Actualitate Social

Lacrimi pentru românii morţi în Spania

Flori şi lumânări aprinse în Villacañas, localitatea spaniolă în care au murit cei trei români, dintre care doi sunt din Bistriţa. Ziarele scriu că mai mulţi români au venit să se roage pentru sufletele lor şi chiar au scris o pancartă în română « Dumnezeu să-i odihnească ! ».

Ziarul www.laopinioncoruna.es. scrie, în ediţia de azi, că la locul accidentului, românii au aprins lumânări şi au adus flori pentru sufletele celor morţi, dintre care doi sunt bistriţeni. Este vorba de fraţii Ioan Andrei (31 ani) şi Dan Andrei (23 de ani).

Potrivit sursei citate, cei doi locuiau în Campo Real (Madrid). Al treilea român care a murit, B. D. T., de 21 de ani, locuia la Madridejos, un oraş situat la aproximativ 20 de mile Villacañas.

După această tragedie, primarul din Villacañas, Santiago Garcia, a spus că centrul expoziţional a avut autorizaţie din partea municipalităţii şi că instalaţia respectivă avea autorizaţie. Totuşi, Poliţia a început o anchetă.

Consiliul Local al oraşului a convenit, ieri dimineaţă, să suspende toate evenimentele planificate pentru ziua respectivă, dar astăzi va exista un moment de reculegere în memoria care va începe la ora 19.00. Potrivit presei spaniole, primarul a transmis condoleanţe familiilor celor care au murit. Primarul de Campo Real a decretat, de asemenea, două zile de doliu oficial pentru moartea a doi români. Unul dintre ei a lucrat ca un chelner într-un bar din oraş şi a fost foarte apreciat de clienţi.

A patra victimă, o fată de 16 ani din Sigmir, rămâne internată după ce a fost operată de urgenţă având traumatism cranian, mai scrie presa din Spania.

Etichete

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS