terminând cu Telcişor care are o diferenţă de 5,7. Deci îl rog pe domnul director să găsească o explicaţie şi să ne-o spună şi nouă. Vrem să ştim de ce un elev care are media generală 8 (unde contribuie toate disciplinele, care a dat lucrări) obţine la la examenele naţionale 3”, a spus inspectorul general.

Camelia Tabără le-a atras atenţia directorilor de şcoli că, în felul acesta, copiii şi părinţii sunt „păcăliţi”. „De ce le vindem iluzia că au nivel de cunoştinţe când nu îl au? De ce dăm note cu foarte multă uşurinţă şi nu ne raportăm la standarde naţionale? De ce am discipline la care toţi copiii au 10? Dacă nu ai Curba lui Gauss la o evaluare de orice fel, înseamnă că nu e evaluare corectă. Orice colectiv statistic trebuie să aibă extremele şi aţi văzut că tot ce e pe Curba lui Gauss e corect, obiectiv, bine evaluat. Tot ce se duce într-o extremă sau cealaltă ridică semne de întrebare. Să o facă fiecare dascăl, fiecare director. Dacă la Matematică are un elev 3, nu e posibil să aibă 10 la Fizică. În primul rând, trebuie să răspundem noi pentru noi şi apoi să ne ducem în faţa societăţii care ne susţine şi ne plăteşte şi să dăm o explicaţie corectă”, a spus inspectorul şcolar general.


Camelia Tabără a anunţat că şi ISJ va face inspecţii tematice pe această temă şi va verifica felul în care se acordă note.

Cristiana Sabău

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS