Social

La Tiha Bârgăului, o cameră verifică dacă aveţi rovignetă

Mai mulţi şoferi care au circulat pe DN 17 prin Tiha Bârgăului şi nu aveau taxa de drum plătită s-au plâns că au primit acasă amenzi. E pentru că, în zonă, a fost montată o cameră fixă de supraveghere pentru rovignete.

Orice conducător auto care tranzitează reţeaua de drumuri naţionale şi autostrăzi din România poate merge la orice subunitate CNADNR, la benzinăriile MOL, Rompetrol, Petrom sau OMV sau la oficiile Poştei Române, de unde trebuie să-şi cumpere o rovinietă, în funcţie de categoria de maşină pe care o deţine.

Procedura este simplă: conducătorul auto îi comunică operatorului, pe proprie răspundere, numărul maşinii pentru care vrea să cumpere rovinieta, tipul vehiculului şi perioada de valabilitate a rovinietei.

Operatorul introduce în calculator numărul autovehiculului, iar sistemul generează, automat, toate datele de identificare, precum şi categoria vehiculului, dar şi numele proprietarului. După achitarea tarifului, cumpărătorul primeşte un bon de casă sau factură, dacă solicită, în locul vechiului autocolant (care se lipea pe parbriz). Plata este înregistrată automat în baza de date centrală şi este păstrată pe toată perioada de valabilitate pentru care a fost achitat tariful de utilizare.

Controlul rovinietei se face fie automat, prin intermediul punctelor fixe, unde sunt instalate sisteme de camere video, fie în trafic, de către echipe de controlori.

Camerele video înregistrează numărul de înmatriculare al vehiculelor care tranzitează drumurile naţionale, care apoi sunt verificate în baza centrală de date (CESTRIN), iar în cazul în care numărul nu este găsit, se interoghează baza de date a DRPCIV (Direcţia Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor) pentru identificarea contravenientului.
Toate aceste operaţiuni au loc online, în doar câteva secunde. Odată identificat posesorul autoturismului filmat circulând fără rovinietă, i se întocmeşte proces verbal şi i se trimite amenda, prin poştă, la domiciliu.

Controlul în trafic este efectuat de către echipaje formate din politişti, lucrători ai ARR (Autoritatea Rutieră Română) şi CNADNR, cu ajutorul unor terminale mobile (PAD). Verificarea se face tot online. Controlorul introduce în terminal numărul maşinii şi află, rapid, dacă deţinătorul autoturismului a plătit sau nu rovinieta. În cazul constatării unei contravenţii i se întocmeşte proces-verbal şi i se reţine certificatul de înmatriculare.

Amenzile se încadrează între 250 şi 4.500 lei, în funcţie de categoria de autovehicul, iar despăgubirile aplicate de administratorul drumului, pe lângă amenzile contravenţionale percepute în cazul lipsei rovinietei, se încadrează între 28 euro şi 1.210 euro.

Etichete

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.